Feed-back-ul foarte puternic 
pe care îl am despre această postare mă determină să revin pe aspectul profesional: ce trebuia să facă Mihai Gâdea şi nu a schiţat nici cel mai mic gest de a acţiona astfel, ca un profesionist media?
motto: “Tinereţe
Lentile creţe
Ce gustoase sunt merele pădureţe
De mogul”
Principala preocupare a unui jurnalist este să obțină informații. El pune întrebări. Pentru aceasta, se poate gândi ore în șir și poate scrie mult la acestea. Construiește o strategie de interviu, adaptată la interlocutor.
În urma punerii acestor întrebări, obține răspunsuri. Dacă nu le obține, adică dacă are un interlocutor dificil, care escamotează răspunsul (MRU este un astfel de interlocutor foarte dificil şi, simultan, foarte elegant, aproape graţios în disimulare), strânge cleştele.
Mihai Gâdea trebuia să strângă cleştele de la bun început. În primul rând, trebuia să se documenteze foarte bine, solid. În loc să facă asta, s-a documentat febril şi haotic direct din mitologia aberantă pe care încearcă să o impună în real politikul românesc Antena 3.
Apoi a încercat să afirme aceste false realităţi în nasul interlocutorului. Acesta l-a făcut praf, dându-i cu realitatea faptică în cap. Simplu.
În al doilea rând, un jurnalist trebuie să fie alb, echidistant, curios, scormonitor şi (încă o dată) să pună întrebări, în loc să îşi exprime păreri proprii şi să îşi tragă de urechi interlocutorul.
Există foarte puţine situaţii, când este foarte sigur pe el şi ştie că oricum nu poate afla nimic, nu poate stoarce nici o informaţie, iar atunci scoate iataganul. Dar cu argumente, nu cu mitocănii.
În al treilea rând, întrebările (blestematele astea de întrebări, care sunt foarte importante) trebuie să fie scurte, simple, clare, la obiect. O frază. Cât mai puţine cuvinte. Direct la ţintă.
Orice perifrază, oricare cotitură făcută este un prilej pentru preopinent să nu răspundă la întrebare. Exemplu, apropos de scăderea CAS sau nu:
Aţi afirmat că doriţi să scădeţi CAS. Dar sunt nişte impedimente (enumerarea rapidă, în câteva cuvinte, a acestora). V-aţi decis? Ce faceţi? Scădeți sau nu?
Interlocutorul are senzaţia, dacă optezi pentru o asemenea abordare, că i-ai pus funia de gât şi stai cu piciorul pe trapă (evident, în domeniul ideilor, se înţelege).
În al patrulea rând, există mai multe tipuri de întrebări care se pot pune, astfel încât să-l supui la torsiune, încovoiere şi compresiune pe interlocutor.
ÎNTREBAREA DESCHISĂ Cum comentați faptul că marea vedetă a tuturor actorilor politici, în privința unei candidaturi la președinție, nu sunteți dumneavoastră, ci dl. Raed Arafat, care refuză sistematic ideea?
ÎNTREBAREA ÎNCHISĂ Doamna Daniela Drăghia, şefa CNADNR, este anchetată de DNA. Aţi decis? Va fi demisă?
ÎNTREBAREA CARE ASCUNDE O ALTĂ ÎNTREBARE, PE CARE INERLOCUTORUL AR EVITA-O După alegerile legislative din acest an, preşedintele MRU pe cine ar desemna premier, dacă USL ar obţine 51% din voturile valabil exprimate?
ÎNTREBAREA DE RELAXARE Când aţi fost ultima dată la un concert de jazz?
ÎNTREBAREA FĂRĂ ȚINTĂ DIRECTĂ Cum comentaţi intenţia lui Traian Băsescu de a se retrage din viaţa politică după ce îşi încheie mandatul de preşedinte?
ÎNTREBAREA ALUZIVĂ Până acum, în mandatul dv. de premier, v-aţi simţit umilit?
Toate aceste întrebări nu se pun alandala, ci cu scop precis: desfacerea gurii ferecate a interlocutorului. Cel de tipul lui MRU este unul dintre cei mai greu de făcut să spună ceva cu adevărat.
În al cincelea rând, există foarte rare situaţii în care jurnalistul, când face un interviu (“unu la unu” înseamnă, în fapt, un interviu) şi îşi spune părerea sa personală, iar asta poate în trei situaţii:
1. Când interlocutorul său a făcut un lucru atât de grav, încât el, ca jurnalist, ştie că nimeni nu poate să nu-i dea dreptate;
2. Când consideraţia personală are ca efect scontat smulgerea unei informaţii foarte importante;
3. Când această opinie este bazată pe experienţa proprie, demonstrabilă instantaneu şi are sens în contextul discuţiei, în logica acesteia.
Mihai Gâdea nu a făcut nimic din toate aceste lucruri. Îmi este confrate? Nu. MRU e vinovat că nu a furnizat informaţii ce nu i s-au cerut, cum afirma Ion Cristoiu puţin mai devreme? Care om normal, prim-ministru în exerciţiu, în afară de cazuri în care raţiuni de stat îl mână, dă informaţii presei fără ca acestea măcar să i se fi cerut?