Wess Mitchell, urmaşul Victoriei Nuland, vine în România pe 18 iunie

Share

Wess Mitchell, adjunctul Secretarului de Stat al SUA, înlocuitorul Victoriei Nuland în poziția de responsabil pentru relația SUA cu 50 de țări din Europa și Eurasia, va fi prezent la București luni, 18 iunie.

Wess Mitchell va fi noul Victoria Nuland pentru Romania

Wess Mitchell, mesaje-cheie

Mitchell a susținut în urmă cu câteva zile un discurs la Heritage Foundation în care a detaliat care este strategia lui Trump pentru Europa.

Mesajele cheie transmise de Wess Mitchell (și care vor defini relația SUA-Europa-NATO) sunt importante pentru că arată că implicarea americană va rămâne constantă în regiune, iar statele care doresc rămânerea în familia occidentală vor fi puternic susținute.

Wess Mitchell a declarat explicit că “în Europa Centrală și de Est, SUA sunt interesate de întărirea eforturilor de luptă împotriva corupției și de combatere a dezinformării rusești, precum și de consolidare a societății civile în zonă”.

Extrem de important

Mesajul lui Wess Mitchell și prezența acestuia la București sunt extrem de importante pentru că vin într-un context extrem de sensibil: alianța de guvernare PSD-ALDE pune o presiune fără precedent la adresa DNA, iar inițiativele juridice – legile justiției și modificările la codurile penale – mutilează cadrul de luptă împotriva corupției.

Un mesaj crucial transmis de Wess Mitchell este acela că “SUA își propun să concureze pentru o influență pozitivă în regiunea Europei de Est”.

Statele din regiune au opțiuni, spre deosebire de trecut, arată oficialul american, iar ofertele estice (Rusia si China) au drept scop cultivarea propriei influențe și subminarea solidarității vestice.

Doar critica dinspre SUA nu reprezintă o strategie sustenabilă, spune Wess Mitchell care mai afirmă că “daca nu ajutăm aceste state vulnerabile, riscăm să le pierdem”. Implicarea nu trebuie să fie doar diplomatică, ci si pentru câștigarea oamenilor (“hearts and minds of public”), mai ales a celor pentru care amintirea anului 1989 și a extinderii NATO sunt amintiri îndepartate.

Share