Astăzi, învăţământul românesc este bolnav (şi odată cu el întreaga naţiune română) din cauza faptului că în debutul anilor 90 nu ne-am desprins de reflexele şcolii comuniste. Scăpate de sub oborocul sistemului opresiv, acestea au proşcănit abject în întreaga lor spledoare, intoxicând tot sistemul şi aducându-l la actuala situaţie intolerabilă.
În decembrie 1989, eram student la Facultatea de Mecanică a Universităţii din Galaţi. În jurul meu, roiau poveştile de groază despre corupţia sistemului. Voi aminti numai câteva.
La disciplina Maşini Unelte şi Angrenaje de la Secţia Tehnologia Construcţiilor de Maşini, exista un profesor care la un examen a pus ochii pe o studentă gravidă, al cărei soţ o aştepta să iasă din examen. Nici nu a mai contat dacă femeia ştia sau nu, dacă era instruită şi cum, profesorul a început să urle la ea:
Ci? Ieşt borţoasî? Te-ai f…t? Vii la mini-n iexamen borţoasî? Ieş! Ieş, sî nu ti văd! Lepezi, vii în toamnî şî-ţi dau ixaminu! Ieş, sî nu ti văd!
La Mecanisme, în anul II, tot la TCM, făcea victime omul care avea o formulă de calcul a notei de examen mai ceva decât Ecuaţiile lui Heisenberg. După ce dădeai examen, punea mâna pe calculator şi, în timp ce credeai (şi ştiai) că ai luat, pentru că, nu se poate, ai făcut destul, îţi spunea, calm, impasibil, de oţel:
Domnule, în urma calculelor efectuate asupra lucrării dv., nota dv. de examen este 4 şi 96 de miimi. Catedra … nu vă poate acorda cele 4 miimi necesare promovării. Vă rugăm să reveniţi deci în sesiunea de toamnă.
La Mecanica Fluidelor, în anul III, tot la TCM, exista un alt sclembeleutic care îşi transforma cursul într-o navigare somnambulică printre vânturi stelare. Ideea sa fixă era că reuşise să descopere că teoria atracţiei universale este greşită: omul susţinea, cât se poate de serios şi ferm, că mai trebuie adăugat un coeficient.
citeste si Cauzele îmbolnăvirii învăţământului românesc (II)
Mai exista un domn care avea un mod ciudat de a merge pe holurile Facultăţii de Mecanică: niciodată pe mijloc, întotdeauna pe lângă perete, iar când peretele făcea la stânga sau la dreapta, făcea şi el, fix pe colţ, la stânga, respectiv la dreapta-mprejur, ca la armată.
Un profesor de Rezistenta materialelor l-a rugat pe un coleg de cămin, dacă vrea să treacă Rezistenţa II, să-i aducă la reexaminare o roată de caşcaval de 15 kilograme. Altuia i-a comandat o basculantă de brichete de cărbune, pentru sobele din casa lui, pentru că se apropia, nu-i aşa, iarna. L-a rugat să i-o descarce în curte.
Un profesor de Algebră arunca în studenţii aflaţi în examen cu creta fix în locul de pe tablă în care observa o greşeală, din fundul sălii de examen. Existau nenumărate cazuri de profesori care nu treceau anumite studente pe care li se punea pata, până când aceştia nu se culcau cu ei.
La momentul Revoluţiei, centrul universitar mustea de corupţie. Un profesor de socialism ştiinţific s-a închis efectiv în arhiva securităţii din Universitate şi a ars dovezi ale turnătoriilor ordinare pe care le făceau unii şi alţii dintre universitari.
Aceşti securişti şi colaboratorii lor s-au perpetuat şi după decembrie 1989, împuţind mediul universitar. Sunt convins că astfel s-au petrecut lucrurile peste tot. Corupţia, colaboraţionismul, ticăloşia, aranjamentele de culise, examenele trucate au continuat să fie regula.
TCM Galaţi era cotat de mai bine de zece ani drept Sing-Sing-ul TCM-urilor din toată ţara, pentru că aici erau trimişi la recluziune profesori universitari străluciţi care provocaseră scandaluri sexuale, ori ar fi meritat patalama de la Săpoca şi alte instituţii de profil.
În debutul anului 1990, am făcut prima încercare, în cămine, pentru a iniţia îngheţarea anului universitar. Nereuşită. Imediat cum am început să vorbesc despre asta în cămine, m-am umplut de securişti care vorbeau şi ei odată cu mine.
În aprilie, în timpul Pieţei Universităţii, când eu eram la Bucureşti, emulii mei au încercat iar îngheţarea anului universitar şi înlăturarea rectorului Florea Oprea, fratele fostului aparatcik comunist Gheorghe Oprea.
S-a ajuns la un compromis: Oprea s-a retras la finalul anului şcolar, iar Dumitru Călueanu, iubit de toţi studenţii şi dorit rector, a ajuns senator PNL, votat dramatic de mare parte dintre studenţii gălăţeni.
Dar îngheţarea nu a reuşit. A urmat greva din decembrie 1990. Cu un civism pe care acum nu-l mai au, studenţii din toate marile centre universitare au intrat în grevă cam în acelaşi timp, cerând demisia ministrului Gheorghe Ştefan.
La Galaţi, existau două tipuri de revendicări: sociale şi politice. Liga Studenţilor, pe care o conduceam, a iniţiat introducerea unor revendicări binecunoscute din Proclamaţia de la Timişoara, acceptate scrâşnit de sindicatul partener la grevă.
Dar reveneau măsurile cerute de reformă a sistemului universitar. Din debutul anului 1990 până în decembrie acelaşi an şi în continuare, ne-am confruntat cu aceleaşi acuze: grevişti, contestatarii, cei care agită apele sunt studenţi slabi, care chiulesc de la ore şi nu învaţă şi care defapt au vrut îngheţarea anului universitar ca să stea un an degeaba, să huzurească.
Timpul astăzi ne dă dreptate, nouă, celor care atunci am cerut reformarea din temelii a sistemului de învăţământ. Rezultatele de la acest bacalaureat sunt doar superficia, consecinţa, finalul unei decăderi continue a mediului studios din România.
Noi aunci voiam o reformă care intra în conflict cu interesele unei clase politice corupte. Păpuşarii din spatele ei, în frunte cu Ion Iliescu şi acoliţii acestuia, aveau nevoie de un sistem corupt, deci manipulabil, pe care să-l domine şi să-l oligarhizeze, nu de o democraţie luminoasă, de tip occidental, cum ne doream noi atunci.
Iata unde am ajuns.
(va urma)