Romania, in asteptarea loviturii de gratie contra Italiei
Mai sunt mai putin de 24 de ore pana la inceputul meciului Romaniei cu Italia.
Teoretic si numai din punctul meu de vedere, cel mai bun 11 de start ar trebui sa aiba un cuplu de banda dreapta Sapunaru – Contra, cu cei doi pistonand fata – spate pe rand, suplinindu-se succesiv pe rolul defensiv, ca si pe partitura tactica ofensiva.
Evident, dezavantajul este lipsa de experienta a lui Cristi Sapunaru. Personal, cred ca mai potrivit pentru aceasta partitura ar fi fost George Ogararu, dar se pare ca olandezii ni l-au scos din lot, tinandu-l pe tusa la Ajax, special ca sa nu-l selectioneze Piturca.
Mai exista o alta mare problema: relatiile de joc. Daca pe hartie Sapunaru poate fi calul de povara potrivit in acest meci, cu Contra in fata sa, in realitate tanarul rapidist nu are experienta si reflexele pentru a juca perfect intr-un asemenea meci, iar o singura greseala cu italienii poate sa fie fatala si sa duca la gol.
Daca Italia va juca pe banda stanga cu Fabio Grosso, care este un cal inalt, solid, bataios, precum si cu Chiellini in spatele sau, atunci, in cazul in care ne propunem sa ii contracaram cu unul dintre cei doi “caluti”, Banel Nicolita sau Florentin Petre, precum si cu Contra in spatele mijlocasului de banda dreapta, facem, dupa parerea mea, o greseala.
Defectul este insa de la formarea lotului de catre Piturca si acum este prea tarziu pentru a opera la acest capitol modificari. Mai cred ca in acest meci nu putem sa mai repetam experienta preponderent defensiva pana la traumatizare din meciul cu Franta, pentru ca italienilor le vor creste astfel sansele sa ne manance cu apa neinceputa.
Eu cred ca solutia este sa jucam extrem de legat si echilibrat, fara sa ne repezim ca nasarambii in atac, uitandu-ne Dumnezeu acolo, dar si fara sa ne asezam cu fundul in poarta, vorba unui clasic in viata.
Practic, Nationala trebuie sa arate in acest meci ca este o echipa completa, cu valente de fotbal total. Daca Piturca se bazeaza pe faptul ca ne aparam, ne strecuram de trei ori spre poarta si poate “le-o dam”, face o mare greseala. Fiara ranita trebuie sa primeasca de la noi vineri lovitura de gratie.
Dar aceasta lovitura de gratie nu poate sa nu treaca prin revenirea lui Adrian Mutu in starea de gratie, indiferent de problemele sale personale, pe care le regretam si de care ne pare rau, dar pe care trebuie sa le dea la o parte cat este pe teren.
Tehnico-tactic, aici este problema lui Piturca sa faca in asa fel, incat echipa sa joace astfel ca Mutu sa aiba timpul si spatiul de miscare necesare pentru a se putea manifesta si a-i zapaci pe italieni. Pentru aceasta, antrenorul nostru trebuie sa construiasca, pe faza ofensiva, echipa in jurul lui Adrian, iar pe faza defensiva in jurul lui Cristi Chivu.
Daca Piturca va reusi sa faca acest lucru extrem de dificil – si noi credem ca are in lot oameni cu disponibilitati pentru o astfel de partitura tactica complexa, atunci vom recunoaste ca este un mare tactician. Unul diabolic…
Deci, ca o tacticiana de mare marca ce sunt, propun sa-l bagam pe Banel in toate posturile, la deruta, la deruta.
De asemenea, consider, iar, strategic si tactico-militar vorbind, ca arma mortala a echipei este – tararam- “Chivu Lacramioara”, iar daca pe Banel l-am bagat la deruta, pe Chivu Lacramioara l-am baga la impresionare.
Clar acesti macho italieni trebuie deposedati de ma-ntelegeti, caci prea si-au luat-o-n cap (si-n bot, de la Olandezi- n-am vazut, doar am auzit, iar eu cred).
Principiul acestei strategii de joc este simplu: daca nu-i poti invinge, macar fa-i sa alerge, sa oboseasca, si sa planga. Sa incheie meciul asudati si cu lacrimi in ochi, ca niste veritabili barbati (imprenua cu jurnalistii lor carora le-as arunca elegant cerneala de tipograf in ochi)
Am incheiat transmisiunea.
PS: chiar daca vor castiga, sa nu-si imagineze ca vor schimba ei imnul tarii.
Nu stiu de ce dar cand ma gandesc la meciul de deseara imi aduc aminte de meciul Romaniei cu Columbia de la mondialul american. Atunci romanii au fost cu toata autobaza RATB bagati in jumatatea proprie, si a fost nevoie doar de niste pase de geniu ale lui Hagi si de fuleele de ghepard ale lui Raducioiu . Si daca ne uitam bine… in echipa noastra sunt jucatori care pot trage la indigo faze de aceeasi frumusete ca cele din meciul cu Columbia din ’94. Imi amintesc cu placere acum, cu ce groaza asteptam respectivul meci de la Mondialul american, in conditiile in care Columbia lui Higuita si Valderama spulberase tot in meciurile de pregatiri ( ex. 5-0 pentru columbieni in Argentina). Erau considerati favoriti la castigarea Cupei Mondiale dar romanasii nu au fost intrebati inainte daca sunt si ei de acord. Si ce a urmat dupa fluierul final….a fost o frumoasa nebunie. he he he…ce vremuri ..dom’le… ce vremuri…
Presimt ca povestea se poate repeta si deseara.
Hai Romania!
,,Clar acesti macho italieni trebuie deposedati de ma-ntelegeti, caci prea si-au luat-o-n cap”.
Cata dreptate ai! Clar! A venit momentul ca cineva sa le bage mintile in cap!
Si eu ma gandesc cu groaza la meciul de diseara, dar ca om, nu ca impatimit al fotbalului. Citesc zvonuri sumbre prin presa, despre groaza elvetienilor ca vor trebui sa faca de straja intre vreo 15000 de romani si 20000 de italieni.
De aceea o sa ma uit la meci, dupa atata amar de vreme, cu inima cat un purice ca sa nu se dezlantuie infernul, dar si ca sa tin pumnii stransi tare de tot pentru nationala noastra.
Cand ma gandesc la meciul cu Columbia din ’94 nu pot sa nu-mi amintesc si ce m-a facut sa o rup definitiv cu fotbalul. Sportul trebuie sa incurajeze si sa transmita alte valori, nu ceea ce s-a intamplat dupa meciul in care columbienii au fost ingenuncheati cu 3-0 de romani.