Tijana Bogicevic, In Too Deep. Experienţă (Serbia, Eurovision 2017)

Share

Un ElectroDisco agreabil, foarte melodic, vine anul acesta, la Eurovision, din Serbia. Tijana cântă foarte bine, are calităţI vocale, dar vocea ei este mediocră, lipsită de date originale.

 

Fields, „Not so good” (dinamita muzicală, ProgressiveRock, post Rare Bird)

 

 

La re-refren, auzim ceva percuţii balcanice. Din nou, constatăm că, din spaţiul e-iugoslav, nici sârbii nu au înţeles să aleagă o prelucrare din folclorul local atât de frumos.

 

Tijana Bogicevic, o tipă cu experienţă în afacerile Eurovision

 

Rezidentă în prezent în Statele Unite, sârboaica Tijana Bogicevic a mai fost cumva la Eurovision. În anul 2011, a fost una dintre cele trei fete de la backing-vocals la reprezentanta Serbiei, Nina.

 

A mai încercat o dată să reprezinte Serbia la Eurovision, în anul 2009. Aceasta în cadrul Beovizija 2009, dar nu s-a calificat din cea de-a doua semifinală.

 

Nathan Trent, Running On Air (Austria, Eurovision 2017)

 

Nathan Trent din Austria se braduieşte cu imagini din superbul Salzkammergut, din Alpii Austrieci. Cam atât însă, melodia “Runnu’ing On Air” este de o banalitate dramatică.

 

 

Înţeleg că trebuie să scriu ceva pentru Eurovision, iau generatorul de muzică, apăs pedalele. Ca un cârnat, ori ca nişte fideluţă interminabilă şi searbădă, la tremitatea aparatului începe să se producă muzica. Livrată perfect, inclusiv cu sentiment, feeling, spirit. British- American, desigur.

 

Jana Burčeska, Dance Alone (FYR Macedonia, Eurovision 2017)

 

Un alt ElectroDisco vine din Macedonia sârbă. La strofă, solista seamănă vag cu Dolores O’Riordan, apoi îi trece. La refren, care e scurt, strâmt şi pe calapod, cântă ca toate celelalte 10.000 de colege ale sale de suferinţă.

 

 

Astfel a ajuns vedeta primelor trei melodii din prima semifinală o piesă relativ banală, venită din Serbia. Valoric, cea de a doua semifinală Eurovision 2017 este deocamdată sub prima.

Share