home POLITICA Carmen Dan alungă manifestanţii Rezist la marginea oraşelor

Carmen Dan alungă manifestanţii Rezist la marginea oraşelor

Share

Ministrul de Interne Carmen Dan spune că își va asuma un proiect de modificare a Legii adunărilor publice. Ministrul nu a precizat care va fi forma exactă.

Carmen Dan, sfidare incredibilă a societăţii civile şi a întregii ţări

Carmen Dan: Legea e veche, trebuie modernizată

Ea a sugerat că va fi un proiect de lege. Anunțul vine la scurt timp după ce, în aceeași comisie, prefectul Capitalei a cerut schimbarea cadrului legislativ.

„Nu sunt pe un cadru legislativ care să serveasca actualitatea acestor timpuri”, a afirmat, în timpul audierii, Carmen Dan. Întrebată dacă ar trebui modificată legea, ministrul a răspuns: „Eu cred că este necesar să se intervină legislativ să aducem în actualitate o lege din 1991.

Și îmi asum acest demers. Și sper ca în Parlament să dezbatem împreună să servească realităților și trebuie să aruncăm un ochi pe legislație așa încât orice misiunea structurilor statului să nu mai poată fi pusă sub semnul întrebării”.

Carmen Dan: Legea adunărilor publice a fost făcută în grabă

Carmen Dan nu a precizat care va fi forma exactă, sugerând că va fi un proiect de lege prin referirea la dezbaterea sa în Parlament.

Anterior, prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, le-a cerut parlamentarilor să schimbe de urgență legea adunărilor publice, susținând că aceasta nu mai corespunde realităților actuale și că nu mai trebuie acceptate mitinguri neautorizate.

„Legat de aceste mitinguri autorizate sau nu, trebuie să respectăm legea, nu trebuie să acceptăm mitinguri neautorizate. Știți bine că de un an și jumătate sunt fel de fel de manifestații în Pta Victoriei care sunt doar anunțate. (…) Eu v-aș ruga să aduceți la zi legea adunărilor publice, a fost făcută în grabă și nu mai corespunde cu ce se întâmplă azi. O simplă notificare către primar nu poate ține loc de autorizare. (…) Nu mai putem să continuăm cu aceste adunări anunțate prin fax-uri și mailuri”, a spus ea.

Citeşte şi
Tot Rezist ne scapă. Geeks for democracy ajută bătrânii la cumpărături

Mircea Bucur și Daria Barbu s-au înscris în proiectul ”Cumpărături la ușa ta” al grupului Read more

Olguţa Vasilescu: „Haştagiştilor, gata cu principiile care vă scoteau în stradă?”

Lia Olguta Vasilescu are un nou mesaj agresiv la adresa sutelor de mii de romani Read more

Protestatară #Rezist lovită cu maşina de Eugen Teodorovici VIDEO

Eugen Teodorovici a condus agresiv masina catre un grup de protestatari #Rezist, iar o protestatara Read more

Ludovic Orban a vorbit amical cu manifestanţii de la Piaţa Victoriei VIDEO

Premierul Ludovic Orban s-a oprit luni noapte, in Piata Victoriei, pentru a vorbi cu protestatarii Read more

#Rezist are 1005 zile de proteste antiguvernamentale, la Piaţa Victoriei

La inceputul acestei saptamani s-au implinit 1.000 de zile de protest neintrerupt in Piata Victoriei Read more

Viorica Dăncilă fuge pe străzi de manifestanţii #Rezist

Protestatarul Marian „Ceausescu” a asteptat-o marti seara, in fata sediului B1 TV, pe Viorica Dancila, Read more

Gabriela Firea dă 10.000 de sticle cu apă manifestanţilor #Rezist

Gabriela Firea se suceşte, la un an de la reprimarea manifestaţiei de la Piaţa Victoriei.Primaria Read more

Orlando Minte Scurtă: Dăncilă va căştiga prezidentialele. Haştagul Rezist e o ruşine

Presedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, supranumit Orlando Minte Scurtă, este convins ca Viorica Dancila Read more

Olguţa Vasilescu atacă protestatarii Rezist şi pe Iohannis din cauza Cazului Caracal

Olguta Vasilescu delirează cu spor pornind de la Cazul Caracal: Procurorul care nu a intrat Read more

Antena 3 aiurează: “Guvernul PSD-ALDE are şi un membru #Rezist!”

Un atac concertat al tandemului Marius Pieleanu – Bogdan Chirieac a avut loc recent, la Read more

Share