• Revista presei. Marturia lui Popa ar putea redeschide Dosarul FNI

    13 decembrie 2010, 03:49

    Bursa: Doru Nicolaescu: “Mărturia lui Nicolae Popa ar putea să redeschidă dosarul FNI”. “Interviu cu Teodor Nicolaescu, fost preşedinte al Băncii Române de Scont, şi considerat, alături de Nicolae Popa şi Ioana Maria Vlas, că ar fi clădit imperiul lui Sorin Ovidiu Vîntu”

    FOTO: Antena 3

    Curentul: „Bomba“ lui Mărieş – fumigena lui Iliescu. “O diversiune bine înşurubată, iar comentariile de după, după cum se ştie prea bine din manualele de dezinformare, au o relevanţă şi remanenţă în mintea cititorilor cu mult inferioară faţă de „dezvăluirea“ bombei iniţiale – de fapt o jalnică fumigenă.”

    Adevarul: Ion Cristoiu reacţionează ironic după sancţiunea CNA pentru subiectul “Zelea Codreanu”: “Dacă i se ia un interviu lui bin Laden, trebuie să intre prin telefon Obama? Decizia CNA mi se pare aberantă din mai multe puncte de vedere. E vorba de un personaj istoric controversat, iar eu mi-am exprimat un punct de vedere. Aberaţia deciziei CNA constă în obligativitatea realizatoarei de a asigura pluralitatea de opinii. Nu înţeleg cum putea fi prezent şi altcineva în cadrul unui interviu”

    EvZ: Oltean: “Ce ştiu Preda şi Macovei despre PDL? Nu ştiu nimic!” “Vicepreşedintele PDL estimează că Emil Boc nu va mai candida la şefia partidului dacă ar risca să piardă: “Suntem prea realişti să-l lăsăm să candideze dacă am şti că n-are nicio şansă”.”

    Romania libera: Există şi români care susţin autonomia Transilvaniei. “Noi nu vrem nimic fără să ne înţelegem şi în nici un caz o autonomie care să fie împotriva  românilor. Autonomia este o instituţie democratică şi funcţionează în multe ţări. Şi românii luptau pentru autonomia lor în Transilvania.”

    Curierul national: PR-ul, o afacere la genul feminin. “În unele firme de profil 90% din angajaţi sunt femei. Specialiştii din industrie explică această tendinţă prin abilităţile de comunicare mai complexe ale femeilor. Domeniul este dominat de doamne „pentru că este nevoie de o mână de fier într-o mănuşă de catifea“”

    ZF: Raiffeisen vinde lunar credite de retail de 30 mil. euro, la fel ca în 2006. “Reprezentanţii săi spun că volumul finanţărilor acordate pe acest segment de clientelă în 2010 va fi de peste 300 mil. euro la finalul anului. Vânzările au crescut în ultimele luni datorită refinanţărilor.”

    Financiarul: Bancile grecesti au cea mai mare expunere in tara noastra. “Criza datoriilor suverane, mani­festata in special in statele peri­ferice ale zonei euro – Grecia, Italia, Portugalia -, se poate trans­mite in tarile Europei Centrale si de Est prin intermediul legaturilor ban­care transfrontaliere.”

     

    Comentarii (3)

    1. [...] Revista presei. Marturia lui Popa ar putea redeschide Dosarul FNI Mon Dec 13, 2010 3:49 am Interviu cu Teodor Nicolaescu, fost preşedinte al Băncii Române de Scont, şi considerat, alături de Nicolae Popa şi Vlas, că ar fi clădit imperiul lui SOV. [...]

    2. [...] here: Revista presei. Marturia lui Popa ar putea redeschide Dosarul FNI VN:F [1.9.6_1107]please wait…Rating: 0.0/10 (0 votes cast)VN:F [1.9.6_1107]Rating: 0 (from [...]

    Posteaza comentariu

    Bloguri, Bloggeri si Cititori

     

    Contractul Colectiv de Munca in Mas-Media, Drepturi jurnalisti, presa, ziare, mass-media,, conflicte de munca, Codul Muncii
    Stiripescurt.ro, stiri si ziare romanesti Mediasind.ro, Federatia Romana a Jurnalistilor

    Ziare pe net

    Arhive