Acum v-aţi lămurit, din punctul de vedere al Moscovei, care e rostul sezonului european al României la Consiliul UE?

Share

Acum v-aţi lămurit, din punctul de vedere al Federaţiei Ruse, care e rostul sezonului european al României la Consiliul UE?

1. Blocarea, pe cât posibil, a revenirii UK în UE, prin anularea Brexit, prin antagonizarea relaţiilor UE – UK la nivel de oficiali.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

2. Blocarea formării Parchetului European (EPPO) şi, dacă se poate, deblocarea lui cu numirea unor oameni ca bietul Bohnert, sub nivelul de competenţă necesar, apoi numirea în EPPO a unor procurori care să blocheze EPPO. Duşmanul de moarte al Moscovei este Kovesi din România.

3. Crearea a cât mai multor disensiuni între statele membre.

4. Pregătirea terenului pentru ca în viitorul European Parliament să fie o majoritate pro-europeană cât mai fragilă şi una antieuropeană cât mai solidă cu putinţă.

5. (legat de 2.) Blocarea luptei anticorupţie la nivelul UE, astfel încât statele UE să fie puternic capturate de grupurile infracţionale.

O mai spun încă o dată: acesta este al treilea război mondial. El se desfăşoară pe alte coordonate decât precedentele două, chiar dacă noi nu ne dăm seama de asta.

Share