home MASS MEDIA Ăştia ne sunt jurnaliştii: infractori şi complici

Ăştia ne sunt jurnaliştii: infractori şi complici

Share

Pe marele jurnalist intergalactic Mihai Ghezea, reţinut ieri pentru şantaj, nu l-am cunoscut. M-a ferit Dumnezeu. Ţin minte că era preferatul lui Dan Diaconescu, atunci când a fost arestat Gheorghe Truţulescu în Afacerea Ţigareta II.

EvZ
Mihai Ghezea, pe vremea când încă nu se răsese-n cap şi mai părea om.

A navigat pe la conducerea a diferite publicaţii de excepţie, precum Atac, Atac la Persoană, Atac Online şi alte mari publicaţii de gen. De obicei, în spate erau tot felul de gangsteri care prosperau prin Românica, pentru că nu îi lega nimeni pentru mizeriile pe care le făceau.

Nu-mi voi murdări acum website-ul cu numele lor. Există limite ale abjecţiei. Pentru Mihai Ghezea însă nu au existat. Ţin minte că la un moment dat discutam la câteva săptămâni cu nişte confraţi.

Primul stadiu era atragerea acestora de mirajul salariilor fabuloase. Flămânzi, colegii semnau. Apoi urma purgatoriul. Investigaţii curmate, texte comandate, presiuni, ameninţări, ieşea la iveală relaţia cu interlopa şi acelaşi om ajungea într-o bună zi să-mi spună aşa:

“Băi, am scăpat, băi! Am scăpat! Şi m-au şi lăsat să plec! Că nici nu mă mai lăsau să plec, să-mi dau demisia! Acum mi-e frică să ies din casă, dar am scăpat de acolo. Bine că am scăpat din cloaca aia!”

Dar aceasta se petrecea pe la mijlocul anilor 2000 – 2006. Paradoxul este că, în timp ce rezervorul de interlopi este finit, ca şi banii cu care aceştia ar putea să te cumpere, rezervorul de naivitate al jurnaliştilor, ca şi potenţialul incredibil de corupere progresivă a acestora, sunt infinite.

Din acest motiv, hahalerele continuă să prospere. Ghezea e unul mic. Sunt alţii mai mari. Este numai vina noastră că-i tolerăm. Legal, nu avem nici o problemă, însă moral suntem vinovaţi de complicitate cu nişte potenţiali infractori.

Noi avem dreptul, în asemenea situaţii, să reacţionăm înainte ca Justiţia să dea o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Nu trebuie decât să o facem, nimic altceva.

Pentru că interlopii şi mogulii noştri de baltă sunt la fel de toxici în România ca mărdocii cei mari de pe mapamond, care calcă în picioare libertatea presei, drepturile omului şi, în general, tot ce le stă în cale. O să mi se spună:

Dar ce-ai vrea tu, Budescu, să fac eu? Să mă ridic şi să înfrunt singur mafioţii? Am familie, copil de crescut.

Desigur că nu, asta ar fi o prostie, dar puţină organizare şi instinct de breaslă nu strică. Mai ales atunci când lipseşte. Pentru că altfel, din fiecare generaţie de jurnalişti foarte buni, când tragi linie şi socoteşti, afli că 30 s-au lăsat de meserie, 15 s-au plafonat şi spală podelele mogulilor, iar cinci – şase au devenit la fel de ticăloşi ca aceia care i-au corupt.

Ceea ce este foarte, foarte trist.

Citeşte şi
Federaţia FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector cultură şi mass-media, conform sentinţei TMB
Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Share