Noul Voltaj al lui Călin Goia a rupt Internetul cu această melodie superbă, “10 Zile”, demnă de Eurovision şi mai mult decât atât. Momentul dramatic prin care trecem azi este favorabil acestui gen de baladă imnică. Să vorbim puţin despre aceasta.
Melodia aceasta splendidă are două aspecte: unul muzical şi altul civic. Al doilea este extrem de important. Prima constatare pe care o fac este că noi, românii, pentru că nu avem ONG-uri, ne mobilizăm doar atunci când cade dulapul peste noi.
Iar după ce l-am ancorat în perete, ne culcăm lângă el, fericiţi, fără să ne gândim că vine un nebun şi taie parâma. Acum, nebunul Dragnea tebuie prins şi legat, că altfel răstoarnă corabia.
10 zile
Melodia Noului Voltaj (Voltajul originar era o trupă HardRock – BluesRock din anii ’80) este despre un dead-line crunt. De sâmbătă, 11 februarie, dacă OUG intră în vigoare şi nu se întâmplă ceva, România se schimbă.
Până pe 11 februarie, vom încerca să apărăm ce am câştigat cu enorme sacrificii în 27 de ani. De pe 11 februarie, dacă eşuăm în acest demers, vom încerca să recâştigăm ce am pierdut acum.
Vom avea, pe de o parte, o România a lor, în curs de instaurare. O dictatură oribilă, brutală, care acaparează toate instituţiile statului – asta vor borfaşii aceştia să edifice.
Ei ştiu că noi ştim că ei ştiu. O parte dintre cei ce protestează acum în stradă nu vor mai ieşi. Ei au un ţel – să cadă OUG elefant. Punct. Dacă nu va cădea, va fi nevoie poate de mulţi ani de luptă pentru a recâştiga timpul pierdut.
Rezistenţa fuzibilă a societăţii civile
Ei ştiu asta, şi-au făcut toate calculele. Flux – reflux. Am trăit un flux al sistemelor democratice până prin 2014. Acum e refluxul. Global. România trebuie să reziste. Dacă nu rezistă, după 11 februarie, vor fi destui manifestanţi în stradă ca să disloce această putere infamă în curs de instaurare?
Iată o întrebare. Pentru că există posibilitatea să intre în funcţiune principiul rezistenţei fuzibile. La consumatori, există o rezistenţă, care îi păzeşte de arderea circuitelor interne.
Ea se arde, “sacrificându-se”, “jertfindu-se” pentru ca aparatul să nu se strice. Rezistenţa fuzibilă a statului de drept, formată din instituţii democratice, societate civilă, partide democratice se va arde. Apoi va trebui înlocuită. Ce se va întâmpla cu componenta societate civilă a rezistenţei acesteia fuzibile?
Disperarea, ca motor de aclanşare
Noua rezistenţă fuzibilă de societate civilă de după 11 februarie, dacă rămâne OUG Marţi 13, se va baza pe altă motivaţie: disperarea. Cei care vor ieşi atunci în stradă vor fi parţial alţii, nu aceiaşi oameni, nu părinţii, cu copiii lor aburcaţi pe umeri, cu flori în mâini.
Vor ieşi chiar acum, în acest caz, ori trebuie să treacă luni sau ani de zile pentru ca disperarea să-i scoată în stradă? Iată o întrebare bună. Cazul Revoluţiei de la 1989 e un bun model.
Peste noapte, înainte de ziua alungării lui Ceauşescu sau de eventuala represiune, câteva sute sau mii de nebuni au rămas în stradă. Riscându-şi viaţa. Deciseseră că trebuie să termine cu dictatura murind sau devenind liberi.
Noua siguranţă fuzibilă umană de care ar avea nevoie atunci România ar trebui să fie formată dintr-o masă critică de oameni dispuşi chiar să-şi sacrifice viaţa. Pentru că atunci e posibil ca aceşti nemernici să nu se lase duşi decât prin forţă şi să curgă sânge nevinovat iar.
În cât timp se va forma această nouă siguranţă fuzibilă umană? Iată o altă întrebare foarte bună.