EUROVISION Boabes: Am scos SMS-urile. Nu puteam garanta primirea voturilor

Share

Un comunicat de presa al organizatorului Eurovision Romania anunta ca in timpul finalei se va vota incepand de la ora 21:10, odata cu intrarea in concurs a primului concurent (cand de obicei pe TVR 1 intrau Maria Lataretu si cu Maria Dragomiroiu, Irina Loghin si cu Benone Sinulescu), pana in jurul orei 1:40, de cu dimineata. Nu se va mai vota cu SMS-uri, ci doar din terminalele telefonice. Am stat de vorba despre aceste lucruri cu Dan Boabes de la Simplus, firma care organizeaza de cativa ani sistemul de televoting al concursului Eurovision.

De ce s-a anuntat atat de tarziu toata procedura de functionare a televotingului?
Sincer, nu stiu. Insa televotingul vine sa departajeze niste piese pe care telespectatorii le vizioneaza in timpul show-ului. Nu vad motive pentru a avea aceste informatii cu saptamani inainte. Toate vor fi afisate si explicate in timpul programului.

FOTO: e-sense

Vad ca organizatorul a scos SMS-urile. Care a fost motivatia?
Nimeni nu poate garanta SMS-urile in noaptea de Revelion.

Din ce motiv?
Am fi riscat sa le primim mult dupa terminarea show-ului.

Pentru ca se blocheaza retelele. De ce?
Retelele sunt supraincarcate de milioane de SMS-uri care au legatura cu Revelionul. E bine cunoscuta problema, fara nici o legatura cu Eurovisionul. Televotingul pe voce este cea mai buna solutie.

Dar retelele nu sunt incarcate si cu milioane de telefoane?
Nu in aceeasi masura.

Nu se blocheaza retelele si pe telefonie?
Un utilizator poate suna doi pana la cinci prieteni, dar transmite 50 – 100 de SMS-uri. Stiu multe persoane care trimit mai mult de 500 de astfel de mesaje. In plus, la voce (n.n. : telefoane) garantam livrarea votului. Spre deosebire de sms.

500 de mesaje de tip SMS?
Da, la toata agenda.

A, folosesc softurile din PC sau laptop ori aleg optiunea “trimite la toata lista”, din telefonul mobil.
Exact.

Care sunt anul acesta datele tehnice ale sistemului de preluat voturile?
Am reusit, de exemplu, sa lucram foarte bine cu Romtelecom. Avem la dispozitie o capacitate de cateva zeci de mii de apeluri pe minut din aceasta retea. In rest, pe celelalte retele, sunt circa 500 de linii.

Si pe RomTelecom cate linii sunt alocate?
Este o alocare dinamica. Folosim o parte din platforma lor inteligenta.

FOTO: The Money Channel – Cum a reușit SimPlus să își crească cifra de afaceri cu 150%

Cate voturi estimati ca vor fi in total anul acesta?
Greu de estimat. Depinde foarte mult de audienta tv, adica ce vor oferta celelalte canale, de eventuale congestii in retelele mobile.

Observ ca SRTV isi face concurenta singura.
De ce?

Au programe foarte bune cel putin pe alte doua canale. TVR 3 are toata galeria scenetelor clasice si programelor de la revelioanele de acum douazeci – treizeci de ani. TVR 2 da filme.
Interesant.

Deci, nu anticipati ca vor aparea blocaje in receptionarea voturilor.
Vor fi similare cu cele pentru apelurile normale.

Adica?
Daca vor fi probleme cu apelurile P2P (person to person), probabil vor fi si probleme de acces la televot. Deoarece este o cauza comuna: network congestion. Nu congestie la nivel de platforma de televoting.

Mai ales in jurul cumpenei dintre ani, cu punctul culminant imediat dupa 12 noaptea, cand toata lumea suna pe toata lumea.
Da, insa retelele fixe vor fi in regula si atunci, pentru ca au capacitati mai mari decat cele mobile si retelele sunt mai multe.

Share