Speranţa Cliseru spune că ordinul de evacuare a fost dat după miezul nopţii

Share

Prefectul Capitalei Speranţa Cliseru a declarat că ordinul de evacuare a Pieţei a fost semnat de ea după miezul nopţii, dar la acea oră zona era deja evacuată.

Aceasta deşi în prima conferinţă de presă Jandarmeria Română a declarat că ordinul a fost semnat la ora 23:11. Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, afirmase pe 22 august, când a fost chemată la Parchetul General, că nu a fost în Piaţa Victoriei pe 10 august, dar că ordinul pe care l-a semnat privind intervenţia jandarmilor „respectă în totalitate legislaţia în vigoare”.

Speranţa Cliseru îi contrazice pe Carmen Dan şi mr. Laurenţiu Cazan

Cliseru i-a contrazis astfel atât pe ministrul de Interne Carmen Dan, cât şi pe maiorul de jandarmi Laurenţiu Cazan, care au susţinut tot timpul că prefectul a fost în Piaţa Victoriei încă de la ora 16.00.

Am calitatea de martor în dosar, nu am venit cu avocatul. Aş vrea să fac câteva lămuriri. Eu vreau să vă asigur că am respectat legea cu stricteţe, contrar a ceea ce s-a vehiculat în spaţiul public.

Nu înţeleg de ce au vrut alţii să denigreze instituţia prefectului, noi nu facem politică, noi respectăm legea prefectului. Nu am dat ordin să fie rănit cineva (…). Nu am văzut cu ochii mei (violenţele de la prostest, n.r.), pentru că nu eram în Piaţă.

, a spus Speranţa Cliseru, refuzând să dea mai multe detalii privind această chestiune.

Dialogul

Reporter: „Unde aţi urmărit evoluţia evenimentelor, în piaţă?”. Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei: „Nu, nu am fost în piaţă”.

Reporter: „V-aţi bazat doar pe informaţiile jandarmilor sau aţi văzut cu ochii dvs. ce se întâmplă?” Speranţa Cliseru: „Nu am văzut cu ochii mei, că nu am fost în piaţă”.

Mr. Laurenţiu Cazan: Speranţa Cliseru a fost în Piaţă

Maiorul Laurenţiu Cazan, care a coordonat acţiunea jandarmilor la protestul din Piaţa Victoriei, declara săptămâna trecută că prefectul Capitalei s-a aflat în Piaţa Victoriei în timpul protestului.

„În permanenţă, am fost în contact cu toate autorităţile publice, inclusiv cu prefectul, care a fost prezent la faţa locului încă de la ora 16,00″, a spus Laurenţiu Cazan. La fel a susţinut şi ministrul de Interne, Carmen Dan.

Speranţa Cliseru: “Jandarmeria şi-a făcut treaba”

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august. Speranţa Cliseru a contrasemnat ordinul de intervenţie în forţă al jandarmilor.

„Jandarmeria şi-a făcut treaba. Imaginile pe care le-am văzut eu le-aţi văzut şi dumneavoastră. Eu nu m-am aflat în centrul de comandă mobil ci într-o clădire. Şeful de operaţiuni ştia ce are de făcut. Dacă jandarmii au făcut şi excese, nu pot eu să mă pronunţ”, a spus Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei.

„Cei care conduceau operaţiunea au mai stat şi cu mine din când in cand”, a mai spus Cliseru. Ea urma să fie audiată de Comisia de Apărare din Senat, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, dar fiind faptul că nu a fost cvorum. La discuţii trebuia să ia parte şi şeful Jandarmeriei Bucureşti, Laurenţiu Cazan.

 

Share