Ce au în comun ministrul Adrian Curaj şi Gabriel Oprea

Share

Securiştii şi-au făcut academie şi din aceasta scot, când te aştepţi mai puţin, pe diferite funcţii publice, demnitari. Aşa e şi Curaj. Adrian Curaj, omul prezentat ca ministrul tiribombă al Educaţiei, care deja a zăpăcit lucrurile într-un mare fel cu responsabilitatea plagiatelor în lucrările ştiinţifice.

Întâi, Adrian Curaj a desfiinţat CNATDCU. Apoi l-a reînfiinţat, cu o mulţime de membri care sunt oameni apropiaţi de PSD şi, în general, de sistemul corupt.

Se pare că miza acestui fapt este mult mai profundă. Ministrul Curaj este membru al Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN) a lui Gabriel Oprea.

Aşadar, Oprea şi Curaj sunt legaţi unul de celălalt prin acest fir nevăzut. Aceasta ar fi explicaţia comportamentului ciudat al lui Curaj în privinţa plagiatelor, a căror existenţă este acum stabilită de fiecare instituţie academică în parte.

Fondurile pentru ASSN provin de la Ministerul Educaţiei. Aşadar, Adrian Curaj ia bani, ca membru ASSN, de la ministerul pe care îl conduce, pe o filieră neştiută de nimeni până acum, pe care apare şi Găbiţă Anticorupţie.

Dar, dincolo de prezenţa acestuia pe filieră, e conflict de interese dacă-ţi dai bani singur. EurActiv subliniază că, “într-un comunicat de presă trimis de Ministerul Educației miercuri, în replică la informația publicată, privind calitatea sa de membru al Academiei de Științei ale Securității Naționale (ASSN), ministrul Curaj admite explicit că a primit bani pentru apartenența la acest for și înainte de a fi ministru, și după ce a ajuns în Cabinetul Cioloș”.

Practic, în acest moment Adrian Curaj ar trebui să-şi dea demisia din funcţia de ministru, pentru că este complet compromis. Este legat de Oprea, care a explicat, când a fost întrebat de lucrarea sa de doctorat presupusă ca fiind plagiată, că atunci nu era om politic.

Este legat de Gabriel Oprea, care a păstorit alţi şase doctoranzi, autori de lucrări presupuse plagiate.

Share