home CULTURA, FILM Trainspotting T2 – Boyhood în variantă distopică sau De ratare nu scapă nimeni

Trainspotting T2 – Boyhood în variantă distopică sau De ratare nu scapă nimeni

În Trainspotting 2, Danny Boyle ni-i readuce sub nas, în mărime naturală și cu toate hibele lor, pe (Mark) Renton, Sick Boy, Spud și Begbie, cei patru iresponsabili irezistibili care au cucerit lumea filmului în 1996…

 

 

Rezultatul? Unii detestă (cu patimă) această continuare, alții o iubesc (cu măsură), dar indiferent nu te prea poate lăsa… Până la urmă, depinde pe cei pui accentul – pe faptul că este o continuare, la care nu e bine să te duci cu sacul de entuziasm, ori pe faptul că e, totuși, o reîntâlnire cu eroii filmului fenomen din 1996, pe care Peter Bradshaw de la The Guardian îl numea „a cultural Godzilla”.

 

De la Trainspotting la Trainspotting 2

 

Sigur, Trainspotting era sclipitor, impertinent, iconoclast, debordând de ritm și energie, de iluziile tinereții și de nerăbdarea de-a trăi periculos.

 

Coloana sonoră era genială, actorii jucau cu o poftă nebună, care i-a și transformat peste noapte în icon-uri ale generației lor, iar pumnul în față dat establishment-ului de pretutindeni era colosal.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Atunci, protagoniștii săi respingeau tot ce însemna burghezie, confort, program, regulă, angajament, stabilitate, instituție, clamând „Alege viața!” / „Choose life!”.

 

Ce job, carieră, familie, CD-playere, plasme, mașini de spălat, asigurări de sănătate și rate la bănci? „Cine are nevoie de argumente când avem heroină?”.

 

Trainspotting. Eclecticul Danny Boyle

 

Era hot, cool, sexy să prizeze orice chestii care îi duceau în paradis, chiar dacă muchia dintre viață și moarte era mai subțire ca oricând.

 

La șaizeci de ani, cu o filmografie eclectică (Shallow Grave, A Life Less Ordinary, The Beach, 28 Days Later, Slumdog Millionaire), un Oscar și multe alte premii în palmares, Danny Boyle știa însă bine că în Trainspotting 2 nu poate relua nici frenezia, nici tema, nici retorica primului film, ci poate doar revizita poveștile celor patru eroi. Și atunci a mizat, din nou, pe cartea cea mai sigură și impresionantă – autenticitatea.

 

Și, chiar dacă trimiterile la primul film sunt cam dese și contrastează atât de evident cu filmul de față prin tumultul celor douăzeci de ani în minus, fără ele nimic n-ar fi avut rost.

 

Nostalgie

 

Boyle a imprimat poveștii tocmai o mare doză de nostalgie, pe deplin asumată, așa că nu-ți rămâne, ca spectator, decât să o accepți sau să o respingi în întregime.

 

De fapt, el se joacă abil și curajos cu trecerea timpului, plonjând împreună cu eroii săi într-un experiment plin de emoție nedisimulată, cel puțin pentru cei implicați.

 

Dacă în Boyhood, filmul său fermecător despre trecerea de la copilărie la adolescență, Richard Linklater îl urmărea cu tandrețe, în timp real (doisprezece ani), pe micul Mason și, implicit, pe interpretul său, actorul Ellar Coltrane, transformându-se dintr-un băiețel adorabil într-un adolescent seducător, în Trainspotting 2 Danny Boyle ni-i readuce în față pe eroii săi, reuniți după douăzeci de ani într-un Edinburgh aproape neschimbat.

 

Trainspotting. Efectele trecerii timpului

 

Numai că trecerea timpului are aici cu totul alte efecte decât în Boyhood. Reîntâlnirea celor patru nu e deloc o reuniune de clasă, iar resentimentele, oboseala, ratarea, tragediile de sub bravada lor ies la iveală în cea mai crudă lumină, când s-ar fi așteptat mai puțin (în fond, Tommy și fetița lui Simon au murit din inconștiența lor de altădată, Spud era cât pe ce, Renton a suferit un atac aproape fatal, Sick Boy trăiește din mizerii și încă pendulează între heroină și iarbă, iar Begbie e mușcat de dorința de răzbunare).

 

Totuși, opțiunea lui Boyle pentru tonul nostalgic rămâne cea mai subtilă alegere. Pentru că nu poticnirile în conceperea scenariului, trecut prin mai multe variante, sau ciocnirile de orgoliu între regizor și vedetele sale au fost motivul pentru care această continuare nu a fost gata după opt sau zece ani, cum era proiectată inițial.

 

Experienţă de viaţă

 

Ci pentru că regizorul a vrut ca actorii să capete o experiență reală de viață, să aibă nu doar șuvițe cărunte, ci mai ales trăiri adevărate în privire și acea conștiință a trecerii timpului pe care numai scârțâielile vârstei ți-o pot da. Fără milă sau răgaz.

 

Robert Carlyle povestea într-un interviu că, deși el unul își imagina o continuare chiar atunci, toți fiind dornici să repete succesul cât mai repede, Danny Boyle le-a spus: „Încă nu sunteți destul de bătrâni” și tot Carlyle mai spune și că nu a înțeles pe deplin ce însemna asta decât atunci când s-au apucat de lucru.

 

Așa că, dacă sunteți curioși ce cred, ce simt și cum arată azi eroii de altădată (și, dacă ați iubit cândva Trainspotting, probabil că sunteți), nu ratați această imperfectă continuare.

 

Lui Danny Boyle îi iese întotdeauna bine

 

Cu toate momentele sale inegale, cu toate abaterile de la logică și încărcătura uneori melodramatică, cu toate ezitările și redundanțele sale, Trainspotting 2 poate fi acea oglindă implacabilă care ne arată, prin eroii săi, toate ridurile, minusurile și lașitățile care rămân după frenezia tinereții, dar și o mică, mică speranță, că prin umor, fie el și negru, și prin ingeniozitate, vom supraviețui cumva.

 

Iar lui Danny Boyle, care s-a pregătit în adolescență să devină preot, îi iese întotdeauna bine, după cum spunea Andrew Macdonald, producătorul lui Trainspotting și Trainspotting 2, un anumit amestec de „realism, energie și transcendență”, prezent din plin și aici.

 

Chipul de acum

 

Noi nu vom vomita de emoție, ca Jonny Lee Miller în prima zi de filmare, nu vom lăcrima, tot de emoție, ca Ewan McGregor la sfârșitul proiecției și cu atât mai puțin vom fi aproape de-a ne sacrifica un dinte, cum a făcut Robert Carlyle, ca să-l interpreteze pe Begbie mai convingător.

 

Doar ne vom mulțumi să dăm la o parte pentru două ore praful de pe propriile amintiri și să ne privim în față chipul de acum. S-ar putea să avem totuși surprize și să realizăm că până și inexorabilul poate fi depășit.

 

Doar suntem în universul Trainspotting și, din întâmplare, din viață mai scapă câte cineva…

 

T2 Trainspotting / Trainspotting T2 Producţie Marea Britanie, 2017. Regia: Danny Boyle. Scenariul: John Hodge. Cu: Ewan McGregor, Jonny Lee Miller, Ewen Bremner, Robert Carlyle, Anjela Nedyalkova, Shirley Henderson, Kelly Macdonald, James Cosmo. Durata: 117 minute. Premiera: 24 februarie. Distribuit de: InterComFilm Distribution

Postari Similare
Am postat aceasta poza, pentru ca ea exprima foarte bine lupta extraordinara la care am
Reconstituirea la rece a unei iubiri, cu unul dintre protagoniști încercând să deslușească misterele care
Noul film muzical care a sedus Hollywood-ul vorbește despre ceea ce contează în viață, despre
În ciuda spectaculosului decor futurist, Pasagerii nu este un SF propriu-zis, ci mai curând o
Năpustită dinspre Hollywood asupra noastră de câţiva ani buni, furia remake-urilor gen Ben-Hur dovedeşte, de
Lăsaţi talk-show-urile politice, pentru că sunt toxice spiritului dumneavoastră! Uitați-vă mai bine la filme de
Bacalaureat. Producţie: România, 2016. Regia şi scenariul: Cristian Mungiu. Cu: Adrian Titieni, Maria Drăguş, Lia
Cu încasări record la nivel global încă din primul week-end de lansare, dar și cu
Considerată o ediție imprevizibilă, a 88-a ceremonie a premiilor Oscar a reușit să fie rezonabilă,
Nimeni nu poate rămâne indiferent față de Hollywoodul aflat sub privirea tandră şi necruţătoare a