home EVENIMENT, POLITICA Cabinetul Dăncilă a căzut. Moţiunea de cenzură a trecut

Cabinetul Dăncilă a căzut. Moţiunea de cenzură a trecut

Share

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost adoptată de Parlament. S-au înregistrat 238 de voturi “pentru”, a anunţat deputatul Pro România, Cătălin Nechifor.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

“464 total, numărul total prezent – 399, voturi exprimate – 245, anulate – 3, numărul total de voturi valabil exprimate – 242, din care voturi pentru adoptarea moţiunii de cenzură – 238, contra – 4, abţineri, zero.

Ca urmare a faptului că din totalul de 464 de parlamentari au fost prezenţi 399, din care 238 au votat pentru, moţiunea de cenzură a întrunit majoritatea voturilor cerută de Constituţie pentru pentru adoptare”, a precizat secretarul Senatului, Marcel Vela, în plen.

“Având în vedere rezultatul voturilor exprimate de deputaţi şi senatori, Parlamentul României adoptă moţiunea de cenzură, retrage încrederea Guvernului României prin hotărârea Parlamentului nr. 1 pe 2018.

Potrivit art 10 alin. 4, Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice până la depunere jurământului de membrii noului Guvern”, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Citeşte şi
Moţiunea de cenzură a PSD este scrisă de Şerban Nicolae

Peremistoidul Şerban Nicolae continuă să fie om de bază şi în PSD-ul condus de Marcel Read more

Paulică Stănescu vrea să dea jos Guvernul, să mărească pensiile şi să dubleze alocaţiile

Secretarul general interimar al PSD, Paulică Stănescu, susţine că prima măsură a social-democraţilor, după demiterea Read more

Şerban Nicolae vrea moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului

Senatorul PSD Şerban Nicolae consideră că social-democraţii ar putea decide să depună o moţiune de Read more

Tăriceanu: Guvernul are idei tâmpite. Soluţia – moţiunea de cenzură!

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îi solicită premierului Ludovic Orban să prezinte Parlamentului un plan, Read more

Ciolacu anunţă moţiune de cenzură contra Cabinetului Orban

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, după ieşirea dură a lui Klaus Iohannis, Read more

PSD va depune moţiune de cenzură, imediat după ridicarea stării de urgenţă

Senatorul PSD Titus Corlăţean a anunţat, la şedinţa Parlamentului, de aprobare a decretului de prelungire Read more

PSD vrea să dea jos Cabinetul Orban prin moţiune de cenzură

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a lăsat de înţeles că, după expirarea stării de Read more

Ciorcel Malacu ameninţă Guvernul cu o moţiune de cenzură

PSD a ameninţat că va depune o moţiune de cenzură pentru a da jos Guvernul Read more

Moţiunea de cenzură a PSD a trecut, Cabinetul Orban a căzut

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD a trecut cu cel puţin 250 de voturi "pentru". Read more

PSD, fracturat. 55 de parlamentari sunt contra moţiunii de cenzură

PSD este fracturat, înaintea moţiunii de cenzură iniţiate chiar de acest partid. În pofida semnalelor Read more

Share