Corpul de control al premierului a descoperit că nouă ministere şi instituţii subordonate au plătit peste 110 milioane de lei degeaba, Banii, pentru softuri instalate, dar neutilizate, neimplementate sau identificate cu dificultăţi în exploatare sau defecţiuni.
Corpul de Control al prim-ministrului a efectuat o acţiune de documentare cu privire la achiziţiile de produse software. E vorba despre cele din perioada 01.01.2011 – 31.07.2016, la nivelul ministerelor şi unităţilor din subordine.
Nouă entităţi publice au softuri degeaba
19 entităţi publice au achiziţionat produse şi licenţe software şi au încheiat peste 10.000 de contracte/comenzi. Acestea sunt în valoare totală de 3.733.043.559,97 RON, cu TVA. A fost plătită suma totală de 3.131.204.615,99 RON, cu TVA.
, informează Executivul.
Executarea contractelor a fost finalizată “aproape în totalitate, produsele software achiziţionate fiind instalate/utilizate în incinta entităţilor“, Au fost însă identificate şi situaţii de nefuncţionare/neutilizare a acestora.
9 entităţi publice, împreună cu unităţile în subordine/coordonare/sub autoritate, au plătit 110.290.733,41 RON. Aceasta pentru produse/licenţe software instalate, dar neutilizate, neimplementate sau identificate cu dificultăţi în exploatare sau defecţiuni.
Corpul de control a propus aprofundarea acţiunii de documentare, în următoarele 12 luni, prin intermediul unor acţiuni de verificare punctuale efectuate de către structurile abilitate din cadrul ministerelor de resort (corp de control al ministrului, direcţii de control etc) la nivelul tuturor entităţilor care au făcut obiectul acţiunii de documentare, cu informarea Corpului de control al primului-ministru.