Călin Popescu Tăriceanu ar fi luat mită de la Fujitsu Siemens

Share

Firma austriacă despre care DNA susține că l-ar fi mituit pe Călin Popescu Tăriceanu cu 800.000 de dolari ar fi Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria.

Călin Popescu Tăriceanu, şpagă contra licenţe Microsoft

DNA arată într-un comunicat că Tăriceanu ar fi primit mită pentru încheierea unor contracte cu o firmă austriacă, fără a-i da însă numele. Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria este firma care a distribuit licențele Microsoft în România.

Fujitsu Siemens GmbH Austria a mai fost în centrul unui scandal de corupție în România în 2014, când chiar conducerea companiei a făcut un denunț cu privire la fapte de corupție săvârșite de angajații din România în legătură cu încheierea și derularea contractului pentru licențele Microsoft din 2004 cu guvernul României. Informația a apărut în ordonanța DNA de începere a urmăririi penale într-un dosar de la acel moment.

Share