Şi eu sunt cap de porc. Solidarizare. Demisia, Doina Gradea!

Share

Astăzi (şi nu a fost nevoie să mă uit în oglidă), mi-am făcut un examen serios de conştiinţă. Am ajuns la concluzia că şi eu sunt cap de porc. Voi explica mai jos anume de ce. Cert este un lucru: a posteriori concluziei mele că sunt aşa cum am scris mai sus, am mai ajuns la o altă concluzie simplă: Doina Gradea trebuie să demisioneze. Rapid.

Doina Gradea, o mare dezamăgire. Ce trebuia să facă în cazul lui Ghiţă

Doina Gradea: “Reportera noastră, o tipă cu cap de porc…”

Stai, mă, să vezi! Băi, se duce reportera noastră, care e o tipă cu cap de porc… să-mi bag picioarele, că nu poţi să o scoţi de pe post, Dar ok femeia.

Şi, în timp ce lumea sebucura că s-a făcut spitalul ăsta (n.n.: cazul Gabrielei Firea, care anunţa pompos măreţe realizări în Capitală)… că-i pentru copii, la Foişor (n.n.: Spitalul de ortopedie), deci l-au refăcut, o investiţie spectaculoasă, asta o întreabă pe Firea: cum e cu statuile – nu-ştiu-ce – câte statui aţi făcut în Bucureşti?

La care Firea zice: o să-ţi răspund, da’ stai puţin, c-avem acum treabă cu spitalul şi ne tragem deoparte şi îţi spun şi de statui. Nu, nu, nu, să ne spuneţşi de faţă cu toată lumea. De patri ori! De patru ori!

Doina Gradea: Ăştia merită pumni în gură!

Tot astăzi, ai înţeles? Ce să vezi? Fata ne spune că a pus-o EOD-ul de ieri, care i-a spus: n-ai ce întrebare să pui decât asta. S-o întrebi pe Firea, c-avem subiect luat de pe HotNews.

Deci, ce merită ăştia? Pumni în gură! Pumni în gură! Nu mă bag în conţinut, în politica editorială. Da, când sunt derapaje, sunt nevoită, sunt obligată să fac asta. Ăştia merită poliţie pă ei, le-am şi spus: Trebuia să aduc un şef din afară care să vă taie!

Doina Gradea: Că nu meritaţi altceva decât să fiţi tăiaţi!

Că nu meritaţi altceva decât să fiţi tăiaţi! Astăzi a fost şi asta, Corina Creţu la Guvern cu Tudose şi au semnat fonduri de 300 de milioane de euro. Fonduri structurale pentru anul care vine, şi zic: cum ar fi fost s-o întrebe pe Corina Creţu reporterul nostru: auzi, da/ cum mai stai cu Colim Powell ăla, mai şltii ceva de el?Eşti ok? Îţi mai scrii cu el? Îţi mai trimite e-mail?

Ăştia nu merită nimic! Eu am fost şi săptămâna trecută, şi săptămâna asta… (…) Când au fost PNL la guvernare, s-au luat de PNL. Când a fost PD, s-au luat de PD. Acuma sunt ăştia, se iau de ăştia. 

Doina Gradea: Scuzaţi franciza!

Au o ură, aşa. Ies din nişte scorburi, ştii?Hateri de profesie. Ei nu sunt împotriva unui partid, ei sunt împotrivă, şi atât. Au statul jurnalistul, sunt enşpe mii de regulamente. Trebuie să-l bagi în comisie de disciplină, care-i trimite la Comisia de etică, care… pula-n pizdă şi-uite-aşa! Scuzaţi franciza.

Mai e nevoie să facem transcript în continuare? Nu suportă nici Internetul felul cum vorbeşte domnul jurnalist Eduard Dârvariu. Dar, revenind, dă-ţi demisia, Doina Gradea! Eşti o ruşine pentru presa română. Mă solidarizez cu jurnalista jignită de Doina Gradea şi cu colegii din TVR care doresc să-şi facă în continuare meseria cinstit.

https://youtu.be/cd0wkM9h2YI

Share