România între Partidul Strânge Cureaua şi Partidul Moş Crăciun

România între Partidul Strânge Cureaua şi Partidul Moş Crăciun

„Tocqueville nu ne spune exact cum se produce transformarea treptată în sclavie totalitară. Dar cu 150 de ani în urmă el nu putea să prevadă exact că scena parlamentară va produce două tipuri principale de partide: partidele Moş Crăciun, în general de stânga, şi partidele Strânge Cureaua, mai mult sau mai puţin de dreapta”

prima dată am citit despre asta aici

„Moş Crăciun” şi „Strânge Cureaua”

Mai întâi, noi nu considerăm că, în valoare absolută, „Moş Crăciun” sau „Strânge Cureaua”, ca descrieri plastice a două tipuri de partide, sunt de bine sau de rău.

travelingdogrecords

Partidele Moş Crăciun sunt în general aplecate spre etatism şi încă din stadiul iniţial al exercitării puterii au tendinţa să domine, să controleze şi, în schimb, dau pomeni.

Partidele Strânge Cureaua sunt în general predispuse să raţionalizeze risipa şi au legătură, în democraţia liberală de tip occidental, cu statul minimalist, economia de piaţă funcţională şi dereglementarea birocratică.

Prima contrapoziţie românească de după 1990 între cele două tipuri de partid a avut loc chiar în debutul anului 1990. Partidul Moş Crăciun FSN a convins un număr enorm de români că tot ce au primit după Revoluţie (pământ, case naţionalizate sau confiscate abuziv de statul comunist, pâine, portocale, dreptul la libera exprimare etc.) nu este dreptul lor legitim, ci se datorează lui şi liderului său, Ion Iliescu. Partidele Strânge Cureaua PNL, PNŢ şi PSDR nu au avut timp să se manifeste prin terapie de şoc (care ar fi fost atât de necesară României atunci) şi din Opoziţie au jucat rolul opoziţiei democratice care contesta establishmentul criptocomuniştilor.

Potrivit lui Victor Ponta, criza politică ce afectează România din mai se apropie de soluţionare, punând capăt la ceea ce el consideră 20 de ani de «timp pierdut», de la revoluţia care a condus la înlăturarea regimului comunist” (comentariul nostru: 20 de ani pierduţi din cauza voastră, Victore…)

După alegerile din 1992, coaliţia supranumită Patrulaterul Roşu (FDSN – PUNR – PSM – PRM) a administrat pomeni şi, din cauza contrareformei perpetue, a produs o inflaţie dramatică. Aşa că la începutul anului 1997, când coaliţia CDR – USD – UDMR venise la putere de puţin timp, un dolar era cam 12.000 de lei.

După venirea la putere, această coaliţie s-a confruntat cu dezastrul lăsat de Partidul Moş Crăciun FDSN şi de aripioarele sale extremiste din fostul Patrulater Roşu. Înspre finalul lunii februarie a anului 1997, într-o bună zi, dolarul a sărit la 25.000 de lei. Apoi BNR a intervenit, inundând cu dolari şi cursul s-a calmat oarecum la 18.000 de lei un dolar.

Coaliţia CDR – USD – UDMR a făcut reformă ezitantă, nu terapie de şoc, sub presiunea posibilei intrări a ţării în incapacitate de plăţi. De-abia în anul 2000 arieratele din economie fuseseră în bună măsură eliminate.

Partidul Strânge Cureaua a strâns cureaua, dar nu foarte tare. Întreprinderile de stat şi marile companii ale statului produceau în continuare pierderi, ultimele ca şi acum.

Din anul 2001 până în anul 2005, Partidul Moş Crăciun PSD (fost FDSN, fost FSN) şi secţia sa de propagandistică televizată PUR au expandat masa bugetarilor, instituţia guvernamentală şi au transformat pe cât posibil cât mai mulţi români în electorat captiv, asistat social.

Din anul 2004 până în primăvara anului 2012, coaliţia de dreapta a guvernat straniu. Mai întâi a fost, până în 2010, o nouă etapă de tip „strânge cureaua” ezitantă, pentru că PC (fostul PUR) şi PNL puneau tălpi, iar PDL (fost PD) îşi schimba pielea, din partid de centru stânga social-democrat în partid de centru dreapta creştin-democrat.

Din 2010, sub presiunea unui preşedinte responsabil, Traian Băsescu, şi a toroipanului crizei globale a capitalismului, aflate la primele sale frisoane post-era dezvoltării pe credit, PDL şi-a asumat o terapie de şoc, ediţia 2010-2012, fără de care acum am fi fost lângă Grecia.

Evoluţia cea mai dramatică a avut-o fostul Partid Strânge Cureaua PNL, care a devenit Partidul Moş Crăciun PNL, alunecând spre stânga populistă. În prezent, PNL este mai stângă populistă şi mai radical, din acest punct de vedere, decât PSD. Practic, dacă nu se scutură rapid de grupul de lideri de stângă populistă care îl conduc, PNL se va dezintegra.

Dar cel mai dramatic este ce s-a întâmplat cu Coaliţia Moş Crăciun USL după ce a ajuns anul acesta la putere, sub spaima liderilor săi că vor ajunge la puşcărie. Şi spaima aceasta a tot crescut, pe măsură ce cercul vicios al puciului borfaşilor i-a făcut pasibili de pedepse cu închisoarea tot mai grave, lucru de care liderii USL sunt conştienţi.

Pe plan economic, Coaliţia Moş Crăciun USL se comportă ca un kamikaze: aruncă darnică pomeni în toate direcţiile, dar pare că nu pricepe deloc că se apropie vertiginos ziua când bugetul va intra pe cota de avarie şi va trebui să plătească.

Uneori, Partidul Moş Crăciun ajunge la astfel de situaţii, iar atunci se radicalizează spre stânga ultranaţionalistă, încercând să controleze tot ca să nu piardă puterea: frontiere, numărul de alegători, Justiţia, Guvernul, Parlamentul, instituţiile statului, fără deosebire.

Demo-egalitarismul şi tirania democraţiei

Numele jocului acum este: demo-egalitarism. USL vrea să impună un sistem politic desprins de statul de drept, afirmând cu ipocrizie voinţa unei false majorităţi a celor mulţi.

Ne-am întors în paradigma anului 1990, când am lăsat ceva nerezolvat: trecerea noastră decisivă, definitivă, hotărâtă la o societate capitalistă. Suntem într-un film prost de tip poltergeist.

Fantomele trecutului nostru ne cer să le trimitem la culcare sau să le lăsăm să ne strângă de gât, într-un moment în care se pune dramatic problema existenţei Statului Român.

Întâi avem de rezolvat această problemă. Să ne întoarcem în propriul nostru trecut şi să terminăm ce am lăsat nedus la bun sfârşit: edificarea democraţiei liberale.

Apoi, cu întârziere faţă de restul Europei, vom intra în altă paradigmă, la fel de naivi şi lipsiţi de înţelegerea a ceea ce ni se întâmplă: va trebui să rezolvăm dilemele tiraniei democraţiei capitalului, pe care le-am simţit puţin în ultimii ani, de când a început şi la noi criza capitalismului.

Exemplul Islandei

Am explicat pe acest website de mai multe ori că în prezent capitalismul, aşa cum îl ştim noi, îşi dă obştescul sfârşit. Noi provocări ne aşteaptă. Lumea capitalistă clasică, mai bună decât cea spre care încearcă acum să ne întoarcă USL, are tarele sale.

Expansiunea creditului a luat sfârşit, de exemplu. Nu se mai poate să te dezvolţi pe împrumuturi. Băncile, aşa cum le ştim noi acum, nu vor mai exista, iar dacă establishmentul financiar-bancar capitalist global nu purcede controlat la modificarea treptată a paradigmei, ne îndreptăm spre o criză dramatică, din care nu ştim ce poate ieşi.

Principala problemă este că, organic, sistemul capitalist actual s-a format, ca structuralitate, doctrină şi instituţii directoare, ad-hocratic şi nimeni nu a imaginat până acum spre ce trebuie să se îndrepte el.

Fără o evoluţie controlată, pe care nu o vedem acum să fie pregătită, ne vom îndrepta spre noi despotisme locale, regionale şi globale.

Islanda a rezolvat cumva problema. Am scris despre acest lucru: bancarii ce au încercat să scarpine de bani micul stat insular sunt la închisoare, iar revoluţia spre un nou sistem e în plină desfăşurare.

În acest timp, establishmentul presei europene occidentale şi nord-americane se face că plouă. Culmea, presa nu scrie despre ce se petrece în ţara cu cea mai liberă presă din lume (acesta fiind unul dintre motivele pentru care islandezii au priceput ce se întâmplă şi au făcut primii revoluţia).

În tot acest timp, dansul în doi între Partidul Moş Crăciun şi Partidul Strânge Cureaua continuă, cu variaţiuni dintre cele mai stranii. Sperăm spre binele oamenilor şi al democraţiei.

1 comment

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu este publicata. Campurile necesare sunt marcate cu *

Anuleaza

1 Comment

Postari Similare

Economie

Politică

Puciștii

PSD, Partida Rusă

Regele Mihai