home POLITICA CEX PSD astăzi, la ora 18.00. Ali Baba lipseşte, banda-şi caută lider

CEX PSD astăzi, la ora 18.00. Ali Baba lipseşte, banda-şi caută lider

Share

CEX PSD astă-seară. PSD va avea o ședință a Biroului Permanent Național azi, la ora 11:00, la Parlament, iar de la ora 18:00 social-democrații vor participa la întrunirea Comitetului Executiv Național.

La cele două reuniuni, de la care Liviu Dragnea, încarcerat la Rahova, va lipsi, PSD va analiza rezultatul obținut de formațiune la alegerile europarlamentare 2019 și calea de urmat după condamnarea lui Liviu Dragnea.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

„Vreau să precizez faptul că suntem un partid unit, în momentele dificile PSD a strâns rândurile, așa vom face și de acum în colo, mâine (marți – n.r.) am convocat Biroul Permanent Național la ora 11:00, CEx la ora 18:00.

Împreună vom lua deciziile, împreună vom vedea unde am greșit, care sunt pașii pe care trebuie să îi facem și cum putem acționa în perioada următoare, într-un mod unitar, într-un mod în care să arate unitatea PSD”, a afirmat Viorica Dăncilă, la finalul unei ședințe de urgență la sediul partidului din Băneasa, convocată după condamnarea liderului PSD Liviu Dragnea.

Premierul a reinterat faptul că nu își va da demisia din fruntea Guvernului, în ciuda solicitărilor unora sau altora. Dăncilă a adăugat că va respecta decizia luată de Parlament în urma unei moțiuni de cenzură, dacă aceasta va fi depusă.

Citeşte şi
Codrin Ştefănescu îl face dobitoc pe Rareş Bogdan pentru că l-a ironizat pe Dragnea

Două figuri marcante ale aripii peremiste din PSD, Codrin Ştefănescu şi Ionel Arsene, îl atacă

Liviu Dragnea se plânge că stă la -15 grade Celsius, în celulă

Cine spune că viața în spatele gratiilor ar fi ușoară se înșală amarnic. Fostul șef

Tel Drum a cerut insolvenţa fermei de porci a lui Liviu Dragnea

Tel Drum SA Alexandria se află sub incidenţa Legii 85/2014 din 29 ianuarie 2018 şi

Liviu Dragnea a încercat să recuze o judecătoare pentru că apără independenţa Justiţiei

Liviu Dragnea a încercat să o recuze pe judecătoarea Manuela Orzata de la Tribunalul Bucureşti,

Paznicii de pe Insula Belina nu mai recunosc declaraţiile de la DNA

Insula Belina devine insula tăcerii. "Nu ştiu", "nu cunosc", "nu am văzut", "efectiv nu-mi aduc aminte",

Liviu Dragnea, aruncat la gunoi. Irinuca a renunţat la inel

Irina Tănase, logodnica lui Liviu Dragnea, nu mai poartă inelul primit în dar de la

Liviu Dragnea a mai pierdut într-un dosar. Legătura cu Tel Drum

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea făcută de Liviu Dragnea, în care fostul lider

Liviu Dragnea reclamă, prin avocat, că nu i-a fost acordată permisia

Avocatul fostului lider PSD Liviu Dragnea reclamă că acestuia nu i-a fost acordată o permisie,

Liviu Dragnea, ţinut în puf, iar iese din puşcărie pentru o zi!

Comisia de Acordare a Recompenselor din Penitenciarul Rahova i-a acordat, vineri, lui Liviu Dragnea o

Marcel Ciolacu, bătăuşul. Afirmă că era să se bată cu Liviu Dragnea

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că, atâta timp cât este preşedintele Camerei

Share