home POLITICA Charlie Hebdo sau cât de aproape suntem de nebunie

Charlie Hebdo sau cât de aproape suntem de nebunie

Share

Charlie Hebdo sau cât de aproape suntem de nebunie

Charlie Hebdo este, în aceste zile, pe buzele tuturor. Tirajul ultimului număr al revistei, suplimentat de la trei la cinci milioane, a fost vândut în unele locuri în doar cinci minute, iar muşteriii au fost prezenţi la cozi încă de când dimineaţa era noapte.

Pe coperta Charlie Hebdo, este o caricatură cu Profetul Mahomed spunând “Je suis Charlie” şi cu sloganul “Totul este permis” deasupra capului, scris cu negru pe fond verde.

Zilele acestea, am experimentat pe propria piele ce înseamnă să îţi spui punctul de vedere pe o chestiune sensibilă şi am ajuns la câteva concluzii, pe care le enumăr mai jos. Subiectul a fost tratat de mine în câteva postări, dintre care pentru unii scandaloase au fost trei:

Caricaturile „geniilor” de la Charlie Hebdo
Atentatul de la Charlie Hebdo, operaţiune sub steag fals?
Radu Banciu spune orori despre Islam

Majoritatea celor ce te citesc, atunci când tratezi un subiect extrem de sensibil, ce provoacă emoţii puternice (cum e acesta), reacţionează extrem. Vom lista mai jos aceste reacţii.

1. Unii cititori îşi pierd capacitatea de a urmări subiectul în întreg spectrul culorilor existente şi reduc totul la alb şi negru. Ori e laie, ori e bălaie, nu mai există cale de mijloc!

Ori răcnim de fericire, ori ne spânzurăm de disperare, iar orice compromis între aceste două stări e calificat rapid drept colaboraţionism, ipocrizie, atitudine ezitantă.

2. Când am criticat caricaturile tipice din Charlie Hebdo, unii au înţeles că încerc indirect să justific atentatele. Este foarte greu să explici că un lucru este de prost gust, când bunul gust este o noţiune elastică şi depinde de o mulţime de variabile.

Iar mai apoi propaganda mainstream media e atât de puternică, încât se înţelege că e acceptabil inclusiv prostul gust, dacă te manifeşti, tu, caricaturist, în siajul unor asasinate.

Când, în realitate, lucrurile stau taman pe dos: întâi au fost foarte multe caricaturi de prost gust, ofensatoare (nu doar la adresa Islamului, ci şi la adresa lumii creştine şi a evreilor), apoi a avut loc reacţia criminală (evident, reprobabilă) a unor fanatici.

3. Interpretarea abuziv-încărcată de simboluri a unor desene cu mesaj grosolan, ofensator a fost un alt fenomen. Justificat prin faptul (din nou) că fanaticii islamişti ucid oameni, cei ce descoperă acum aceste caricaturi proaste (şi nu ştiu ce înseamnă o caricatură bună) au tendinţa să găsească simboluri ascunse şi alegorii acolo unde ele nu există.

Putem abera aşa zile-n şir… dacă Papa e figurat ţinând cu ambele mâini deasupra capului un prezervativ, cu cearcăne vinete la ochi, spunând “acesta este corpul meu”, descoperim brusc satira ascuţită a unor caricaturişti de talent, ce critică existenţa unor înalţi prelaţi din Biserica Catolică acuzaţi de pedofilie şi homosexualitate.

Uau! Astfel, orice măgărie ce vede lumina hârtiei e justificabilă. Am uitat de tot virtuţile subtilităţii, ironiei fine, metaforei. Acestea sunt culori pastelate. Acum, iubim stridenţele. Se foloseşte ţignalul.

4. Am afirmat că există posibilitatea ca atentatul de la Charlie Hebdo să fi fost o operaţiune sub steag fals şi am dat şi o mică parte dintre argumentele ce vin în acest moment din toate direcţiile (unele dintre cele ce nu mi se par intoxicare).

Imediat, un user de pe Facebook mi-a transmis că şi Moscova afirmă acest lucru, deci este clar interesele cui le reprezint cu astfel de afirmaţii! Am explicat că, în teoria dezinformării, se foloseşte frecvent tehnica amestecării adevărului cu minciuna.

Astfel, e posibil ca Moscova, Parisul, Washingtonul etc. să amestece adevărul cu minciuna în scandalul din jurul atentatului oribil de la Charlie Hebdo şi lucrurile să stea cu totul altfel decât în aparenţă.

5. Fenomenul majorităţii tăcute s-a manifestat dramatic. Cu un reach de ordinul miilor la fiecare postare de pe pagina de Facebook a website-ului, am avut un număr relativ mic de comentarii, cele mai multe pe grupurile de Facebook unde postarea a fost distribuită.

Cei mai mulţi useri de Facebook au preferat deci să citească, să asimileze un punct de vedere al autorului şi să nu-şi exprime public punctul de vedere propriu. De ce? Probabil de teamă, pentru că Facebook-ul şi Internetul, în general, sunt supravegheate.

6. Am afirmat că Radu Banciu spune orori despre Islam. Aici, s-a manifestat gruparea care a îmbrăţişat sloganul “foarte bine, că le zice bine, el spune adevărul”.

Există această mentalitate, că poţi să înjuri, să jigneşti, să strigi “sunteţi nişte căcaţi!”, cu condiţia să spui adevărul. Omul care acceptă un asemenea limbaj gândeşte astfel: “E adevărat că sunt toţi nişte căcaţi? E adevărat! Numai Banciu zice asta, ceilalţi nu au curaj să o facă!” şi astfel un infractor de metafore de presă capătă credibilitate.

Nu e nimic ieşit din comun. A mai fost înaintea lui şi Mircea Badea, cei doi seamănă foarte mult.

7. Foarte mulţi comentatori care riscă să creadă că tot Islamul înseamnă crime, decapitări, asasinate şi, în general, terorism nu au cultura să ştie că acest lucru nu stă deloc astfel. În schimb, ei te acuză pe tine că vorbeşti despre Coran ca şi cum l-ai fi citit, când lucrurile de fapt nu stau aşa, şi că nu ştii ce orori provoacă Islamul. Ei ştiu!

Este o afirmaţie la fel de riscantă ca şi aceea a unor oameni de fotbal, care le-au spus unor jurnalişti că nu ar trebui să emită judecăţi de valoare despre acest sport pentru că nu l-au practicat la nivel de performanţă.

8. Există ceva ce nu e nou. În sexualitate, “se poate orice” sau “totul e permis” a făcut furori începând cu anii 60, zăpăcind tot mai profund generaţii întregi de oameni.

În muzică, acest “totul e permis” a pregătit oamenii pentru anarhie socială de la Nirvana şi grudge rock încolo. Evident că Kurt Cobain a fost genial şi muzica sa fabuloasă, ne referim la efectele profunde de degradare a muzicii timpului nostru ce au început cu Nirvana, ce se văd acum cu ochiul liber.

La fel şi în literatură. În “Abaddon, exterminatorul”, romanul lui Ernesto Sábbato, personajul Quique vorbeşte despre toate felurile experimentale în care, pentru că “orice e permis”, se poate scrie un roman. Inclusiv de la coadă la cap. Julio Cortazar a scris un roman (formidabil, desigur), “Rayuela/Şotron”, care se poate citi în mai multe feluri.

Acum, vine, logic, acest trend toxic de gândire şi în ultimul număr din Charlie Hebdo, care transmite, cu binecuvântarea liderilor lumii creştine, occidentale, că “totul este permis”. Opinăm că aceasta este o mare eroare, care o să ne coste, în timp, enorm şi defineşte decăderea lumii în care trăim.

===

Una peste alta, dereglarea dramatică a mecanismelor sociale în ultimii 25 de ani, de la revoluţiile din Europa Centrală şi de Est, a dus la apariţia unei generaţii, care a ajuns acum la maturitate şi care crede că totul este permis, care nu pune principiile pe primul plan, nici bunul gust, nici ponderaţia, ci violenţa de limbaj, duritatea, agresivitatea, imprecaţia.

Aşadar, revenind la Charlie Hebdo şi la sloganul de pe prima pagină a acestei publicaţii: cinci milioane de oameni din 16 ţări şi cei ce vor citi de la ei revista vor înţelege zilele acestea că totul este permis.

Vom suferi din cauza aceasta.

Citeşte şi
Charlie Hebdo a anunţat că-şi amână sine die apariţia următoarelor două numere ale publicaţiei, pentru
Ambasada SUA la Bucureşti bate apropouri pe Internet despre caricaturi şi relaţia dintre aceştia şi
Radu Banciu a avut o ieşire de extremist de dreapta ateu, condimentată puternic cu accente
Atentatul de la Charlie Hebdo are ingredientele unei operaţiuni sub steag fals şi le vom
Caricaturile publicate de-a lungul timpului de către cei de la Charlie Hebdo sunt considerate acum
Charlie Hebdo a fost ocazia, pretextul, ocazia nepreţuită care este folosită acum pentru repunerea pe
Charlie Hebdo a fost atacat ieri de doi sau trei fundamentalişti musulmani, maghrebieni francezi, care
Mediasind, sindicatul reprezentativ al jurnaliştilor din România, transmite condoleanţe membrilor familiilor jurnaliştilor ucişi de la
Eurovision Romania trebuie sa devina un concurs previzibil, cu reguli multianuale, stabilite clar, la vedere,
B1 TV e azi o versiune aproape întoarsă pe dos a postului A3. Metoda de
Share