Ambasadele a 12 state fac un apel către aleşi: „Evitaţi schimbările care ar slăbi statul de drept“

Share

Ambasadele din 12 state, dintre care 11 membre UE şi Statele Unite, au făcut joi un apel public la părţile implicate în modificarea Codurilor Penale. Apelul este ca România să nu slăbească statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva corupţiei.

Moţiunea de cenzură a picat. Care este partea bună a evoluţiei

===

UPDATE: MAE reacţionează

Ministerul Afacerilor Externe a reacţionat printr-un comunicat de presă la apelul celor 12 ambasade.

Recunoaşterea de către statele partenere a progresului demonstrat de România în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient, arată, încă o dată, eforturile pe care instituţiile statului le depun în mod constant pentru a asigura respectarea legii şi a angajamentelor României, atât în cadru european cât şi în cadru internaţional.

Reiterăm că instituţiile statului au un dialog permanent şi transparent cu instituţiile europene şi internaţionale inclusiv pe Legile Justiţiei, în vederea facilitării unei cooperări internaţionale eficiente şi respectării de către România a tuturor angajamentelor în plan internaţional.

===

Un număr fără precedent de state, aliaţi şi parteneri internaţionali ai Românie, printre care SUA, Germania, Franţa sau Olanda, au tras un semnal de alarmă cu privire la modificările pe care Parlamentul urmreşte să le aducă Codurilor penale.

Ambasadele transmit că statele urmăresc cu îngrijorare modificările Codurilor Penale

În mesajul lor, statele fac un apel la părţile implicate în modificarea Codurilor Penale de a evita schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva corupţiei.

Mai mult, cele 12 state atrag atenţia că urmăresc cu atenţie acest proces legislativ şi că îşi menţi îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii.

Mai jos, apelul integral. Intertitlurile aparţin redacţiei.

Ambasadele: Evitaţi schimbările acestea reacţionare

Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României, facem apel la toate părţile implicate în modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei.

România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români să continue pe această cale. Partenerii UE evocă de asemenea concluziile Consiliului European privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, din 12 decembrie 2017, care solicitau României să îşi concentreze eforturile asupra consolidării progreselor obţinute, să evite orice paşi înapoi şi să apere independenţa judecătorilor şi procurorilor.

Ambasadele. Schimbările pot afecta lupta contra infracţiunilor violente

Urmărim cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane.

Încurajăm toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi să solicite sprijinul experţilor juridici internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei şi Comisia de la Veneţia.

Share