• Siemens renunţă la energia nucleară pentru cea regenerabilă

    19 septembrie 2011, 10:00

    Siemens, cea mai mare companie de inginerie din Germania, va opri construcţia de reactoare nucleare, după ce Germania a luat decizia să renunţe la energia atomică, şi se va concentra în schimb pe energia regenerabilă.

    agent3155
    “Greenpeace action at the nuclear power plant at Tihange on the 10th anniversary of the nuclear accident at Chernobyl in the Ukraine”

    Grupul va renunţa la planurile de a coopera cu Rosatom din Rusia în domeniul reactoarelor, a declarat directorul general ale Siemens, Peter Loescher, publicaţiei germane Der Spiegel.

    Comentariile sale au fost confirmate de Siemens. Retragerea din sectorul nuclear nu va avea implicaţii financiare, a precizat purtătorul de cuvânt al grupului, Alfons Benzinger.

    Siemens a restrâns treptat operaţiunile în sectorul nuclear, în ultimii ani, după ce a contribuit la construcţia unora dintre cele mai mari reactoare din lume, în ultima parte a secolului trecut.

    Grupul se dezvoltă în domeniul surselor de energie regenerabilă, precum turbinele eoliene şi panourile solare, dar va continua să construiască turbine cu abur, care pot fi folosite atât la centralele energetice convenţionale cât şi la cele nucleare, a arătat Benzinger… tot pe Mediafax

     

    Posteaza comentariu

    Bloguri, Bloggeri si Cititori

     

    Contractul Colectiv de Munca in Mas-Media, Drepturi jurnalisti, presa, ziare, mass-media,, conflicte de munca, Codul Muncii
    Stiripescurt.ro, stiri si ziare romanesti Mediasind.ro, Federatia Romana a Jurnalistilor

    Ziare pe net

    Arhive