home POLITICA Rolul instanţelor militare americane în războiul contra terorismului 2

Rolul instanţelor militare americane în războiul contra terorismului 2

Share

2. Deciziile Curţii Supreme (Hamdan v. Rumsfeld)

Ulterior, Curtea Supremă a SUA a decis cu o majoritate de cinci la trei că ordinul militar al preşedintelui Bush, referitor la Detenţia, Tratamentul şi Judecarea unor cetăţeni în Războiul împotriva Terorismului, îi depăşeşte atribuţiile.

Curtea a considerat că jurisdicţia sa nu a fost golită de conţinut de către Congres, în cazul Hamdan v. Rumsfeld, atunci când a fost votat în 2005 Detainee Treatment Act (Legea privind Tratamentul Deţinuţilor), care a limitat jurisdicţia (competenţele) instanţelor (curţilor) federale în domeniul petiţiilor (acţiunilor) habeas corpus înaintate de către deţinuţii de la baza Guantanamo.

citeşte şi:
Rolul instanţelor militare americane în războiul contra terorismului 1. Aspecte generale
Rolul instanţelor militare americane în războiul contra terorismului 3. Reglementările de drept internaţional
Rolul instanţelor militare americane în războiul contra terorismului 4. Poziţia administraţiei SUA

Deşi Curtea nu a pus la îndoială autoritatea (puterea, competenţa) preşedintelui de a-i deţine pe petiţionari în calitate de „combatanţi inamici … pe durata ostilităţilor”, a considerat că tribunalele militare înfiinţate pentru a-i judeca pe deţinuţi pentru încălcarea legilor războiului nu sunt conforme prevederilor Codului Uniform al Justiţiei Militare (Uniform Code of Military Justice – UCMJ) sau legilor războiului, aşa cum sunt ele menţionate în Cod sau în Articolul Comun 3 al Convenţiilor de la Geneva, pe care Curtea le consideră aplicabile în caz de conflict armat.

Cei trei judecători adepţi ai opiniei minoritare au arătat că decizia instanţei federale supreme va afecta capacitatea preşedintelui de a lupta contra terorismului. Opinia majoritară a lăsat Congresului posibilitatea de a crea comisii militare, pe baza prevederilor UCMJ.

În cazul Hamdan v. Rumsfeld, din data de 29 iunie 2006, Curtea Supremă a revăzut (reconsiderat) validitatea comisiilor militare create în baza ordinului militar prezidenţial. Curtea nu şi-a revizuit opinia din 2004, din cazul Hamdi v. Rumsfeld, care susţinea autoritatea preşedintelui de a ordona detenţia unor persoane în cadrul operaţiunilor antiteroriste şi nici nu a stabilit dacă petiţionarii pot invoca statutul de prizonieri de război, dar a stabilit că „în acţiunea de a-l judeca pe Hamdan şi de a-l supune unei sancţiuni penale, Executivul este obligat să se supună supremaţiei legii ce prevalează în jurisdicţia sa”.

Salim Ahmed Hamdan, capturat în Afganistan şi acuzat de a fi lucrat pentru Osama Bin Laden, a contestat legalitatea acţiunii ministrului Apărării de a-l aduce în faţa unei comisii militare pentru comiterea unor crime de război, argumentând că procedurile şi regulile comisiilor militare nu respectau prevederile UCMJ şi cerând să fie tratat ca un prizonier de război, conform Convenţiilor de la Geneva.

Judecătorul federal districtual Robertson a acceptat toate argumentele, stabilind că Preşedintele, în calitate de comandant-şef al Forţelor Armate, nu are autoritatea de a crea astfel de tribunale, în afara reglementărilor şi cadrului existent.

Judecătorul a considerat Convenţiile de la Geneva aplicabile întregului conflict din Afganistan, inclusiv protecţia persoanelor deţinute în legătură cu desfăşurarea ostilităţilor.

Hamdan era îndreptăţit astfel la statutul de prizonier de război, până când statutul său putea fi schimbat de către un tribunal competent, conform articolului 5 al celei de–A Treia Convenţii de la Geneva (reglementând situaţia prizonierilor de război).

Curtea Federală de Apel pentru Circuitul Federal (D.C. Circuit Court of Appeals-instanţă federală creată în 1982, având competenţa materială de a judeca acţiunile intentate împotriva Guvernului Statelor Unite) a casat (revocat) decizia judecătorului federal, considerând inaplicabile din punct de vedere juridic Convenţiile de la Geneva.

Judecătorul federal Williams a scris o opinie concurentă (concurring opinion – opinie scrisă de un judecător adept al opiniei majoritare, dar care nu este de acord cu raţionamentul adoptat de o curte sau instanţă federală), lămurind faptul că Articolul Comun (General) 3 este aplicabil oricărui conflict cu un actor (participant) non-statal, indiferent de situarea geografică a conflictului în interiorul graniţelor unui stat semnatar.

Curtea Federală de Apel a interpretat termenii UCMJ în sensul că regulile comisiilor militare trebuie să se conformeze acelor articole ale UCMJ, care se referă în mod specific la comisiile militare, pe lângă uniformizarea lor cu regulile aplicabile curţilor marţiale.

Curtea Supremă a casat şi a revizuit (reconsiderat) hotărârea.

Înainte de a analiza elementele cazului (speţei), Curtea Supremă a respins argumentele guvernamentale, conform cărora jurisdicţia (competenţa) sa a fost golită de conţinut de către Congres când a fost votat în 2005 Detainee Treatment Act-DTA (Legea privind Tratamentul Deţinuţilor), referindu-ne aici la competenţa de a revizui petiţiile (acţiunile) habeas corpus înaintate de către deţinuţii de la baza Guantanamo.

Curtea nu a respins apelul, aşa cum a solicitat Guvernul, pe motivul că instanţele federale nu pot interveni în cazurile aflate pe rolul tribunalelor militare, cazuri în care nu s-a pronunţat încă o hotărâre judecătorească finală (definitivă).

Au fost luate în considerare de către Curte şi diferenţele dintre comisiile militare şi curţile marţiale ordinare, diferenţă rezultând din procedurile stabilite de către Congres.

Guvernul considera că petiţionarii nu pot beneficia de drepturile prevăzute de Convenţiile de la Geneva, drepturi care pot fi invocate în instanţele (curţile) federale. Instanţa federală supremă a considerat că legislativul, prin includerea “ legilor războiului” în articolul 21 al UCMJ, au adus Convenţiile de la Geneva în concordanţă cu scopurile legii, acela de a fi pusă în aplicare de către curţi (instanţe).

Judecătorii Antonin Scalia (numit în 1986 de către preşedintele Ronald Reagan), Clarence Thomas (numit în 1991 de către preşedintele George Bush) şi Samuel Anthony Alito (numit în 2006 de către preşedintele George W. Bush), au împărtăşit opinia divergentă (minoritară, dizidentă-dissenting opinion), conform căreia DTA trebuie interpretat în sensul excluderii revizuirii de către Curte.

Referitor la autoritatea (competenţa, puterea) de a înfiinţa comisii militare, Curtea Supremă a SUA consideră că puterea de a le crea trebuie să provină din Constituţie, numărându-se printre “puterile conferite împreună Preşedintelui şi Congresului în timp de război”. Curtea a arătat şi că DTA, deşi recunoaşte existenţa comisiilor militare, nu le autorizează în mod specific.

Prin respingerea opiniei Curţii Federale de Apel a Districtului Columbia, conform căreia prevederile Convenţiilor de la Geneva nu sunt aplicabile în cadrul curţilor federale, Curtea Supremă a considerat aceste Convenţii ca parte integrantă a legilor războiului, fiind deci relevante în interpretarea art. 21 al UCMJ.

Curtea a concluzionat că Articolul Comun 3 al Convenţiilor de la Geneva este aplicabil şi membrilor Al-Qaeda, acordându-le astfel un minimum de protecţie, cum ar fi protecţia împotriva “aducerii la îndeplinire a sentinţelor şi punerii în aplicare a execuţiilor capitale fără o judecată prealabilă pronunţată de către o curte legal constituită, beneficiind de toate garanţiile juridice recunoscute ca indispensabile de către oamenii civilizaţi”.

Prin recunoaşterea Articolului Comun 3 ca “tolerând în mod evident un mare grad de flexibilitate în judecarea persoanelor capturate în cadrul conflictelor armate” şi că “cerinţele sale sunt generale şi se pot acomoda cu o mare varietate de sisteme legale”, Curtea a considerat comisiile militare înfiinţate prin Ordinul Militar nr. 1 ca neîndeplinind aceste criterii. În mod particular, comisiile militare nu sunt “constituite în mod regulamentar”, deoarece se îndepărtează prea mult (în opinia Curţii) de la regulile aplicabile curţilor marţiale, fără a exista o explicaţie satisfăcătoare referitoare la această deviere.

Această concluzie s-a bazat pe faptul că Military Commission Order nr. 1 nu îndeplineşte criteriile Protocolului I al Convenţiilor de la Geneva din 1949 (adoptat în 1977). Întrucât SUA nu este parte a acestui protocol, multe autorităţi americane îl privesc ca făcând parte din dreptul internaţional cutumiar.

Judecătorii John Paul Stevens (numit în 1975 de către preşedintele Gerald Ford), Ruth Bader Ginsburg (numită în 1993 de către preşedintele Bill Clinton), Stephen Breyer (numit în 1994 de către preşedintele Bill Clinton) şi David Hackett Souter (numit în 1990 de către preşedintele George Bush) au studiat istoricul practicii (jurisprudenţei) comisiilor militare americane şi internaţionale (străine), ajungând la concluzia că singura acuzaţie formulată împotriva acuzatului (inculpatului) Hamdan, aceea de conspiraţie, nu este recunoscută drept crimă de război pe plan internaţional. Din acest motiv, nu se conformează nici cerinţelor art. 21 al UCMJ, care permite jurisdicţia numai în cazul “infracţiunilor care pot fi judecate de comisiile militare conform legilor războiului”.

Judecătorul Anthony Kennedy (numit în 1987 de către preşedintele Ronald Reagan) nu a achiesat la acestă parte a opiniei majoritare (elaborând în acest sens o concurring opinion), considerând că nu este necesară discuţia, în lumina deciziei Curţii de a considera comisiile militare ca neconforme cu prevederile UCMJ.

Cei trei judecători adepţi ai opiniei minoritare au considerat că este obligaţia Curţii de a lăsa la îndemâna Preşedintelui sarcina interpretării limbajului tratatului.

Chiar dacă se afirmă ilegalitatea comisiilor militare, este lăsată deschisă posibilitatea operării unor schimbări viitoare aduse regulilor de funcţionare a acestora, schimbări care să le aducă în concordanţă cu legile războiului şi cu prevederile UCMJ. Curtea a sugerat şi opţiunea pe care o poate avea preşedintele de a cere Congresului adoptarea regulilor care să guverneze desfăşurarea Războiului Global împotriva Terorismului (Global War On Terorrism-GWOT).

Cu toate acestea, Curtea nu a stabilit până la ce limită poate fi restrânsă de către Constituţie autoritatea Congresului de a stabili reguli. Se pune astfel problema pentru deţinuţii cetăţeni străini închişi în afara teritoriului american dacă beneficiază de drepturi constituţionale ce pot fi apărate în curţile federale. În cazul în care Congresul doreşte exceptarea comisiilor de la respectarea prevederilor tratatelor, Curtea îi poate cere în mod explicit şi clar să facă acest lucru.

Decizia poate afecta tratamentul (regimul) deţinuţilor în situaţiile excedând proceselor penale, cum ar fi de exemplu interogarea în scopul obţinerii de informaţii. Articolul Comun 3 al Convenţiilor de la Geneva arată că persoanele ce nu au participat activ la ostilităţi, inclusiv cei care au depus armele sau care au fost incapacitaţi datorită rănilor sau prizonieratului, trebuiesc trataţi în mod uman şi protejaţi împotriva “violenţei îndreptate împotriva vieţii şi persoanei lor, a torturii, împotriva demnităţii personale, precum şi orice tratament degradant şi umilitor”.

Opinia reafirmă ideea conţinută în speţa Rasul v. Bush, conform căreia Războiul Global împotriva Terorismului (Global War On Terorrism-GWOT) nu îi conferă preşedintelui un “cec în alb”.

Explicit sau implicit, toţi cei opt judecători ai Curţii Supreme de Justiţie a SUA (Associate Justices) participanţi (singurul absent fiind preşedintele Curţii Supreme, Chief Justice John Roberts, numit în 2005 de către preşedintele George W. Bush) la dezbaterea cazului (speţei) au aplicat cadrul general stabilit de către judecătorul Jackson de la instanţa federală supremă în faimosul caz Steel Seizures, unde se acorda mai multă importanţă Preşedintelui în cazuri implicând securitatea naţională atunci când acţiona pe baza unei autorizări exprese din partea Congresului, decât atunci când acţiona singur.

Comisiile militare sunt curţi (instanţe) stabilite de regulă de către comandanţii militari pe teatrele de operaţii, pentru a judeca persoanele acuzate de diferite infracţiuni pe timp de război.

Ele sunt deosebite (diferite) de curţile marţiale, care dispun de competenţe numai în ceea ce-i priveşte pe membrii forţelor armate (iar pe timp de război şi pe civilii însoţind forţele armate), funcţionând pe baza unor proceduri stabilite de către Congres în cadrul UCMJ (Uniformed Code of Military Justice-Codul Uniform al Justiţiei Militare).

Militarii (membrii forţelor armate) acuzaţi de crime de război pot fi judecaţi şi de comisiile militare sau de curţile federale, în funcţie de natura infracţiunii săvârşite. Aceste trei opţiuni (alternative) sunt valabile şi pentru persoanele acuzate de crime de război. Codurile şi instanţele penale statale sau federale pot judeca unele infracţiuni specifice legate de terorism, infracţiuni care pot fi sau nu pot fi obiectul activităţii comisiilor militare.

Comisiile militare care judecă beligeranţi inamici pentru crime de război pot aplica în mod direct prevederile dreptului internaţional al războiului, fără a recurge la codurile penale interne, dacă acestea nu conţin prevederi în domeniu. Din punct de vedere istoric, comisiile militare au aplicat aceleaşi proceduri ca şi curţile marţiale.

(va urma)

Citeşte şi
George W. Bush in vizita la Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Cum reusiti,
După atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, preşedintele american George W. Bush a autorizat
Plafonul de îndatorare al Statelor Unite a fost marit în 100 de rânduri, din 1917
Majestatea Sa Regele Mihai Ii, ultimul şef de stat în viaţă din cel de-al doilea
Dinspre Parlament, cu complicitatea Guvernului, acum un an şi jumătate, un grup de borfaşi de
Autorităţile americane au anunţat iniţial inaplicabilitatea Convenţiilor de la Geneva în cazul conflictului din Afganistan.
Cele mai relevante instrumente legale (convenţii internaţionale) sunt Convenţiile de la Geneva din 1949 (Geneva
Ştiţi că a apărut pastila universală de slăbit, iei una şi te faci ca verga
o noua disperare bantuie acum Europa: Europa. Daca e sa ne luam doar dupa ultima
Moscova a reuşit să-i convingă pe americani că nu armatele ruse la Nistru sunt problema
Share