Armaghedonul Oligarhilor 77. CRP – Cartelul Presei

Share

Armaghedonul Oligarhilor 77. CRP - Cartelul Presei

Acest capitol din Armaghedonul Oligarhilor face legătura în CRP (Clubul Român de Presă), grupul securiştilor din jurul lui Sorin Ovidiu Vântu şi afacerile dubioase care au roit în ultimii 25 de ani, pornind de la sistemul bancar.

CRP, Club care de fapt legitimează din 1998 grupul dinozaurilor media, a fost un fel de FSN. Membrii acestui cartel de proprietari media au fost foarte uniţi, deşi sunt tot atât de diferiţi.

Mult timp a funcţionat o înţelegere tacită între proprietarii din CRP, şi anume că jurnaliştii care pleacă prin demisie de la un patron din CRP să nu fie angajaţi de nici unul dintre ceilalţi patroni.

Cât timp au fost un grup compact, patronii, directorii şi puţinii gazetari din CRP şi-au adjudecat rolul de moralizatori naţionali şi formatori de opinie, monopolizând dezbaterile televizate.

Clubul şi-a dovedit utilitatea ca pârghie de control şi manipulare, aducând în ograda mogulilor mai mari sau mai mici capitalul de muncă şi încrederea celei mai mari părţi a jurnaliştilor “tăcuţi” şi nepricepuţi în “afaceri”.

Patronii “pricepuţi în afaceri”, ca Voiculescu, Patriciu şi Vântu, s-au folosit discreţionar de presă ca de o a doua armată personală. Prima forţă armată a acestora fiind, întâi şi întâi, securiştii, reconvertiţi.

Un Raport al Comisiei SRI în legătură cu SOV scoate în evidenţă existenţa unui foarte puternic grup de foşti lucrători din serviciile secrete aflaţi la dispoziţia lui Vântu.

Falanga informativă a lui SOV număra peste 300 de foşti ofiţeri şi subofiţeri proveniţi din SRI, SPP, SIE, Brigada Antitero, MI şi MApN.

Raportul mai arată că o zecime din cadrele serviciilor de informaţii româneşti ajung, după trecerea în rezervă, să se pună la dispoziţia diferitelor instituţii din sistemul financiar-bancar românesc.

“Instituţiile din sistem”, de genul Astra, BID, Banca Română de Scont, SIF, Gelsor şi Dramiral, şi multe altele, Banca Dacia Felix, SAFI, FNI, CEC au fost nişte institutii ale jafului naţional, decapitalizând munca cetăţenilor obişnuiţi în beneficiul unei oligarhii subordonate celei ruseşti.

Pătrunderea agenturii şi capitalului rusesc s-a realizat însă cu aportul ofiţerilor din SRI şi Armată.

Exemplele sunt nesfârşite. Vasile Stânga, colonel SRI, fost asistent al lui Virgil Măgureanu şi şeful Corpului de Control din cadrul Compartimentului de Contraspionaj al SRI, a ajutat, din postura de ofiţer activ, bunul mers al afacerilor cu energie ale ofiţerului GRU Boris Golovin.

Pentru Golovin şi capitalul rus au mai lucrat şi oameni ca Vladimir Soare, ofiţer acoperit, fost viceguvernator BNR, preşedinte al Bancorex şi preşedinte al grupului Gelsor, patronat de Sorin Ovidiu Vântu.

El a executat studiul de fezabilitate pentru o afacere de anvergură iniţiată la UCM Reşita, de Boris Golovin şi Nicolae Bogdan Buzăianu, mogulul energiei, cel care controla VA Tech Hydro, firma implicată în răsunătorul scandal al retehnologizării Porţilor de Fier I şi II.

VA Tech primea contracte avantajoase, fără licitaţie, de la statul român, iar firma era reprezentată în România de Nicolae Bogdan Buzăianu – fondatorul Energy Holdings şi prietenul lui Boris Golovin.

Capitalul rus nu a intrat singur în România. L-a adus de mânuţă o liotă de ofiţeri de Securitate, SRI etc.

urmează: Armaghedonul Oligarhilor 78. Marea Neagră – disputa energetică şi controlul rusesc

Share