Salarizarea bugetarilor, amânată sine die. Urmează staţia falimentul, cădere pe partea stângă

Share

După ce a fost pasată, neconsolată de Guvern, la Parlament, salarizarea bugetarilor e îmbălsămată bine şi pusă la conservă. Nu sunt bani, noi am spus-o de la începutul anului. Ba chiar de anul trecut. Ar însemna un efort bugetar de vreo 32 – 39 de miliarde de lei în patru ani.

 

 

Aceasta înseamnă 4% din PIB-ul din anul 2016. Aşa că alde PSD o fâsâie, merge pe burtă, discret, dând din colţ în colţ. Ad calendas graecas. Se pare că ne-am înşelat. Nu ar fi nici un atac asimetric al Rusiei prin falimentarea ţării şi sacrificarea făptaşilor pe altarul istoriei măreţe.

 

Pur şi simplu, ar fi vorba despre nişte aventurieri politici, care acum au coborât din tramva şi urcă-n metrou. Da, dar la un moment dat linia de metrou se termină. Ce facem atunci? Vedem noi! Da, dar unde duce metroul? Nu ştim, dar e frumos afară, şi vară, şi cald!

 

Salarizarea bugetarilor e numai un aspect, mai e şi punctul de pensie

 

Dar salarizarea bugetarilor este doar un aspect al problemei. Sunt mai multe faţete. Este o criză bugetară în curs. Ca să obţină scorul fantastic, aproape fără precedent istoric, alde PSD au promis lapte şi miere şi pensionarilor. Săracii oameni…

 

De la 1 iulie, punctul de pensie ar trebui să crească la 1.000 de lei. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, mi-a declarat că asta presupune un alt efort bugetar, de 2,5 miliarde de lei, până la finalul acestui an. Acesta reprezintă, teoretic, în jur de 5 miliarde de lei pentru anul 2018. Peste un miliard de euro probabil… dacă ne bazăm pe actualul curs şeu – euro.

 

Aşadar, aproape 9 miliarde de euro, pe următorii patru ani, creşterea salariilor bugetarilor, încă jumătate de miliard creşterea punctului de pensie pe anul acesta şi încă unul anul viitor…Aşadar, ce faci, Franz? Te duci cu capul în zid şi faci clanţ? Te vei lovi tare de tot. Nu te duci? Te cotonogesc rău de tot ăia cărora le-ai promis tâmpenii.

Share