Revoluţia bunului simţ s-a terminat. Urmează contrarevoluţia penalilor

Revoluţia bunului simţ a făcut o fandare graţioasă în 16 noiembrie, un flic-flac de efect la finalul anului trecut, când penalii erau pe sub birouri şi naivii destupau sticle de şampanie, iar acum şi-a pus cizmele cu pinteni şi s-a transformat în contrarevoluţie. E cam lung ce vom scrie, dar deja nu se mai poate.

Parlamentul vrea să blocheze procurorii, modificând Codul de procedură penală

Unii nu mai citează în clar HotNews. Ei bine, noi azi, în semn de solidaritate profesională, cităm în clar, nu cu link implicit (care la noi a existat oricum, întotdeauna, la orice sursă folosită).

Mihai Ivaşcu de la HotNews scrie că „12 parlamentari de la PSD, unul de la minorităţi şi Guvernul au depus în Parlament, de la sfârşitul anului trecut până astăzi, nu mai puţin de 7 proiecte de lege care propun modificări importante ale Codului Penal şi ale Codului de Procedură Penală„.

Să vedem care sunt cele şapte proiecte.

1. adoptat tacit pe 30 octombrie, la Senat, aşteaptă avizul Comisiei juridice la Cameră (mare şmecherie a mai fost şi această europeană adoptare tacită, aplicată la noi, la Românica!): pedepsirea cu până la 3 ani de închisoare a celor care dezvăluie informaţii din dosarele penale în curs de cercetare. Proiectul senatorului Şerban Nicolae.

Este o încercare evidentă a ultrareacţionarului Şerban Nicolae de a pune pumnul în gură presei. Evident, insul susţine că nu pricepem noi şi e vorba numai despre informaţiile pe care procurorii nu au voie să le dea presei şi doar magistraţii ar urma să fie scărpinaţi, dacă ajung la presă astfel de informaţii.

Asta e discutabil.

a) trebuie să-l credem pe cuvânt pe unul ca Şerban Nicolae?

b) dacă noi, jurnaliştii, găsim pe stradă un astfel de document şi considerăm că este de interes public să scriem despre date din el, cu condiţia să nu trădăm secrete de stat etc., avem obligaţia să o facem, chiar dacă se opăreşte Şerban Nicolae.

c) dacă facem acest lucru şi vreun jurnalist este arestat şi, eventual, condamnat pentru asta, brusc România va cădea în clasamentul libertăţii presei alături de Burkina Faso au poate Kazahstan, iar numele jurnalistului în cauză şi al organului de presă respectiv va deveni simbol al libertăţii de expresie.

2. bate la poarta adoptării tacite la Senat, apoi se-ndreaptă semeţ spre Cameră: arestaţii preventiv care n-au comis fapte cu violenţă să nu mai poarte cătuşe; înlocuirea arestului preventiv cu arestul sever, măsură ce nu s-ar aplica şi în cazul persoanelor suspectate de corupţie. Iniţiator: Şerban Nicolae.

Asta cu cătuşe numai pentru cei ce au comis fapte cu violenţă e cam aşa: Horia Georgescu s-a opus reţinerii de către procurori, motiv pentru care (ştim asta) aceştia i-au pus cătuşele la mâini, cu mâinile la spate.

După mintea creponată a lui Şerban Nicolae, acest om trebuia purtat pe la DNA şi instanţe fără cătuşe? Rolul cătuşelor este altul decât cel clamat de puşcăriabilii aceştia. Domnu senator, du-te, domnule, pe treptele Camerei Reprezentanţilor sau Congresului SUA, să vezi cum omologii matale, când fac o nefăcută, sunt încătuşaţi şi duşi cu alai mare de presă după ei la tubing.

A, nu vrei să fim ca-n Washington la Bucureşti? Am uitat, ai prefera să fim ca-n Donbas, cu morţi cu creierii-mprăştiaţi pe caldarâm şi tancuri la colţ de stradă.

3. Deputatul Nicolae Păun, supranumit în timpul liber „Nicky Scorpion”, a propus pentru puşcăriaşi învoirea cu prioritate, până la maximul admis, a persoanelor condamnate care nu prezintă pericol social şi au copii minori cu vârsta de până la 14 ani. Proiectul e la Senat pentru dezbatere şi pentru un punct de vedere al Guvernului.

Nicky Scorpion, deputat ţigan, este cel care, împreună cu Mădălin Voicu, un cosângean de-al său, a propus amnistia puşcăriaşilor cu maximum şase ani de bulău. Noi în România avem două categorii de astfel de inşi: micii găinari, printre care sunt mulţi ţigani; marii corupţi, printre care sunt mulţi parlamentari (şi vor fi şi mai mulţi).

4. Nicky Scorpion şi alţi nouă gealaţi din Grupul PSD din Cameră au depus un proiect de lege care ar lăsa procurorii fără unele instrumente de anchetă, ar face mai dificilă arestarea şi reţinerea şi introduce infracţiunea de abuz de putere al organelor judiciare.

Patru din cei zece gealaţi sunt cercetaţi penal, trimişi în judecată sau condamnaţi. Iniţiativă în stadiu incipient. Acest proiect de lege infam este un atac grav la statul de drept. Suntem curioşi cât mai durează până când Traian Băsescu va fi de acord cu acest proiect de lege.

5. Deputatul PSD Daniel Bărbulescu propune accelararea analizării cererilor de eliberare condiţionată, prin reglementarea unor termene stricte de soluţionare.

Aici revenim la leit-motivul lui Nicky Scorpion, cu suprapopularea închisorilor. O părere personală: băi băieţi, voi credeţi că România e sat fără câini, să vă bateţi voi joc de ea la infinit şi să legiferaţi ticăloşia? Ia mai construiţi voi, frumuşel, închisori, dacă nu doriţi să dormiţi doi în pat.

Daniel Bărbulescu este denunţătorul din Dosarul Vâlcov.

6. Haralambie Vochiţoiu a iniţiat o altă parascovenie, prin care hotărârile instanţelor penale devin executorii numai după redactarea şi motivarea hotărârilor definitive, iar mandatul de executare a unei pedepse cu închisoarea se va putea elibera doar în ziua primirii hotărârii redactate şi motivate.

Aceasta este o altă piedică în calea punerii în aplicare, de către poliţiştii de la Judiciar, a executării pedepsei de către un condamnat: între momentul anunţării sentinţei şi cel al apariţiei motivării instanţei trece uneori o săptămână.

Senatul a respins proiectul şi se aşteaptă avizul Comisiei juridice a Camerei: parlamentarii nu sunt interesaţi ce li se va întâmpla după ce află că ajung la puşcărie, ci cum să pună cât mai multe piedici magistraţilor, ca să nu ajungă acolo.

7. Guvernul a iniţiat un proiect de lege, prin care să se stabilească o durată maximă de 60 de zile pentru care poate fi dispusă măsura controlului judiciar.

Vă daţi seama câţi cercetaţi penal s-ar bucura de avizul favorabil dat acestui proiect de lege? Senatul a avizat favorabil în plen proiectul şi aşteaptă ausvaisul Camerei.

Camera Deputaţilor, nou atac la ANI

Agenţia Naţională pentru Integritate este cu credibilitatea la pământ, după ce şeful instituţiei, Horia Georgescu, a fost arestat de procurorii DNA în Dosarul retrocedărilor. Nu exista moment mai potrivit pentru deputaţi!

Regimul incompatibilităților ar urma să fie modificat de către aceştia. Astfel, primarii și șefii de consilii judeţene vor putea din nou să beneficieze de pernuţele comode, financiar vorbind, ale cumulului de funcții.

Potrivit unui proiect de lege pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene primesc dreptul legal de a face parte din adunările generale ale companiilor de utilităţi de la nivel local, fără a mai exista pericolul incompatibilităţii.

Că doar însuşi domnul preşedinte, nu aşa?, a scăpat de o astfel de incompatibilitate! De ce să nu se grupeze tot poporetul, coruptetul la un asemenea siaj benefic rotunjirii veniturilor şi puterii de influenţă?

Decizia deputaţilor ar fi una finală. Dacă proiectul va fi aprobat de aceştia, preşedintele Klaus Iohannis nu mai poate să trimită legea la reexaminare înapoi la Parlament. Să vedem dacă mai poate să facă ceva Curtea Constituţională.

URMEAZĂ: Reverberaţii în mass-media. B1 TV cenzurează Reporter Virtual şi HotNews

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu este publicata. Campurile necesare sunt marcate cu *

Anuleaza
Postari Similare

Economie

Politică

Puciștii

PSD, Partida Rusă

Regele Mihai