home CORUPTIE, POLITICA Traian Băsescu îi ia apărarea şpăgarului târgoviştean Florentin Popescu

Traian Băsescu îi ia apărarea şpăgarului târgoviştean Florentin Popescu

Share

Din toptanul de aberaţii marca Traian Băsescu, ne-a sărit în ochi una mai dihai decât celelalte. Mai nou, campionul luptei anticorupţie de ieri este apărătorul corupţilor de azi.

 

Înainte, după, pentru, contra şi despre Băsescu

 

Concret, Băsescu susţine ceea ce afirmă de mai mult timp. Că în fapt ar trebui condamnaţi pentru luare de mită numai cei care au luat mită şi au deturnat-o din vistieria partidului.

 

Ceilalţi nu, că toţi au făcut aşa. Că, dacă procurorii s-ar uita în urmă, ar descoperi că la toate partidele a fost aşa.

 

Traian Băsescu vrea luarea de mită graţiată, cu plata daunelor

 

Luarea de mită am propus-o la grațiere, având în vedere că se face cu plata daunelor. (…) Nu discutăm de recidiviști. Am să vă aduc și alt tip de argument. Până la ultima lege de finanțare a campaniilor electorale toate partidele vor fi acuzate și de luare de mită, și de abuz în serviciu.

 

Adică, dacă legea de finanţare nu interzicea explicit luarea de mită şi abuzul în serviciu… Traian Băsescu ne spune carevasăzică că erau permise! Mai departe, partea revoltătoare: “să fie condamnaţi cine au furat partidul, nu cine au furat“:

 

Eu sunt de acord sa fie pedepsiți cei care au dus bani acasă. Dar altfel, banii ăștia s-au dus în geci, în umbrele, pt ca așa au fost lururile în realitate. Toți oamenii politici care au trecut prin campanie exceptând 2016, până la alegerile din 2014, au aceste probleme.

 

Interesant! Atunci, dacă au aceste probleme, să facă puşcărie toţi. Lu matale ţi-e frică, cumva, de asta? Fost-ai preşedinte, aveai imunitate, te durea în văslă. Acum au început durerile în cârmă, nu?

 

Argumentul forte: Florentin Popescu

 

(…). Amintiți-vă de amărâtul ala care a dat pui și a fost condamnat (fostul lider PDL Dâmbovița, Florin Popescu, n.n) Nu a dus niciun pui acasă. Sigur, dacă vrem să ținem rezervorul de viitori penali care încă nu au fost denunțați de oamenii de afaceri nu facem nimic.

 

Cred că trebuie să avem curaj să spunem o dată avem o lege a finanțării partidelor, nu mai există condiții de fraudare. S-a facut un abuz formidabil până acum. Eu insist asupra unui moment zero.

 

Amărâtul” Florentin Popescu este ipochimenul pedelist care a terorizat ani în şir Dâmboviţa. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean. Acum un an şi o lună, “amărâtul” a fost condamnat la doi ani de închisoare.

 

Până când a intrat în vizorul DNA, Florentin Popescu a fost parlamentar PMP. Aha… În campania sa de la Târgovişte, “amărâtul” a cerut şpagă tone de tacâmuri de pui. Pe care să le dea alegătorilor, ca să-l voteze.

 

La noul T. Băsescu asta nu e infracţiune, trebuie iertată… apoi urmează diversiunea. Abuzul în serviciu când mor copiii şi mor oamenii bolnavi de cancer. Cu toroipanul îndreptat spre procurorul general, ca duşman al poporului infractorilor, dar şi spre Sorin Grindeanu, care s-a pronunţat de curând contra amendamentelor lui T. Băsescu.

 

 

Şi iată, scurt, clar, cum reacţionează comentatorii. Ca să zic aşa, băsisşti dezamăgiţi de T. Băsescu. Şi au tot dreptul!

 

Citeşte şi
Chiar şi un simplu anunţ făcut de Traian Băsescu pe Facebook că va fi prezent
Fostul preşedinte Traian Băsescu îl compară ironic pe Klaus Iohannis cu Ion Iliescu. Într-o postare
Într-un articol publicat pe o platformă de comentarii, filosoful Gabriel Liiceanu îl critică pe Traian
Traian Băsescu parcă a fost ciupit de streche, ori poate că, asemeni situaţiei din filmul
De ce scriem atât de mult despre Traian Băsescu? Care este oare faptul de presă?
Nu cred că vreunul dintre cei din titlu, Traian Băsescu, Robert Turcescu, este în sine
Eu sunt acela, domnule preşedinte. Eu sunt licheaua la care vă referiţi sau cel puţin
Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat pe contul său de Facebook că este urmărit penal
Adrian Bârzoi, pilot, a intrat pe Skype în direct cu Robert Turcescu, pe Unde.TV, şi
Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu a depus miercuri un denunţ la DNA. În acesta,
Share