SRI nu a găsit nereguli la Coldea şi i-a revocat suspendarea

Share

Serviciul Român de Informaţii anunţă că nu a găsit nereguli la Florian Coldea. SRI i-a revocat acestuia suspendarea. Coldea însă a cerut însă pensionarea, care este pe masa preşedintelui Iohannis.

UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a semnat trecerea în rezervă a generalului locotenent Florian Coldea.

Mai jos, comunicatul Serviciului.

În urma verificărilor efectuate de comisia constituită potrivit cadrului normativ intern, a fost întocmit un raport care clarifică toate aspectele vehiculate în spaţiul public privind activitatea domnului general-locotenent Florian Coldea, dar şi alte aspecte care ţin de activităţile unor cadre ale Serviciului care au fost vehiculate public.

SRI l-a verificat pe Coldea cu minuţiozitate

Menţionăm că s-a desfăşurat o investigaţie complexă, minuţioasă, cu privire la toate afirmaţiile din mass-media din ultima perioadă, fiind analizate aspectele vizate. Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare şi au răspuns complet tuturor întrebărilor.

În concluzia raportului, prezentat într-o şedinţă a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare.

După prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea în funcţie a domnului general-locotenent Florian Coldea.

Coldea a invocat onoarea militară

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Prim-adjunctul Directorului a solicitat Directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţia şi nevoile instituţiei, după aproape 12 ani de când exercită această funcţie.

Prim-adjunctul Directorului a prezentat motive ce ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei.

În acest sens, Directorul SRI a solicitat Preşedintelui României trecerea în rezervă a domnului general-locotenent Florian Coldea. Atribuţiile funcţiei de Prim-adjunct al Directorului au fost preluate de domnul Eduard Hellvig, Directorul SRI.

SRI rămâne ferm

Serviciul Român de Informaţii îşi reafirmă determinarea de a îndeplini asumat misiunile sale, în parteneriat cu toate instituţiile naţionale şi internaţionale cu care colaborează pentru apărarea intereselor de securitate naţională şi protejarea cetăţenilor români, la standarde euro-atlantice de profesionalism.

SRI rămâne ferm în ceea ce priveşte transparentizarea instituţională şi respectarea procedurilor de evaluare şi control intern.

nota: intertitlurile aparţin redacţiei StareaPresei.ro

Share