home POLITICA Ce spune Liviu Dragnea despre sentinţa în Dosarul Bombonica

Ce spune Liviu Dragnea despre sentinţa în Dosarul Bombonica

Share

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, referitor la sentinţa pe care o aşteaptă luni în dosarul angajărilor ilegale, că a refuzat să plătească o parte din prejudiciu, deoarece nu este vinovat. Totodată, Dragnea spune că sunt presiuni mari asupra completului de judecători.

“Sunt oameni care vorbesc de instituţii, presiunile sunt inimaginabile, sunt tot cei care merg prin ţară la proteste cei care merg la proces. Presiunea către judecători vine şi de la instituţii. Dacă judecătorii din complet vor rezista, nu poate să fie decât achitare. Nu este nicio probă care să mă incriminze.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Avocaţii au spus: domnule, primul complet care te-a condamnat nu există oficial pentru că orice complet care se formeză trebuie să aibă o hotărâre a Colegiului de conducere de la Înalta Curte, care se publică în Monitorul Oficial. Aia nu există. A plecat o doamnă judecător, a venit judecătorul Epure care a şi susţinut condamnarea, nu a fost nimic aleatoriu, nu există un document, avocaţii au spus e clar cauză de nulitate”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

“Presiune e foarte mare, îmi aduc aminte la fond cum Rareş Bogdan pronunţa numele judecătorilor în emisiune şi spunea să nu care cumva să nu daţi condamnare. Nu s-a mai sesizat nimeni cu influenţarea justiţiei. Este o speţă ruşinoasă nu e nicio probă. Dacă judecătorii sunt lăsaţi liberi, o să fiu achitat, dacă nu, Dumnezeu cu mila”, a mai spus liderul PSD.

Acesta spune că a refuzat să achite o parte din prejudiciu, pentru că asta ar înseamna să recunoască o vină pe care nu o are.

“Am fost întrebat de avocaţi dacă doresc să plătesc o treime din prejudiciu şi am pus nu, cu orice risc. Nu e vorba de bani, dar nu pot, nu pot să îmi bat joc. Era 30.000 de lei, dar şi dacă e vorba de un leu, de ce să îl plătesc dacă sunt nevinovat? Asta ar însemna că tot ce spun e minciună”, a spus liderul PSD..

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri seară, că are încredere în sistemul judiciar îşi va arăta independenţa şi într-o speţă de “mare profil politic”, cum a etichetat-o pe cea a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în cazul căruia instanţa supremă se va pronunţa pe 27 mai.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a anunţat, luni seară, la capătul unei şedinţe de aproape 7 ore, că va da verdictul în dosarul lui Liviu Dragnea pe 27 mai, la o zi după alegerile europarlamentare. Procurorul DNA a cerut aplicarea unor pedepse spre limita medie, nu spre minim, aşa cum a apreciat instanta de fond şi a solicitat condamnarea şi pentru acuzaţiile de fals şi instigare la fals, pentru care inculpaţii au fost achitaţi în prima instanţă.

Unul dintre avocaţii preşedintelui PSD, Marian Nazat, a solicitat achitarea lui Liviu Dragnea pentru instigare la abuz în serviciu şi constatarea încetării procesului penal pentru instigarea la fals intelectual. Procurorul de şedinţă a depus concluzii de respingere a apelurilor pentru 8 din 9 inculpaţi.

Pe fond, Liviu Dragnea a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Citeşte şi
Procurorul-sef interimar al DNA, Calin Nistor, a declarat ca, pana la sfarsitul acestui an, va
Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a postat pe pagina sa de Facebook o poezie
Viorica Dăncilă, liderul PSD, a fost denunțată de Liviu Dragnea, fostul lider al aceluiaşi partid,
Liviu Dragnea a formulat apel față de decizia Tribunalului București de confirmare a noii conduceri
Românul Dorin Iordache, care s-a prezentat ca director al firmei Fitodep Viridiana, înființată de un
Chiar cu Liviu Dragnea în puşcărie, unii judecători trag pentru acesta, de exemplu într-o mică
Fostul presedinte al Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, o atacă în Justiţie pe procuroarea lui din
Aşchia nu sare departe de trunchi şi nici Valentin Dragnea de apucăturile lui taică-său. În
Deputatul PSD Liviu Plesoianu are un val de postari isterice dupa ce Departamentul de Stat
Liviu Dragnea și cei doi copii ai săi au interdicție de intrare în SUA din
Share