home CORUPTIE, POLITICA Banca Moscovei, unde e Teodorovici bos, îşi mută centrala la Budapesta

Banca Moscovei, unde e Teodorovici bos, îşi mută centrala la Budapesta

Share

Banca Internaţională de Investiţii (IIB / BII), condusă de Rusia, urmează să-şi finalizeze reforma complexă cu relocarea sa la Budapesta, capitala Ungariei, în ciuda controverselor diplomatice din jurul băncii, presupusă a avea legături cu agenţiile de spionaj ale Kremlinului.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Banca de dezvoltare susţinută de Moscova a anunţat, la sfârşitul săptămânii (trecute) că va avea, în septembrie, primul său consiliu al guvernatorilor reunit după mutarea în Uniunea Europeană, semnalând un început de operare la noua sa bază.

Guvernul naţionalist-populist ungar al premierului Viktor Orban susţine că găzduirea IIB va extinde orizonturile economice ale ţării sale şi va promova Budapesta drept centru financiar regional pentru Europa Centrală şi de Est (CEE). Cu toate acestea, criticii spun că banca este un front pentru o operaţiune a serviciilor de informaţii ruseşti, care ameninţă UE şi NATO.

Înviată de preşedintele Vladimir Putin din cenuşa băncii sovietice de dezvoltare Comecon, IIB se mândreşte cu nouă state membre. Cinci – Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, România şi Slovacia – sunt ţări foste comuniste, acum în UE şi NATO. Cuba, Mongolia, Vietnam şi Rusia constituie restul.

IIB insistă că nu este rusească, în ciuda faptului că Moscova controlează o participaţie de 47% la bancă. Ungaria deţine 12,87%. IIB va fi „prima şi singura bancă multilaterală de dezvoltare cu sediul în regiunea CEE”, potrivit unui blog scris de purtătorul de cuvânt al guvernului maghiar, Zoltan Kovacs, care nu a răspuns la întrebările adresate de Al Jazeera. Banca va oferi companiilor maghiare acces la piaţa internaţională şi o finanţare semnificativă, a scris el.

Criticii susţin, însă, că aceşti bani merg aproape exclusiv la o reţea de oligarhi pe care Orban a înfiinţat-o pentru a controla anumite sectoare economice şi pentru a beneficia de volume uriaşe de finanţare UE, care intră în Ungaria.

Citeşte şi
Teodorovici: „Actuala conducere a PSD este dezastruoasă pentru ţară”

Eugen Orlando Teodorovici, supranumit OMS, contraatacă, după ce Paulică Stănescu l-a făcut calamitate şi aventurier Read more

Teodorovici vrea să demită Guvernul, suspende preşedintele şi să înlăture conducerea PSD

UUUU-uuuu! Sirena. Tininino! Orlando Teodorovici dă semne că o ia pe scurtătură şi nu ştie Read more

Teodorovici, mesaj mafiot: “Unii să nu uite că am ce spune la DNA!” VIDEO

Orlando Teodorovici a transmis, dar nu ştim şi cui, un mesaj mafiot filmat, în care Read more

Cîţu cere audierea lui Teodorovici şi Dăncilă pentru aruncarea Economiei în haos

Ministrul PNL de Finanţe, Florin Cîţu, îi acuză pe predecesorul său social-democrat, Eugen Teodorovici, şi Read more

Protestatară #Rezist lovită cu maşina de Eugen Teodorovici VIDEO

Eugen Teodorovici a condus agresiv masina catre un grup de protestatari #Rezist, iar o protestatara Read more

Fifor vs. Teodorovici. Şoby vs. Bichon. Dispute animalice-n pesedeu

Eugen Teodorovici a declarat că l-a făcut „șobolan” pe Mihai Fifor, deoarece a văzut o Read more

Dăncilă și Teodorovici sunt vizați de o plângere penală, la DNA

Viorica Dăncilă și Eugen Orlando Teodorovici sunt vizați de o plângere penală la DNA, fiind Read more

Teodorovici şi-a dat singur un credit imens cu dobândă subvenţionată de Eximbank

Ca să-și finanțeze restaurantul de la parter, Orlando Teodorovici și-a dat un credit cu dobândă Read more

Un mitocan. Orlando Minte Scurtă refuză să-şi ceară scuze VIDEO

După ce a jignit îngrozitor o jurnalistă de la B1 TV, Orlando Minte Scurtă, încă Read more

Viorica Dăncilă și Eugen Orlando Teodorovici s-au certat

Tensiuni uriaşe în interiorul PSD. Potrivit unor surse, Viorica Dăncilă şi Eugen Teodorovici s-ar fi Read more

Share