Ţaţa Viorica, puşculiţa lui Dragnea, a fost propusă premier de PSD

Share

Viorica Dăncilă, supranumită prin Teleorman Ţaţa Viorica, a fost desemnată de PSD pentru funcţia de premier al viitorului cabinet. Dăncilă este o adeptă ferventă a PSDragnea care ar juca rolul de puşculiţă de partid în judeţul Teleorman.

Ţaţa Viorica era să fie prim-ministru în Republica Teleorman

Europarlamentarul a declarat azi că are experienţa necesară pentru a prelua funcţia de premier, de care nu se teme,. De ce aşa? Pentru că are o fire optimistă şi echilibrată. Ea crede că “trebuie să gândească pozitiv”. Declaraţia – când a fost întrebată dacă va fi şi ea schimbată peste şase luni.

Ea a precizat că, înainte de a preluat mandatul, va discuta cu ex-premierul Mihai Tudose, dacă va fi desemnată de preşedintele Klaus Iohannis. “Categoric, voi discuta cu toată lumea, toţi sunt colegii mei”, a spus Dăncilă.

Ţaţa Viorica, recomandată de voce, talent şi puşculiţă

Chestionată ce o recomandă pentru această funcţie, Viorica Dăncilă a răspuns: “Preşedintele partidului a făcut declaraţii în acest sens”. Întrebată ce proiecte are în Parlamentul European, ea a răspuns că acestea sunt pe site. Va răspunde la toate întrebările când şeful statului va fi de acord cu desemnarea sa.

Proiectele din PE sunt pe site, toate rapoartele, luările de cuvânt, toată activitatea. Voi răspunde la toate întrebările după ce domnul preşedinte va fi de acord cu desemnarea mea. E prematur să spun acum.

, a afirmat Dăncilă.

Ţaţa Viorica a susţinut OUG 13

A fost profesoară la Videle, apoi inginer la Petrom, înainte să devină politician de frunte cu anvergură europeană. Ţaţa Viorica apăra acum un an OUG 13 în PE:

Guvernul PSD-ALDE a dat Ordonanța de Urgență pentru a reglementa acest lucru. Același lucru a fost folosit anterior de Guvernul Cioloș si de Guvernul Boc. Guvernul președintelui Iohannis, Guvernul Cioloș, a operat 151 de modificări, realizate în secret, fără nicio consultare publică.

De ce, domnule comisar, nu ați spus și atunci că România a făcut un pas înapoi? Mai mult, o serie de modificări operate de Guvernul Cioloș au încălcat fundamental drepturile omului.

ALDE o susţine pe Ţaţa Viorica

“Această candidatură ne-am însușit-o și noi”, a declarat Teodor Meleşcanu, în numele ALDE.

Argumentele sunt legate în primul rând de faptul că este o doamnă, ceea ce înseamnă o deschidere in viața publică românească. În al doilea rând, Viorica Dăncilă are experință la nivel european.

Este o persoană nonconflictuală, care și-a asumat implementarea programului de guvernare. Și-a exprimat dorința de a avea o colaborare bună în cadrul coaliție.

, a spus politicianul.

Share