• STAREA PRESEI – POLITICA: Roşca Stănescu a fost platit de ruşi cu sute de mii de dolari. Acum boicotează vizita lui Băsescu în SUA (Dan Badea)

    28 august 2009, 01:56

    Sorin Roşca Stănescu a lansat zilele trecute, pe blogul personal, acuzaţii de o gravitate maximă la adresa lui Traian Băsescu.

    El l-a acuzat pe preşedintele României, fără a produce măcar o dovadă în acest sens, de implicarea în operaţiuni teroriste care ar fi fost derulate prin intermediul fratelui său, Mircea Băsescu.

    Acuzaţiile sunt, evident, false.

    Conform diversionistului Sorin Roşca Stănescu, “cinci vapoare” încărcate cu “substanţe explozive şi muniţie” sosite din “Tailanda”, au ajuns în portul Constanţa la sfârşitul anului 2008 sau începutul lui 2009, au fost descarcate şi transportate la UM Băbeni, cu scopul oficial de a fi distruse.

    Numai că, odată ajunsă la Băbeni, încărcătura ar fi fost reambalată şi transportată înapoi la Constanţa de unde, tot pe cale maritimă ar fi fost trimisă în Angola, via Congo.

    Afacerea, încheiată între Romarm şi Romagro Cereal SRL, ar fi fost, de fapt, supervizată şi controlată de către Mircea Băsescu (foto stânga), fratele Preşedintelui.

    Mircea Băsescu a fost asociat în afacere, inclusiv la beneficii, cu Bakri Imad Abdul Reda, prin intermediul locotenent colonelului în rezervă Cornel Purcărea” – zice Roşca Stănescu… citeste tot aici

     

    Comentariile nu sunt active.

    Bloguri, Bloggeri si Cititori

     

    Contractul Colectiv de Munca in Mas-Media, Drepturi jurnalisti, presa, ziare, mass-media,, conflicte de munca, Codul Muncii
    Stiripescurt.ro, stiri si ziare romanesti Mediasind.ro, Federatia Romana a Jurnalistilor

    Ziare pe net

    Arhive