De 40 de ani aştept următorul album ABBA. Tocmai am spus o banalitate. Aceasta pentru că acelaşi lucru l-au făcut zeci de milioane de oameni de pe tot mapamondul.
Poate că Bjorn Ulvaeus şi Benny Andersson sunt genul de creatori prea severi cu propria lor creaţie şi de aceea între “Visitors” şi “Voyage” au trebuit să treacă 40 de ani.
Probabil că sunt şi alţi factori de intrare. De exemplu, propriile lor vieţi de oameni care şi-au făcut propriile lor vieţi, fiecare pe cont propriu.
Din acest punct de vedere, este o minune că în 40 de ani am avut norocul să ne bucurăm de music-hall-ul “Chess”, de mica creaţie, minunată bijuterie, “Klinga mina klockor“, care se termină cu superba piesă eponimă, foarte puţin cunoscută.
Iar marea minune este “Kristina från Duvemåla“, o operă superbă, şi mai puţin cunoscută. Îmi este însă foarte greu să înţeleg cât de mult am pierdut în aceste patru decenii prin neapariţia nici unui album ABBA. Lansai unul la patru ani, aveai 10 albume. Lansai unul la două decenii şi tot aveai două.
Două melodii neterminate are Benny Andersson, din lucrarea în progres pentru albumul “Voyage”, iar acestea nu vor fi terminate niciodată şi nici lansate. Deci nici cunoscute. Îmi pare rău, dar pierdem foarte mult. Ori poate este un teasing eventual pentru următorul album ABBA.
Pierdem foarte mult aşa cum umanitatea ar fi pierdut foarte mult dacă ar fi cunoscut de la Thomas Mann numai “Lotte la Weimar”, “Casa Buddenbrock”, “Muntele Vrăjit” şi “Doctor Faustus”. Omenirea tot ar fi pierdut “Confesiunile escrocului Felix Krull”, roman minor faţă de marile capodopere.
Şi mai dau un exemplu, tot din lumea marilor scriitori. Părintele romanului fantastic sud-american, Ernesto Sabato, marele scriitor argentinian, care a fost ca un tată şi prieten pentru mine, prin scrierile sale, îşi distrugea sistematic manuscrisele de care, în exigenţa lui extremă, era nemulţumit.
“Rogu-te, te conjur, nu-ţi mai distruge manuscrisele!”, îi spunea mereu soţia lui, Matilde Kusminsky Richter. De la Sabato ne-au rămas numai trei romane. Formidabile toate. “Tunelul”, “Despre eroi şi morminte” şi “Abbadon, exterminatorul”. Cât de mult am pierdut? – nu vom şti niciodată.
Noosfera umanităţii pierde foarte mult, pentru că muzica aceasta formidabilă a formaţiei ABBA este în acelaşi timp simplă, complexă, dulce, blândă, plină de umanitate, adresată omului de rând şi universală. Iar prin toate acestea ABBA este un fenomen unic în istoria muzicii secolului XX.
Mai jos, albumul “Voyage”, piesă cu piesă (dacă am trecut în revistă sute şi sute de melodii pentru Eurovision, majoritatea lor mult sub nivelul celei mai slabe melodii de pe acest album (“Keep an Eye on Dan”), era “un păcat şi o ruşine”, vorba lui Nichita Stănescu, să nu fac asta pentru ABBA).
“I Stil Have Faith in You”
Solista este Frida. Se simte că vocea şi-a schimbat caracteristicile. Are puţini “zimţi” metalici, însă a câştigat în armoniile grave ale emisiei. Melodia este o mişcare lentă, una dintre cele mai frumoase piese de pe acest album.
Este în clară descendenţă logică după superbele balade ale Fridei, de genul “I Let the Music Speak”, ori “Sleeping Through My Fingers”. Faţă de versiunea single lansată iniţial, orchestraţia este amplificată şi apar noi elemente, care multiplică impactul artistic.
“When You Danced With Me”
Soliste sunt Frida şi Agnetha. Este o alegere puţin ciudată, dar interesantă, ca fetele să cânte împreună la unison. Şi observ asta pe tot albumul. În acelaşi timp, aceasta înseamnă o dificultate interpretativă suplimentară, dar este speculată astfel diferenţa de armonii în emisii între cele două soliste, care creează o voce dublă cu armonii mai pline.
Melodia se bazează pe un cânt popular tipic neamurilor nordice. Este una dintre plăcerile lui Benny şi Bjorn, să culeagă cântece populare din Scandinavia şi să facă din acestea “bum!”. Mă pomenesc constatând că există o unitate tonală, de stil, ritmicitate şi tematică, între folkul nord-european şi direcţia pe care s-a dezvoltat popul european.
“Little Things”
Nu era îndeajuns că Benny şi Bjorn ne-au dat în cap cu “I Stil Have Faith in You”, trebuia să urmeze şi această mică bijuterie muzicală, care aduce aminte de apropierea Crăciunului şi de precedentul album, “Visitors”.
De data aceasta, Agnetha face solo prim, cu Frida ajutând-o discret din background. Melodia aceasta este un poem muzical care pare simplu, dar nu este deloc, constructiv, astfel. Observăm că Bjorn şi Benny au ales să mizeze, în acest album, mai puţin pe forţă şi mai mult pe fineţe, subtilitate şi rafinamente. E foarte mult piano şi pianissimo.
“Don’t Shut Me Down”
O melodie aflată în descendenţă clară “The Day Before You Came”, şi ca sonorităţi, şi ca plan de evoluţie melodică, şi ca tematică rezultată din versurile scrise de pişicherul ăsta de Bjorn Ulvaeus. Mare de tot.
Este piesa în care se aude cel mai bine cum s-a degradat calitatea emisiei Agnethei Fältskogg, de la copila de 18 ani care era aleasă să interpreteze rolul Maria Magdalena, în versiunea suedeză la “Jesus Christ Superstar”, pusă la punct de Peter Winsnes, pentru că Agnetha e constrânsă de ştimă să lucreze la fineţuri, ori elasticitatea corzilor ei vocale nu mai este acum aceeaşi.
Să ne amintim “Tger”, ori “I do, I do…”, ori poate “I’ve Been Waiting for You”. Acest lucru însă nu mai are acum nici o importanţă. Melodia aceasta este superbă.
“Just A Notion”
Această melodie a fost iniţială scrisă în work in progresss pentru albumul “Voulez Vous”, în 1978. Pe drept, a fost eliminată din listingul final al albumului, având legătură mai curând cu abordările de început ale trupei. Este o piesă care dovedeşte cu prisosinţă rădăcinile rock ‘n roll ale formaţiei.
Versiunea de pe “Voyage” foloseşte vocile din 1978, scoase din înregistrările realizate la Polar Music, reorchestrate de Benny şi Bjorn. Este o melodie de linie, menită să direcţioneze ascultătorul spre următoarea piesă de pe album.
Părerea mea este că ar fi posibil să fi fost introdusă pentru că albumul mai avea nevoie de o piesă, din cauza celor două neterminate, scrise de Benny, pe care nu le vom cunoaşte niciodată. M-aţi auzit mârâind? M-aţi auzit…
“I Can Be That Woman”
Una dintre cele mai frumoase melodii de pe acest album, dar şi cele mai puţin tipice ABBA. Se aude acolo şi un fragmenţel de “Senza una Donna”, de la Zuchero Fornacciari, dar nu-i bai. Şi Roxette a folosit aceleaşi note şi a scos altceva.
Este piesa unde Agnetha, cu vocea ei de acum, este scoasă în evidenţă şi arată ce poate din plin. Una dintre preferatele mele, şi nu numai. Pentru a înţelege cât de profundă este această melodie, care la refren sună mai ABBA decât la strofă, trebuie aprofundate versurile.
“Keep an Eye on Dan”
Este o altă melodie destul de puţin tipică ABBA, având-o tot pe Agnetha la solo şi Frida la backing vocals. După părerea mea, este cea mai slabă melodie de pe acest album. Refrenul spune o poveste repetitivă care îşi are originile tot în folclorul nordic european.
Dar, fiţi atenţi, oameni buni: această melodie este mult mai valoroasă decât majoritatea covârşitoare a melodiilor pe care le ascult an de an, câştigătoare ale competiţiei Eurovision naţionale. Cam atât de valoroasă este muzica acestei trupe de excepţie.
De notat mica jucărie tonală comisă de perversul ăsta de Benny Andersson, în final, unde se aud două măsuri, la pian, din hitul “SOS” al trupei.
“Bumblebee”
Există două piese ABBA cunoscute acum. Una este “Free as a Bumblebee”, melodie din slotul brut pregătit pentru albumul “Voulez Vous” şi eliminat din listingul final, ca şi “Just a Notion”. O parte din refren a fost folosită ulterior de Benny Andersson, în aria “I Know Him So Well”, din music-hall-ul “Chess”.
A doua este această melodie, complet diferită. Iniţial, s-a crezut că este tot un revamp, ca şi “Just A Notion”. Bondărelul acesta este o a treia prelucrare, de pe album, după o melodie folk din vena nord-europeană. Solista este Frida. Melodioara iniţială creşte, ajutată de un fluier, deschizându-şi aripi tipice ABBA.
Eleganţă, delicateţe, rafinament, puritate. Bondărelul nostru devine apoi, sprijinit pe o ritmică legănată, prima dintre cele două secţiuni imnice ale albumului, pregătind superbul final al său. Dar mai aveţi răbdare încă o piesă. Nu e nici o îndoială de chestia asta.
“No Doubt About It”
Aceasta este mişcarea energică a albumului, care demonstrează premeditarea: membrii trupei sunt capabili în continuare să ofere astfel de melodii frumoase şi, simultan, mişcate. Îndrăznesc să afirm că această melodie este de asemenea mai slăbuţă.
“Ode to Freedom”
Cu certitudine, este cea mai frumoasă melodie de pe albumul “Voyage”, al trupei ABBA. Nu ştiu dacă va face furori pe măsura valorii, aşa cum s-a mai întâmplat şi cu alte melodii superbe, cum ar fi “Arrival”, de pe albumul eponim.
Este o temă imnică, repetitivă, care este enunţată pe orchestră simfonică, apoi reluată de Frida şi Agnetha, cu backing vocals în spate, şi amplificată, pentru a-ţi lucra mintea şi sufletul. Absolut superb şi, de asemenea, tipic ABBA. Un final de album pe cinste. A nu se rata. Balsam muzical.