Cel puţin 20 de parlamentari PSD vor vota Cabinetul Cîţu

Share

PSD va asigura eventualele voturi lipsă la votul de învestitură de joi, al Cabinetului Cîţu, informează multiple surse politice.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Coronavirusul a răsturnat socotelile partidelor în ce privește învestirea guvernului Florin Cîțu și abordarea anticipatelor.

Cu două zile înainte de votul din parlament situația nu e clară, dar potrivit surselor Europa Liberă, PNL va vota guvernul. Oficial se clamează nevoia de ”stabilitate” și ”responsabilitate” în contextul epidemiei de coronavirus.

Aceasta a luat amploare în ultimele 24 de ore, miercuri după-amiază fiind confirmate 25 de cazuri, din care ultimele 8 în București. Florin Cîțu, numit ca să fie respins și să mai constituie un pas pe cale anticipatelor, are șanse să ajungă premier plin pe fondul coronavirusului.

Problema cea mai complicată este la liberali, unde se confruntă două curente de opinie: unul care vrea să se meargă înainte pe calea spre alegerile anticipate, sau măcar să-l reinstaleze pe Orban premier, altul care pledează pentru renunțarea la planul anticipatelor și învestirea cabinetului Cîțu.

Surse din partid au declarat pentru Europa Liberă că mai mulți parlamentari și șefi de organizații pun presiune în acest sens pe conducerea PNL, spunând că e nevoie de stabilitate. ”Insistența pe anticipate este una din cauzele erodării PNL, pentru că mesajul lansat PSD este că ne preocupăm mai mult de interesul electoral și cel de partid decât de cetățenii și problemele tării. Un mesaj care a prins la public”, spune sursa citată.

În schimb, tandemul Orban- Iohannis și susținătorii acestuia din conducerea liberală ar vrea ca guvernul Cîțu să cadă la vot, plecând de la ideea că Orban va fi următoarea nominalizare pentru funcția de premier, care nu ar avea șanse să treacă și, astfel, s-ar ajunge la anticipate.

Acestora le este teamă că o guvernare liberală până în noiembrie ar eroda partidul și l-ar pune în dificultate la alegerile parlamentare la termen.

Evoluția crizei coronavirusului este greu de anticipat, dar, în mod evident, impactul economic va fi semnificativ și se va suprapune pe majorarea pensiilor cu 40%, programată pentru luna septembrie.

Share