home CORUPTIE, EVENIMENT, POLITICA Bogdan Olteanu, trimis în judecată în Dosarul Milionul

Bogdan Olteanu, trimis în judecată în Dosarul Milionul

Share

Fostul preşedinte liberal al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu, ulterior viceguvernator BNR, a fost trimis în judecată. Este vorba despre dosarul milionului de dolari traficat de Sorin Ovidiu Vântu.

Liviu Mihaiu, benzinăriile plutitoare şi jurnalismul pur

Acesta ar fi dorit numirea la Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a jurnalistului său, Liviu Mihaiu, informează România liberă.

În iulie – noiembrie 2008, Bogdan Olteanu, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat bani de la Vântu.

El a primit de la acesta un milion de euro și sprijin electoral în servicii de marketing și consultanță.

Bogdan Olteanu l-a făcut pe Tăriceanu să-l numească pe Liviu Mihaiu

La schimb, Bogdan Olteanu a făcut demersuri pe lângă premierul Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu. Banii au ajuns printr-un intermediar la sediul PNL.

Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR, reţinut de DNA

Ulterior, ca urmare a intervențiilor lui Olteanu, Liviu Mihaiu a fost numit guvernator. Din această funcție, Mihaiu ar fi dat un aviz pentru funcționarea unei benzinării plutitoare în Delta Dunării. Aceasta aparținea unei societăți în care Vîntu avea interese.

În rechizitoriu se precizează:

(…) la data de 31 iulie 2008, a avut loc o întâlnire între incultpatul Bogdan Olteanu și omul de afaceri (Sorin Ovidiu Vîntu-n.n.).

Liviu Mihaiu ştia că este pila lui Sorin Ovidiu Vântu

Inculpatul “i-a cerut omului de afaceri 1 milion de euro în schimbul influenței“. Scopul – numirea “unei persoane agreate de omul de afaceri pe postul de guvernator al Deltei Dunării“.

Inculpatul a acceptat și promisiunea omului de afaceri “de a-i oferi sprijin electoral constând în prestarea servicii electorale în campanie“.

Share