Armaghedonul Oligarhilor 19. Băsescu, firul roşu şi frontul din umbră

Share

Armaghedonul Oligarhilor 19. Băsescu, firul roşu şi frontul din umbră

Acest intertitlu din Armaghedonul Oligarhilor este menit să transmită un singur mesaj: că în a doua parte a anilor 2.000 se încerca lichidarea politică a lui Traian Băsescu.

În rest, umplutură. Acest gen de scriitură este caracteristică operaţiunilor informative acoperite. Blablabla mult şi prin el se află inserat şi mesajul important.

Am făcut un excurs oarecum aleatoriu, pornind de la întâlnirea dintre ofiţerul rus şi generalul Carp, punctând câteva nume şi cazuri tocmai deoarece există un fir roşu care îi uneşte pe toţi cei pomeniţi mai sus.

Aceşti ofiţeri cu poziţii extrem de puternice, vreme de aproape două decenii, sunt pe de o parte oameni foarte bogaţi, pe de altă parte sunt cunoscuţi pentru “atingeri” cu capitalul rusesc.

O parte dintre aceştia sunt sub ancheta Parchetului Militar. Pedepse grele i-ar aştepta dacă s-ar ajunge să fie finalizate dosarele.

Aceste personaje şi reţeaua lor de suport alcătuiesc “frontul din umbra” care l-a adus pe Băsescu în pragul operaţiunii de anihilare.

Se vorbeşte şi s-a vorbit deja de “lichidarea” politică a preşedintelui. Unii însă şi-ar dori mai mult.

Un mare număr de cadre, acoperite sau nu de “umbrele” masonice, cu dosare penale sau cu averea strânsă prin trădare, îşi văd primejduite şansele de acces la pârghiile de putere pe care le-au controlat atâta vreme. Băsescu le stă în cale.

Când ofiţerii români, fie ei şi cadre superioare în rezervă, se întâlnesc cu ofiţerii unor alte puteri şi discuta despre politică, rezultatul nu poate fi decât unul spectaculos.

Se dau mesaje şi se marchează poziţii de-o parte şi de alta a războiului invizibil, din spatele faţadei jocului politic.

urmează: Armaghedonul Oligarhilor 20. Monarhia îngroapă România

Share