Zona Fukushima poate ramane pustie 20 de ani
Regiunea din jurul centralei nucleare de la Fukushima, în nord-estul Japoniei, ar putea rămâne nelocuită timp de 10-20 de ani, afirmă un consilier guvernamental nipon.
foto: climatereview
“Nu se poate trăi acolo deocamdată. Iar această situaţie ar putea dura între zece şi 20 de ani”
, a declarat Kenichi Matsumoto, consilier la biroul premierului japonez.
Iniţial, Matsumoto spusese că se referă la declaraţii făcute de premierul Naoto Kan, dar ulterior şi-a asumat el însuşi responsabilitatea.
“Sunt declaraţiile mele. Premierul împărtăşeşte cu mine această percepţie”
, a explicat Matsumoto.
Naoto Kan a declarat ulterior că nu a făcut aceste declaraţii.
În urma accidentului de la centrala Fukushima Daiichi, produs după seismul şi tsunamiul din 11 martie, Guvernul japonez a instituit o zonă de evacuare pe o rază de 20 de kilometri.
Luni, Executivul de la Tokyo a anunţat că intenţionează să extindă acest perimetru de securitate.
Sursa: Mediafax






[...] Articol StareaPresei.ro [...]
[...] Excerpt from: Zona Fukushima poate ramane pustie 20 de ani [...]