home EVENIMENT Sebastian Ghiţă s-ar afla în Serbia. PSD-ALDE îl vrea înapoi?

Sebastian Ghiţă s-ar afla în Serbia. PSD-ALDE îl vrea înapoi?

Omul de afaceri şi politicianul gangsterist Sebastian Ghiţă s-ar afla în Serbia. Autorităţile române s-ar îngriji ca acesta să nu părăsească ţara vecină. Întrebarea care se pune: o fac ca acesta să rămână acolo în siguranţă sau ca să-l extrădeze?

Adică să-l nicolaepopa-izeze. Spunem aceasta pentru că există o serie de lucruri în reacţia autorităţilor grindene care nu se leagă. Surse convergente apropiate anchetei au declarat HotNews că Ghiţă a fost localizat în Serbia.

Este un lucru ştiu că acest stat european nemembru al UE este sub o puternică influenţă rusească. Cea mai importantă companie petrolieră, NIS, este deţinută de Gazprom. La putere este un partid filorus, iar preşedintele Borislav Nikolic este un extremist de factură vadimistă.

Dan Andronic s-ar fi văzut cu Sebastian Ghiţă, dar neagă aceasta

Sebastian Ghiţă ar conta pe bunele relaţii cu premierul Serbiei, Aleksandr Vucici. Victor Ponta l-a vizitat chiar şi după ce n-a mai fost şeful Guvernului. Dar Ponta neagă că ar mai avut orice contacte cu Ghiţă după dispariţia acestuia.

Unul dintre cei care l-ar fi vizitat pe Ghiţă în Serbia e consultantul politic Dan Andronic. Andronic e patronul EvZ şi membru PMP. El însă neagă acest lucru.

Şi Grindeanu s-a trezit vorbind fără să fie întrebat. El spune că, din câte ştie el, Ghiţă nu e în Serbia. Procurorul general Augustin Lazăr spune de asemenea că el ştie că „este o informaţie falsă„.

Ar trebui să-i întrebaţi pe cei de la Poliţie„, a declarat Codruţa Kovesi.

IGPR, în acţiune

Poliţişti ai Inspectoratului General al Poliţiei Române ar fi plecat în Serbia de trei săptămâni. Vizita lor este ciudată, pentru că în mod normal în Serbia ar trebui să meargă poliţiştii judiciari de la PÎCCJ.

Mandatul european pe numele lui Ghiţă ar putea fi pus în aplicare imediat în Serbia.

Pe 10 ianuarie, ÎCCJ a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă. El este dat în urmărire internaţională din 5 ianuarie a.c..

Al doilea mandat de urmărire internaţională a fost emis

Tribunalul Prahova a dispus azi emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță. Agerpres informează că acesta este în dosarul în care Ghiţă e cercetat de DNA Ploiești pentru trafic de influență, spălare a banilor și constituirea unui grup infracțional organizat.

Potrivit reprezentanților instanței, magistrații au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, care se calculează de la data punerii în executare a mandatului.

Postari Similare
Băieţii de la Voltaj, din România, cu frumoasa lor piesă "De la capăt", s-au calificat
Aşteptăm comentariile voastre despre prima semifinală Eurovision. Care e piesa voastră preferată? Ce va face
Din Serbia, anul acesta, vine o melodie Dance, cu o linie melodică fără legătură mare
Cum se explica oare faptul ca aceiasi oameni sunt foarte eficienti in a destructura statul
Loreen din Suedia a câştigat anul acesta Eurovision, iar anul viitor competiţia se va organiza
Iată că timpul trece foarte repede şi avem din nou finală Eurovision. De data aceasta
Lituania, Bosnia, Serbia, Ucraina, Suedia, Macedonia, Norvegia, Estonia, Malta, si Turcia s-au calificat in finala
Comentăm mai jos în direct ce se întâmplă în a doua semifinală Eurovision. Afacerea este
Am crezut că tremur eu şi m-am gândit: sunt obosit, mai bine mă culc. Cutremurul
Anul acesta, concursul Eurovision este din nou foarte slab, iar prima semifinală este de-a dreptul