Călin Popescu Tăriceanu atacă dur Comisia Europeană. “Au susţinut activ statul paralel!”

Share

Călin Popescu Tăriceanu a acuzat Comisia Europeană de atitudine părtinitoare. Aceasta într-un discurs despre “statul paralel”, ţinut în Parlament, în faţa şefilor Senatelor din Europa reuniţi la Bucureşti.

Călin Popescu Tăriceanu citează din Iosif Visarionovici Stalin

“În redactarea numeroaselor rapoarte din ultimii 11 ani ale Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia s-a bizuit aproape exclusiv pe imaginea deformată ce i-a fost furnizată de instituţiile de forţă ale statului şi pe percepţiile vehiculate în anumite medii de presă şi grupuri de presiune şi de interese”, a susţinut Tariceanu, într-un discurs rostit în limba engleză în faţa oficialilor străini.

Călin Popescu Tăriceanu: CE a ignorat semnalele noastre

El a cerut Comisiei Europene să se poziţioneze cu privire la aceste situaţii şi să explice de ce “a ignorat semnalele” transmise în acest sens.

“Aşteptăm încă din partea Comisiei să se poziţioneze cu privire la adevărurile incomode care ies la suprafaţă la Bucureşti şi să explice de ce a desconsiderat şi ignorat sistematic semnalele de alarmă ce i-au fost trimise cu privire la gravele abuzuri comise de unele instituţii şi persoane din sistemul judiciar.

Din cauza politicii părtinitoare, uneori chiar partizane, a Comisiei, Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost ţinut captiv de sistemul de influenţă ocult şi meta-legal coordonat de Serviciul Român de Informaţii şi de Direcţia Naţională Anticorupţie, devenind pur şi simplu un alt instrument, la nivel naţional, de presiune asupra oponenţilor acestui sistem paralel cu statul de drept”, a mai afirmat Tariceanu în alocuţiunea sa.

Share