home ECONOMIE, POLITICA Cabinetul trecerii prin anul electoral şi de criza 2012

Cabinetul trecerii prin anul electoral şi de criza 2012

Share

Acesta este cabinetul cu care probabil că vom traversa anul de criză 2012.

UPDATE 22:41: Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat că nu mai anunţă oficial componenţa cabinetului său în această seară. Anunţul a fost făcut după ce Andreea Paul Vass s-a retras din echipa sa.

ziarulatac

O combinaţie între compromisul cel mai puţin deranjant, pe care îl face PDL prin alianţa cu UDMR şi cu UNPR, şi dorinţa de a spăla imaginea partidului în campaniile electorale care urmează, prin împingerea în faţă a eşalonului al doilea, antrenat până acum în antecamerele partidului, în instituţia guvernamentală sau în Parlament.

Este clar, pe măsură ce trece timpul şi se aşează lucrurile, că măsura aceasta politică nu are nici o legătură cu trecutul, deci cu manifestaţiile de stradă provocate de USL ori cu solicitările acestei grupări politice (demisia guvernului şi a preşedintelui), ci cu viitorul, adică exact cu anul electoral şi anul de criză 2012.

Andreea Paul Vass, la Ministerul Economiei, în locul lui Ion Ariton.
Consilier pe probleme de economie al fostului premier Emil Boc. Foarte bună la teorie. Vrem să o vedem anul acesta cum e ca practician.

UPDATE 22:38: În urmă cu câteva momente, Andreea Paul Vass a declinat nominalizarea.

Cristian Petrescu o va înlocui pe Elena Udrea la Ministerul Dezvoltării.
Deputat de Bucureşti. Probabil singurul posibil demnitar din noul cabinet cu interese discutabile. Mediafax:

Propus de PDL pentru şefia MDRT, deputatul de Bucureşti Cristian Petrescu, absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, are contracte cu acest minister în valoare de peste un milion de euro, iar soţia sa are contracte cu CNADNR în sumă de 549.000 euro şi 4.612.800 de lei

Cătălin Baba îl va înlocui pe Daniel Funeriu la Ministerul Educației.
Medic veterinar, universitar de la Babeş-Bolyay.

Bogdan Drăgoi, nominalizat pentru Ministerul Finanțelor, în locul lui Gheorghe Ialomițianu.
Secretar de stat la Finanţe, studii postuniversitare în Statele Unite. Poate fi considerat unul dintre tinerii de succes ai politicii româneşti.

Claudia Boghicevici o va înlocui pe Sulfina Barbu la Ministerul Muncii.
Deputat PDL de Arad. A lucrat anterior în Arad ca inspector, şef serviciu contabilitate şi director pe finanţe la Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială Arad. Trei mastere în economie şi doctorat în derulare. Este numită de unii ca fiind “protejata lui Gheorghe Falcă”.

Alexandru Nazare o va înlocui pe Anca Boagiu la Ministerul Transporturilor.
Secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Mâna dreaptă a Ancăi Boagiu în acest minister. Foarte bine pregătit profesional, va duce mai departe proiectele lui Boagiu. A fost consilier la cabinetul europarlamentarului PDL Theodor Stolojan.

Răzvan Mustea va veni la Ministerul Comunicațiilor în locul lui Valerian Vreme.
Răzvan Mustea este vrâncean. Împreună cu tatăl său, are afaceri în domeniul textilelor. Este fiul unuia dintre sponsorii importanţi ai PD-L Vrancea, Ionel Mustea, unul dintre cei mai bogaţi oameni din judeţ, şi ginere al lui Horia Furtună, ex preşedinte al Camerei de Comerţ Vrancea. Se spune că este puternic susținut de Elena Băsescu și e cert că a fost susținut de aceasta la șefia TDL. Căsătorit, doi copii. Admirator al fostului premier Emil Boc.

Gabriel Berca îl va înlocui pe Traian Igaș la MAI.
Inginer, ulterior a absolvit INA şi şcoala superioară franceză de administraţie ENA. DIn septembrie 2008, este secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.

La Ministerul Agriculturii, sunt nominalizați Adrian Rădulescu, Stelian Fuia și Valeriu Steriu, cele mai mari șanse la are Stelian Fuia.
Preferatul meu, profesional vorbind, este Valeriu Steriu, un meseriaş, fost guler alb la La Dorna Lactate. Adrian Rădulescu este de asemenea un cunoscut practician din domeniul Agriculturii, pe care îl respect foarte mult.

Stelian Fuia este deputat PDL de Călăraşi. Nenumărate cursuri de specialitate în străinătate. O bilă neagră ar fi că o parte din studii i-au fost sponsorizate de Monsanto, mare companie transnaţională care face OMG.

Cătălin Predoiu va rămâne la Ministerul Justiției.
Pare a fi fost până acum un gestionar cuminte, de linie, un metodist al Justiţiei. Nu mă pot pronunţa asupra sa.

Cristian Diaconescu (UNPR) rămâne la Ministerul Afacerilor Externe.
Fin diplomat, om de calitate intelectuală superioară, recunoscută, ar fi un bun şef al Diplomaţiei.

Gabriel Oprea (UNPR), la Ministerul Apărării Naționale.
Om cu mari probleme în biografie, considerat unul dintre şefii mafiei imobiliare din Ilfov.

Ministerul Mediului: Laszlo Borbely (UDMR).
De la un timp, se scriu lucruri foarte urâte despre Loţi – precum faptul că l-a dat în gât la DNA chiar familia sa, care, dacă se vor confirma, vor face ca mandatul său nou să fie relativ scurt.

Ministerul Culturii: Kelemen Hunor (UDMR).
Nu sunt un ultranaţionalist, nu am nici o problemă cu maghiarii, dar a avea la un astfel de minister pe reprezentantul unui partid politic care militează pentru autonomie teritorială şi pune cu spatele la zid pe această agendă paralelă orice partid de guvernare din orice coaliţie este o mare problemă.

Ministerul Sănătăţii: Ladislau Ritli (UDMR).
Mi s-a părut un tip lipsit de personalitate. Adevăratul om forte la acest minister este Raed Arafat.

Vicepremier: Marko Bela (UDMR).
Valabil pentru acest domn ceea ce am scris anterior, la Hunor Kelemen.

Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene.
După părerea mea, unul dintre cei mai buni miniştri din fostul cabinet, un om deosebit de competent, fără interese politice vizibile.

Citeşte şi
Purtatorul de cuvant al PSD, Valeriu Steriu, are rude apropiate aflate in functii de prim-rang
Am urmărit cu uimire emisiunea de acum două zile, în care Robert Turcescu a insistat
Această ţigăneală fără sfârşit dintre Ponta şi Antonescu (ba dintre Antonescu şi Ponta (Ba dintre
PSD şi PNL se luptă acum poate pe cât din electoratul USL migrează de la
Indiferent ce va face în continuare, Partidul Naţional Liberal a intrat acum pe o pantă
Dinspre Parlament, cu complicitatea Guvernului, acum un an şi jumătate, un grup de borfaşi de
[caption id="attachment_41314" align="alignright" width="150"] În borcan, simţurile sunt alterate, negrul e verde, iar orizontala e
"Deci, crocodililor, fără PNL nu daţi preşedintele. PNL mă vrea pe mine. Doar cu mine
[caption id="attachment_41281" align="alignright" width="150"] La noi nici urnele nu sunt transparente, la ei da. Premierul
Share