Tânără împinsă acum sub roţile metroului de o femeie

Share

O tânără de 24 de ani a fost împinsă în jurul orei 20.00 sub roţile unui metrou care intra în staţia Dristor. Ea a murit pe loc. Un eveniment asemănător se produsese anterior la staţia de metrou Costin Georgian, la ora 15.30.

Prima persoană agresată a scăpat. Este o sportivă, care s-a apărat. Costin Georgian este la două staţii distanţă de Dristor (Costin Georgian – Titan – Nicolae Grigorescu – Dristor). Poliţia Română i-a dat poza femeii care e protagonistul ambelor evenimente.

Conform Poliţiei, prima persoană agresată a făcut plângere în jurul orei 20.

LATER EDIT. Posibilul făptuitor a fost prins de Poliţia Transporturi

Femeia bănuită că ar fi împins o tânără pe linia de metrou în stația Dristor a fost depistată de polițiști în cursul nopții. Ea este audiată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în calitate de suspect. La reţinere, a cerut să vorbească cu avocatul ei.

Femeia se numeşte Magdalena Şerban şi este din Craiova. Încă nu se ştie cine este victima, după ce Observatorul de la Antena 1 a nominalizat eronat o altă femeie. Paradoxal însă tatăl fetei ucise vorbeşte.

Acesta spune căel nu oînvinovăţeşte pe femeia care i-a împins fiica sub roţile metroului, ci sistemul, care de vină. În fine, date sinistre despre momentul crimei: fata, împinsă în faţa metroului, a vrut să revină pe peron, iar Magdalena Şerban ar fi împins-o din nou sub roţi. Astfel a murit. Medicii au încercat peste jumătate de oră să o resuscite, dar inutil.

O tânără ucisă. Suspecta este dată în urmărire

Femeia este căutată de polițiști, care au prezentat fotografii și semnalmentele ei, informează Biroul de presă al Poliției Capitalei. Deocamdată, nu se cunoaşte identitatea agresoarei.

Poliţia o descrie ca purtând blugi albastru deschis, relativ largi. Pe cap, are o eşarfă albastră şi poate fi văzută vorbind la telefonul mobil.

Poza lansată în mass-media de către Poliţia Română este o captură făcută de pe camerele de supraveghere. După culoarea stâlpului vizibil, ar fi vorba despre Dristor 1.

Tânără ucisă. Părerea noastră. Cum poate fi găsit criminalul

Dacă lucrurile stau cum sunt prezentate de Poliţia Română, este crimă cu premeditare. Femeia vorbeşte la telefon. Anchetatorii trebuie să urmeze doi paşi simpli:

  1. Companiile de telefonie mobilă cer listingul convorbirilor în curs la ora, minutul şi secunda figurate pe camera de supraveghere.
  2. Se filtrează aceste convorbiri după locaţia dată de GPS-ul telefonului sau – şi de cel al reţelei de telefonie.
  3. Din 2009, convorbirile telefonice sunt înregistrate şi se păstrează timp de şase luni. Chiar dacă este vorba despre o cartelă preplătită, ascultând convorbirile se poate determina relativ rapid o contitate sufieientă de informaţii pentru a se afla cine este persoana.
Share