Situaţia. Totuşi: de ce pleacă românii din România?

Share

Nu voi da acum vreun verdict, dar ţin să menţionez că situaţia este şi cu dus, dar şi cu (ceva) întors…

Să mă explic: este evident că o mare parte a populaţiei, în căutare de locuri de muncă, a ales calea Occidentului, nimic anormal aici.

Discutăm despre o ţară membră a UE unde este în vigoare, printre altele, un principiu fundamental: libertatea de circulaţie a forţei de muncă. Dacă vorbim despre libertate înseamnă că vorbim atât despre ieşiri (în cazul de faţă), cât şi despre intrări (potenţiale, cândva).

Despre intrări: nimeni şi nimic nu a împiedicat România să accepte pe teritoriul său forţa de muncă din alte ţări membre UE. Sigur, acest aspect nu a fost valabil până în prezent, dată fiind lipsa avantajului salarial.

Însă, în cazul în care anumite ţări vor deveni noi membre ale UE, situaţia s-ar putea schimba şi, asfel, să putem recupera măcar parţial din decalaj, măcar şi pe termen mediu său lung.

Despre ieşiri: sigur că au fost ieşiri masive de forţă de muncă din România, dar acest fenomen nu este tocmai recent…

Să ne aducem aminte (şi) de faptul că, imediat după 1990, o mare importanţă din forţa de muncă a ales să plece în Occident, în SUA, în Canada ş.a.m.d..

Bun, fenomenul s-a amplificat odată cu accederea României în UE, nu contestă nimeni acest aspect, însă asta nu înseamnă ceea ce ne apare aşa, doar la o primă vedere.

Un prim aspect: este incorect să discutăm despre exodul forţei de muncă şi, automat, a resurselor implicate de statul român în educaţia acelor cetăţeni fără să ţinem cont şi de remiteri.

Adică acele miliarde de euro, pe an, care au intrat şi pesemne că o să continue să intre în România şi în anii următori din partea celor care muncesc în străinătate.

Suma nu este colosală, dar este importantă: discutăm, spre exemplu, despre 4 mld. EUR care înseamnă aproximativ 2.5% din PIB. Repet: bani care au intrat şi intră în ţară, bani care sunt semnificativ mai mulţi decât investiţiile străine directe din anii recenţi!

Ce s-a întâmplat cu aceşti bani? Parte din ei s-au dus în consum, parte din ei în investiţii, parte din ei stau în depozitele de la bănci. Pe cale de consecinţă, o parte din aceşti bani s-au dus şi către bugetul de stat (prin TVA, încasări de CAS / CASS pe orizontală ş.a.m.d.).

Mai mult: nu putem nega influenţă pozitivă a acestor remiteri, în ceea ce priveşte stabilitatea cursului de schimb, rezervele valutare şi tot ceea ce implică orice intrare de valută în ţară.

Al doilea aspect: să presupunem că fenomenul menţionat mai sus nu ar fi avut loc. Adică, la limită, nici un cetăţean n-ar fi emigrat. Cum ar fi arătat acum economia României?

Dar bugetul de stat, în special pe parte de asigurări sociale? La cât ar fi ajuns acum rata şomajului? Ar fi fost în stare economia românească să asigure locuri de muncă acelor câteva milioane de cetăţeni?

Pesemne că nu. Pe cale de consecinţă, am fi avut de plătit ajutoare de şomaj şi ajutoare sociale pentru acea categorie de cetăţeni. Deci, o presiune de sus în jos asupra bugetului de stat.

În plus, n-am mai fi beneficiat nici de acele remiteri, cu respectivele consecinţe pozitive.

Al treilea aspect: este foarte simplu, pentru unii, să spună acum, de pe poziţii antagonico-naţionaliste, că ne-am bătut joc de valorile economice şi productive ale “tărişoarei noastre” (SIC) şi să omită să vadă faptul că, în afară de exodul de personal de înaltă calificare (care, sigur, este de valoare, dar care nu are o pondere statistică mare) pentru o ţară care nu are cum să dea de muncă pentru întrega sa populaţie, faptul că există acea categorie de “căpşunari” are şi anumite avantaje, măcar şi pe termen scurt.

Ne-ar fi fost nouă, acum, mai bine, cu trei milioane de şomeri în plus? Nu ştiu, doar mă întreb…

Motiv pentru care revin la ideea de la început: este dificil de dat un verdict…

Share