home ECONOMIE Cătălin Chivu: TeleTrade oferă clienţilor posibilitatea de a-şi investi banii după modelul celor mai buni traderi

Cătălin Chivu: TeleTrade oferă clienţilor posibilitatea de a-şi investi banii după modelul celor mai buni traderi

Share

CatalinChivuTeletradeGM p

Pe Internet, există un anumit gen de advertising care inundă unele website-uri: cele la forex. Formatul şi promovarea lor m-a determinat de mult timp să trag concluzia că investiţia în forex este riscantă şi neserioasă, în primul din cauza acestui gen de marketing tabloid. Am stat de vorbă despre ce reprezintă forex şi investiţia în forex cu general managerul TeleTrade România, Cătălin Chivu.

StareaPresei: Care a fost evoluţia euro-dolar şi a altor perechi valutare importante în ultima perioadă?
Cătălin Chivu: După aprecierea puternică din ultimul an a dolarului, în utimele săptămâni, perechea EUR-USD se consolidează între 1,05-1,10.

La fel putem spune şi despre evolutiileGBP-USD (între 1,455-1,500) sau USD-JPY (118-121). Asta înseamnă că e puţin probabil să mai vedem mişcări ample ale cursului dolarului în zilele următoare, iar această evoluţie e posibil să continue până la anunţarea următorului set de indicatori economici.

vezi şi: TeleTrade: Dolarul se poate aprecia peste euro

Cu mare interes este aşteptată şi anunţarea momentului creşterii ratei dobânzii de politică monetară a SUA, fapt ce ar da un nou impuls dolarului, în acelaşi timp crescând şi volatilitatea în piaţă.

StareaPresei: Cum influenţează piaţa valutară preţul petrolului, destul de scăzut în ultima perioadă?
Cătălin Chivu: Petrolul şi-a mai revenit în ultimele săptămâni, fiind într-o uşoară apreciere, care coincide cu corecţia suferită de dolarul american.

Potrivit unor analişti de la Oppenheimer, o casă de investiţii americană, petrolul pare să-şi fi revenit pe termen scurt, urmând să oscileze în curând în jurul coridorului de 55-65 de dolari pe baril, dacă, aşa cum văd analiştii, se va repeta tendinţa de la finalul anului 2009, aşa cum se pare.

Însă tendinţa de creştere nu pare să fie susţinută pe termen mediu, din vară putând interveni presiuni de vânzare, care pot determina noi scăderi de preţ.

StareaPresei: Cum putem defini investiţia în forex? Care sunt paşii concreţi pentru o investiţie pe forex?
Cătălin Chivu: Forex, adică foreign exchange, sau piata valutară, reprezintă o clasă investiţională de risc ridicat, prin care pot fi obţinute şi câştiguri pe măsură.

Concret, cei ce vor să investească trebuie să aibă o pagină personală pe site-ul brokerului, ulterior, în cazul TeleTrade, fiind contactaţi de un reprezentant, care va oferi toate informatiile necesare, plus sfaturi-cheie.

Din pagina personală, se deschide un cont de tranzacţionare, în care sunt transferaţi, din contul bancar sau printr-un card, banii necesari investiţiei.

Trebuie menţionat că, pentru anumite sume, clientul primeşte bonusuri din partea noastră. De asemenea, pentru fiecare 1.000, 3.000 sau 5.000 de euro investiţi, clientul poate deveni membru al clubului Teletrade şi primeşte astfel încă pe atât suma investită, prin intermediul unui program de loializare.

“Cel mai bine este să-ţi sincronizezi strategia cu aşa-numiţii «master-traderi»”

Apoi, tranzacţiile se efectuează foarte simplu prin platforma de tranzacţionare. Atât în platformă, cât şi în pagina personală, există situaţia şi istoricul contului, cu alimentări şi retrageri, la fel ca într-o aplicaţie de internet banking.

De asemenea, este foarte simplu să îţi asociezi strategia de investiţii cu aceea a unor traderi de top, numiţi “traderi master”, la care te poţi “alipi” sau “dezalipi” în orice moment.

StareaPresei: Cum are loc alipirea la conturile traderilor profesionişti de succes şi care sunt avantajele şi riscurile legate de aceasta?
Cătălin Chivu: TeleTrade are un avantaj competitiv pe piaţă, prin faptul că oferă clienţilor posibilitatea de a-şi investi banii după modelul celor mai buni traderi, adică cei care obţin cele mai bune randamente.

Astfel, cine nu are suficiente cunoştinţe în domeniu sau nu are timp să se ocupe de realizarea tranzacţiilor, fiind interesat doar de rezultatul final – obţinerea profitului, poate apela la serviciul de tranzacţionare sincronizată.

Cei mai buni traderi din întreagă Europă, denumiţi “masteri”, sunt plasaţi într-un rating şi selectaţi riguros în funcţie de o serie de criterii, precum raportul câştig/pierdere, riscul asumat, istoricul tranzacţionării etc., deci în funcţie de stabilitatea şi profitabilitatea investiţiilor.

“O afacere pe termen lung.”

Prin serviciul de sincronizare, un investitor poate să copieze tranzacţiile făcute de unul sau mai mulţi masteri, în funcţie de profiul fiecăruia, respectiv de nivelul sau constanţa profiturilor realizate. Astfel cresc şansele de câştig şi profiţi de experienţa şi munca acestor specialişti.

Acest business trebuie privit ca o afacere pe termen lung, pe care poţi să o controlezi permanent şi de oriunde, întrucât ai acces tot timpul la platforma online de tranzacţionare.

Nu trebuie să stai lipit de platformă – ăsta e un mit, adică o greşeală de interpretare… Piaţa e plină de mituri de acest gen.

StareaPresei: Cât de riscantă este piaţa forex?
Cătălin Chivu: Nu mai riscantă decât orice altă afacere, pe care trebuie să o desfăşori conform unui plan şi unei strategii alese tocmai în funcţie de riscul pe care ţi-l asumi.

Întrucât piaţa valutară este una volatilă, adică o valută se poate aprecia sau deprecia considerabil peste noapte sau în câteva zile, după cum ştim că s-a întâmplat recent cu francul elveţian şi cu dolarul american, şi riscurile sunt ridicate.

Cu alte cuvinte, dacă nu cunoşti bine domeniul, te-ai putea afla în situaţia în care, ascultând de cineva care-ţi promite câştiguri fabuloase (vezi telefoanele agresive) – acestea s-ar putea transforma, la fel de bine, în pierderi.

“Câştigi dacă foloseşti serviciile specialiştilor.”

Şi totuşi, există specialişti, traderi cu ani de experienţă, care, pe baza analizei grafice / tehnice combinată cu cea fundamentală, respectiv cu decizii ale băncilor centrale, precum şi evoluţia unor indicatori macroeconomici (şomajul, consumul, inflaţia, etc.), pot anticipa destul de fidel evoluţia unei monede şi pot paria pe aprecierea sau deprecierea acesteia, fără să-şi asume riscuri mari, tranzactionând cu un money-management controlat al banilor.

Aceşti specialişti ai pieţelor valutare sunt capabili, la fel ca specialiştii pieţei bursiere sau ai fondurilor mutuale, să obţină nişte randamente frumoase, mai ridicate decât cele ale investiţiilor clasice oferite de titlurile de stat sau dobânzile bancare, dar nu câştiguri uriaşe, care să te îmbogăţească, cum promit în mod deşănţat unii brokeri.

E important să ştii ce aştepţi de la un broker:

1. Stabilitatea companiei, să fie o multinaţională care să aibă un istoric de ani buni pe piaţă, oferind încredere

2. Siguranţa dată de protecţia fondurilor clienţilor, de existenţa licenţierilor de la autorităţile de supraveghere şi respectarea reglementărilor

3. Performanţă, adică profitabilitatea ce se obţine din investiţie cu costuri reduse şi lipsa comisioanelor suplimentare.

StareaPresei: Care sunt principalele mituri legate de investiţiile în forex şi cum trebuie ele privite?
Cătălin Chivu: Miturile principale susţin că te poţi îmbogăţi peste noapte şi nu-ţi mai trebuie altă activitate, că tradingul echivalează cu bani câştigaţi uşor şi fără nici o pregătire, că, cu cât stai mai mult la platformă, cu atât câştigi mai mult, că piaţa e manipulată şi forexul este o înşelătorie, că traderii care câştigă au un secret al lor…

Miturile privind îmbogăţirea peste noapte din speculaţiile pe cursul valutar sunt răspândite şi de practicile greşite ale unor brokeri, care stresează multă lume cu telefoane agresive date unor potenţiali clienţi.

Forex = foreign exchange: investiţia pe piaţa valutară.

În realitate, investiţia pe piaţă valutară ar trebui tratată la fel ca orice altă afacere. Nu e un joc, noi o gândim că pe o afacere, deci trebuie, în funcţie de scopul fiecărui investitor (o sursă de venit suplimentar sau un venit de bază), de durată (o sursă de câştig pe termen scurt sau una pe termen mediu-lung) şi de profilul său de risc (ridicat, mediu sau scăzut) făcut un plan şi aleasă o strategie corespunzătoare.

StareaPresei: Care este randamentul maxim şi cel minim al unei investiţii pe piaţa forex?
Cătălin Chivu: Să luăm exemplul unui investitor care-şi doreşte, să spunem, un venit lunar suplimentar de 1.000 de euro, cu riscuri minime.

Asta înseamnă, la un profit de maximum 3-5% lunar (cca. 50% anual) că acel venit se poate obţine în urma unei investiţii de aproximativ 20.000 – 25.000 de euro. Acesta este însă doar un exemplu, există traderi care au făcut profit 3.800% în ultimul an, ca şi, de altfel, traderi care au pierdut 71% în ultimul an.

E mai bine să câştigi ritmic mai puţin, decât să câştigi o dată enorm.

Din nou, faptul că unii au câştigat enorm nu reprezintă o recomandare de investiţie, ci faptul că se câştigă în medie destul de bine, peste randamentele pieţei, la sume cu masă critică destul de consistentă.

Altfel spus, să nu credeţi că 100 de euro investiţi în forex vor aduce profituri mari, aşa cum spun unii prin piaţă.

StareaPresei: De ce sunt unii români reticenţi să investească în forex?
Cătălin Chivu: Reticenţa provine din lipsa de educaţie în domeniu, coroborată cu percepţia negativă, datorată reclamelor puerile şi telefoanelor agresive.

Încrederea investitorilor în piaţa Forex este afectată în general de lipsa educaţiei financiare, dar şi de prejudecăţi, precum aceea că te poţi îmbogăţi cu 100 de lei sau, dimpotrivă, că există riscul de a pierde sume mari de bani dacă nu eşti specialist în domeniu, ceea ce este neadevărat.

StareaPresei: Care este profilul investitorului român în forex?
Cătălin Chivu: În general, este vorba despre oameni educaţi, cu cunoştinţe financiare, cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani şi venituri peste medie. Sunt şi investitori care au mai avut contacte şi investiţii similare, dar şi investitori care acum vor să-şi diversifice portofoliul.

Citeşte şi
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a găzduit la București, în luna mai, întâlnirile Consiliilor Supraveghetorilor
Piețele globale trec printr-o perioadă de reașezare, iar 2016 marchează sfârșitul unui ciclu economic, a
În contextul scăderii abrupte a dobânzilor bancare, o alternativă viabilă pentru obţinerea unor randamente peste
~Baciu de la ANRP prins in flagrant~Google+ suspenda profilurile alias si de firme~ce vrea sa-i
~iPhone stie cand e cutremur~piata tv central-est europeana~topul companiilor profitabile~febra aurului. Pana cand?~permis auto fals
Pentru zona euro, necesitatea ajustarii politicilor economice la evenimentele curente este imediata.
~ziarist acreditat cu executorul~Fraţii Chimici hârâie a concedieri~mesagerii recesiunii~SUA declara razboi S&P~Luna, mai tinerica decat
Restricţii noi pe piaţa muncii. Guvernul de la Paris a redus lista de meserii pentru
~Orban vrea PNL fara PSD in alegeri~bancile, cei mai mari imobiliari~Casa Poporului, gaura neagra de
Presedintele Traian Basescu a declarat marti ca in acest moment nu se poate vorbi de
Share