Basescu la Nasul: Nu m-a invins sistemul

Share

Primul lucru pe care il constat este schimbarea cadrului pentru intalnirea traditionala, “Traian Basescu pe Calea Victoriei, la Nasul”, care de obicei avea loc intr-o sala de teatru, cu public. Pe de alta parte, al doilea fapt este ca presedintele a intarziat foarte mult. Este 21:42. Sunt curios cat va dura aceasta emisiune. Urmeaza sintetizarea a ceea ce spune Basescu, in timp real.

FOTO: DeCeNews

In cinci ani si jumatate, cei care l-au facut pe dl. Constantinescu sa se recunoasca invins nu au reusit un compromis cu mine, fie ca se numesc SOV, Voiculescu sau Patriciu sau oricine altcineva. Acest lucru ma face pe mine sa le spun acestora: “Nu am a negocia cu voi ceva”, ceea ce inseamna pentru mine declansarea campaniilor de presa cunoscute.

vezi aici materialul analog postat de HotNews

• Suntem in situatia in care nu mai putem continua, cum am inceput in anii 2007 si 2008. Nu pot intra in jocul in care, pentru ca mai sunt doi ani pana la alegeri, sa mai ducem in consum 120 de miliarde de euro si dupa noi potopul.

Avem peste 13 milioane de asistati social

Inteleg dificultatile functionarilor publici, bugetarilor, pensionarilor si frustrarea oamenilor vechi, foarte bine pregatiti si onesti, din sistemul public. Dar nu mai putem continua asa, adica sa consumam mai multe decat producem. Daca vrem sa putem construi autostrazi, nu mai putem continua asa.

• Din anul 2000, Romania a avut numai crestere economica. Oare de ce nu am reusit sa construim autostrazi? In 2004, in Romania existau 6,3 milioane de asistati social. In 2008, dupa ce economia duduia, erau 13,8 milioane de asistati social. Mai mult decat dublarea numarului. Acesti oameni primesc asistenta si ajutoare sociale in baza unor legi. Nu poti sa spui de maine: “nu-ti mai dau”.

• In anul 2004, ne costa 3,2 miliarde de lei, in 2008 ne costa 13,8 miliarde de lei, adica 4,2 miliarde de euro. Aici sunt autostrazile dumneavoastra! In acest moment, sunt 11,2 milioane de asistati social, cu doua milioane mai putini decat in anul 2008.

FOTO: HubPages

• Pentru alegerile din anul 2008, partidul care guverna minoritar a facut toate exagerarile cu putinta, inclusiv dublarea pensiilor, lucru pe care bugetul nu-l mai poate sustine acum. Nimeni nu a observat jaful bugetului de stat. Nu putem fi o tara de 13,2 milioane de asistati social.

• Bugetul de pensii pentru anul viitor are un deficit prognozat de 3,6 miliarde de euro, fara pensionarii militari 3,1 milioane de euro. Banii acestia trebuie imprumutati. Populatia activa va fi cea de la care se vor lua impozite si taxe, pentru a se plati acest imprumut.

• Am scrisoarea in care, cand am cerut Guvernului sa-mi dea situatia fondului de pensii, imi spunea ca fondul de pensii nu va face deficit. In perioada 2010 – 2015, in cazul in care s-ar aplica legea votata in Parlament in 2007 – 2008, ar rezulta un deficit de 30 de miliarde de euro.

• Nu-mi place ce fac acum, dar intre placere si responsabilitate prefer responsabilitatea. Noua lege a pensiilor garanteaza ca statul va putea sa le plateasca. Sigur, va mai trebui sa imprumutam bani, dar nu sumele uriase de acum si vom putea pune cofinantarea pentru banii europeni.

PDL a negociat banii pensionarilor contra banii primarilor PSD

• Vad ca domnul acesta lipsit de orice decenta face afirmatii inutile. Ma refer la dl. Ponta. Partidul sau a facut o negociere pe subiectul votarii. Am doua reclamatii pe birou. Una de la Victor Ponta, care imi spune ca Roberta Anastase a simulat repartitia voturilor. Am insa si documente referitoare la negocierile pentru acest vot, cu repartitia banilor. Cum mai aperi interesele pensionarilor?

• I-ar fi batut la vot daca erau prezenti in Parlament. Acest joc de-a frauda… suspiciunea nu e un motiv pentru care presedintele nu promulga o lege. Nu ma pot pronunta pe procedura parlamentara, care este strict treaba Parlamentului. Daca dl. Ponta era matur, se adresa comisiei mixte a Parlamentului. A doua zi dupa ce m-as baga in treburile Parlamentului, as fi acuzat de imixtiuni.

FOTO: RadioOmega

• Eu am sperat ca PDL nu va face asemenea targuri. Sunt bani din bugetul de stat. Care este diferenta dintre PDL si ce-a facut Guvernul Tariceanu, care a negociat banii bugetului public ca sa ramana la putere?

• PDL probabil a avut si aceasta motivatie, ca pe 26 – 28 este board-ul FMI. Cred ca si acest lucru a determinat PDL sa voteze contra reluarii votului. N-au vrut sa creeze un precedent, pentru ca asa orice lege se voteaza, iese un politician la televizor si anunta ca a fost frauda si se repeta votul oricand.

Ponta mi-a cerut sa-l sprijin sa candideze la Primaria Capitalei

• Este imposibil ca un lucru negociat de un parlamentar sa nu se afle de catre presedinte. Victor Ponta e mic in partid. El trebuie sa placa lui Nastase, Iliescu, Dragnea, Mitrea si-atuinci, ca maimutica, trebuie sa faca frumos. Pana acum credeam ca doar fata il arata ca imatur, dar prin comportament dovedeste ca este imatur.

FOTO: Mediafax

• Tara e in plina criza din anul 2009. Cum poti sa fii atat de ostil gasirii unor solutii, mai ales ca in 2009 Victor Ponta era in guvern. Omul asta a venit pres la mine-n birou si ma-ntreba, in 2008, daca l-as putea sustine la campania pentru Primaria Generala. I-am spus: “Nu candida, ca n-ai sanse”. Tot el discuta, inainte de alegeri, un portofoliu de ministru, prin iesirea din PSD, inainte de alegerile din PSD.

“SOV, Patriciu si Voiculescu nu vor gasi compromisuri cu mine”

• SOV are probleme cu legea, Patriciu are probleme cu datoria transferata la KazMunaiGaz, dar nimeni nu stie ce prevede contractul lor, Voiculescu funciar are probleme. Traditional acesti oameni au trait cu mainile bagate pana la coate si dincolo de ele in banii publici. Trebuie sa raspunda. Cu mine nu vor gasi compromisuri.

FOTO: BloomBiz

• Nu am nici un dubiu ca un turnator, Dan Voiculescu, e foarte sus in sondaje in Romania, cum sa nu fie foarte sus? Aduceti-va aminte ca ani de zile nu a fost sondaj in care cei de Realitatea TV sa nu comenteze ca ma prabuesesc in sondaje. Ma tot prabusesc in sondaje de ani de zile.

• S-a sperat sa se scoata sindicatele in strada pentru scoaterea presedintelui. Minti bolnave, care au spus: sa-l alungam pe presedinte cu poporul in strada. Ei nu inteleg ca, desi au facut tandari bugetul de stat in anul 2008 ca sa castige alegerile, poporul nu s-a lasat pacalit.

Ponta sa spuna cine i-a finantat concediul in Liban

• Eu nu cred ca aceasta clasa politica se va limita la a oferi romanilor un Victor Ponta, care sa vina sa linga presul, sa vada daca ii fac jocurile. Nu sunt in masura sa tolerez obraznicia acestui pusti. Este o dezamagire.

• Am sperat sa fie un politician din tanara generatie. Nu se dovedeste a fi decat un tip dispus sa faca pe plac lui Nastase, Hrebenciuc etc. Sa spuna cine i-a finantat concediul prin Liban.

Aceasta clasa politica poate sa mai dea oameni politici. M-as uita la cei care sunt acum primari la PDL si PSD. Sase pana la zece oameni care au confirmat in administratia locala.

FOTO: Property World

• M-as uita la oameni de genul Cezar Preda, Teodor Baconski, Monica Macovei, Sever Voinescu. Din lumea financiara… finantistii sunt prea bine platiti ca sa se apropie de mediul politic. Mugur Isarescu? au fost momente in care am discutat cu el foarte deschis subiectul si l-a respins categoric. Sunt convins ca nu voi mai reusi vreodata sa-l conving pe Lucian Croitoru.

Ii regret si pe Dinescu, si pe C.T. Popescu dinainte

• Ii regret si pe Dinescu, si pe C.T. Popescu dinainte de a deveni vulgari. M-am saturat de jignirile lor. In momentul in care un om politic atinge limita de suportabilitate, nu trebuie sa mai accepte adresarile dure, murdare, decat pana la o limita. Odata spui ca-i accident, dar apoi nu-i mai dai semne exterioare de respect.

FOTO: PicsDigger

• Pe Crin Antonescu l-am ajutat in anul 2004, cand nu-l mai primea organizatia de Tulcea sa mai candideze. M-a rugat dl. Stolojan, l-am pus pe lista de Bucuresti. Tot 1% prezenta avea si ca parlamentar de Tulcea.

• Si Crin, si Victor Ponta s-au intalnit cu mine in momente in care li se parea ca trebuiesc ajutati si aveau cu totul alt ton. Eu am considerat intotdeauna ca datorez foarte mult unui om politic: lui Petre Roman. Niciodata nu i-am replicat, chiar si cand a fost acid cu mine. Si acum sunt un admirator al Mioarei Roman.

Nu-l vad pe Geoana din nou in jocul politic mare

• Nu-l vad pe Mircea Geoana sa intre din nou in jocul politic mare, pentru ca e dependent. Nu poate lua o batalie politica pe cont propriu, doar daca are sustinere de la toata lumea.

Creditul cu buletinul a fost otrava

• Lucrurile nu se fac mai repede, parca tot se fac poticnit, asa. Exista o majoritate, asta e. Derapajul a inceput in anii 2007 – 2008. In 2009 nu s-a facut mare lucru. Mare parte din cresterea economica a fost din boom-ul imobiliar si din consumul excesiv de credite cu buletinul. Astfel a cazut masiv PIB. Au disparut speculatiile imobiliare si consumul irational de mare pe care il aveam.

• 77% din bugetul de stat sunt cheltuielile cu pensii si cu salarii. Din 23% noi rambursam datoriile si asiguram functionarea MI, MApN, etc.. De aceea a trebuit sa ne imprumutam anul acesta. Cand s-a inceput crearea premiselor ca ceea ce imprumutam sa nu mai consumam.

Incompetentii sa plece

• Sper ca, pana la sfarsitul anului, Guvernul sa duca la sfarsit acest proces de reducere a numarului de salariati prin selectie: incompetentii sa plece, competentii sa ramana. Nu ne mai putem permite sa mai platim incompetentii in aparatul de stat.

FOTO: FredsHouse

• Am putea avea la dispozitie, daca se duce la bun sfarsit reducerea cheltuielilor, 1,5 miliarde de euro pentru investitii. Romania are solutii, dar din anul 2008 pana acum nu s-a creat spatiu fiscal pentru cofinantare, ca sa putem trage bani europeni.

• Ca sa faci autostrazi, trebuie trei lucruri: 1. proiectul aprobat (sunt cateva proiecte gata); 2. sa ai terenul. Guvernul trebuie sa aiba bani pentru cumpararea terenului si bani pentru cofinantarea proiectului, pentru ca la constructia propriu-zisa nu se pot accesa fonduri europene.

• Cel mai bine pe bani europeni stau Ministerul Dezvoltarii Regionale si Ministerul Mediului. Au proiecte, le-au aprobat autoritatile de management si au transferat proiectele de executie la cei care trebuie sa le execute. Transporturile stau cel mai prost din punct de vedere al pregatirii proiectelor si extrem de neconvingatoare la utilizarea resurselor pentru dezvoltarea resurselor umane.

“Nu mai am abonamente la presa”

• Afirmatiile ca aceea a lui SOV, ca a stabilit el, un infractor, planul de evolutie a Romaniei cu mine… M-am intalnit in mandatul meu si cu Patriciu, si cu Voiculescu, si cu Vantu. Niciodata nu am discutat ce am eu, ci ce au ei de facut.

• Cat de important s-o crede sa gandeasca ca ei trebuie sa controleze decizia politica? Sunt oameni deformati. Mergea asta pana in anul 2004, dar, daca am fi continuat astfel, ajungeam, asa, un stat vai mama lui.

FOTO: AdMasters

• La mine, nici la birou, nici acasa nu mai exista de cateva luni abonamente la presa. Dimineata, biroul de presa trebuie sa-mi faca sinteza, care defapt e o sinteza a atacurilor, subliniindu-mi cu rosu atacurile la care ei cred ca merita sa dau o replica.

• Sunt convins ca se va continua procesul de reforma a structurii politice a Romaniei, si prin clarificarea votului uninominal, intr-un tur sau doua, dar si cu modificarea Constitutiei.

• Eu nu cred ca se mai poate ajunge la suspendare. Am certitudinea ca-mi voi termina al doilea mandat. Nu cred ca in momentul de fata partidele de Opozitie ar putea sa sustina credibil necesitatea inlaturarii presedintelui, care in acest moment nu face decat sa le spuna romanilor unde sunt.

SOV avea o puternica influenta in SRI

• Dincolo de ce se stia despre serviciile secrete: cand dl. director Timofte conducea SRI, SOV avea o influenta extraordinara. Nu se multumea doar sa primeasca informatii, dar influenta chiar numiri de sefi la nivel judetean si de sectii. Am probe.

• SRi nu mai este cel din anul 2006. Aducerea unui parlamentar PSD a fost un lucru care m-a reconfortat, mi-a creat detasarea de a lucra cu acest serviciu. Daca as fi pus un om din PD, nu ar fi fost credibila colaborarea. S-au predat peste doua milioane de dosare.

FOTO: Libertatea

• In momentul de fata, mai sunt cativa ofiteri si subofiteri care la momentul Revolutiei terminau scoala si serviciul nu se mai ocupa cu ce se ocupa. Marea problema a celor care spun ca SRI se ocupa cu Politie Politica in sprijinul meu este ca informatii despre influenta lui SOV am avut inca de pe vremea lui Radu Timofte.

• Am folosit eu documente de la SRI in lupta politica? Nici vorba. Ceea ce nu inseamna ca, in calitate de sef al statului, nu am informatie sensibila din energetica, tranzactii de proprietate etc. Ce-ati spune daca tranzactiile cu energie electrica ar fi impotriva intereselor nationale ale Romaniei? De exemplu, sa vinzi energie electrica la 10% din pretul pietei la export.

Tiganii nomazi trebuie sa se incadreze in regula comunitatii

• M-am intalnit la Bruxelles cu Sarkozy. Presedintele Sarkozy are dreptate, legislatia franceza nu este identica cu cea europeana.

•In tarile UE, cersitul este legal. Nu bag mana in foc ca si in Franta. Te duci la primarie, te inregistrezi, ti se stabileste locul si ora si platesti taxa la primarie.

FOTO: Straits Times

• Tiganii nostri nu inteleg nici sa plateasca taxa, folosesc copii, parintii copiilor ii lasa pe acestia fara bani si adesea se ocupa de furat. Si cazul cu taierea cablurilor la sistemul francez feroviar a fost facut de tigani din Romania. Ce-au facut aici au vrut sa faca si in Franta.

• Drepturile pot fi limitate doar in cazuri precise: are cazier; a comis infractiuni. Pe de alta parte, nomazii etniei, care nu vor sa se lase integrati in societate, trebuie sa respecte legile locului in care se stabilesc, iar noi trebuie sa le respectam traditia. Te stabilesti intr-o comunitate, muncesti, nu furi, iti trimiti copiii la scoala. Daca nu respecta regulile societatii in care se duc, nu vor putea trai in nici o societate.

Share