home ECONOMIE Spre criză cu PSD, de data aceasta o spune şi New York Times

Spre criză cu PSD, de data aceasta o spune şi New York Times

Share

România se îndreaptă, din cauza guvernanţilor săi, spre criză. Un articol din The New York Times avertizează că economia României s-ar putea confrunta cu probleme în viitorul apropiat.

Start-up Nation este pe jumătate blocat. Criza bugetară se adânceşte

Aceasta în condiţiile în care avansul din prezent este bazat în cea mai mare parte pe consum. Guvernul este nevoit să taie masiv din bugetele alocate investiţiilor, pentru a putea susţine creşterile salariale anunţate, scrie News.ro, via HotNews.

Spre criză. Iarşi avem creştere economică record, ca şi în 2008

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat recent că a revizuit în creştere, de la 5,9% la 6,1%, pe serie brută, estimările publicate în august şi septembrie, referitoare la rata de creştere a PIB din trimestrul al doilea al acestui an.

Aceasta e cea mai rapidă creştere din UE. Ea este bazată pe un consum stimulat masiv de creşterile salariale anunţate de Guvern şi prea puţin de investiţii. Investiţiile în infrastructură au fost drastic reduse. Creşterile salariale ar putea duce, alături de tăierile de taxe, la creşterea semnificativă a datoriei publice.

Spre criză. Aceleaşi greşeli ca şi Grecia

Facem aceleaşi greşeli că Grecia. Continuăm să ne creştem datoria publică într-o perioadă de boom economic.

a declarat pentru The New York Times economistul Cristian Păun. Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, după primele opt luni din acest an, un deficit de 4,043 miliarde euro. Este cu 52,4% mai mare decât nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2016. Aceasta mai ales ca urmare a dezechilibrării balanţei comerciale, potrivit datelor publicate recent de Banca Naţională a României (BNR).

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2,518 miliarde euro după primele opt luni, în scădere cu 18,6% comparativ cu perioada ianuarie – august 2016. Totodată, datoria publică a ţării a ajuns în august la 33,898 miliarde euro, cu 5% mai mult decât în 31 decembrie 2016.

Share