home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. Crin şi Victor Viorel joacă la rupere

Revista presei. Crin şi Victor Viorel joacă la rupere

Share

Criză politică la vârful puterii. Ponta și Antonescu joacă la ruperea USL “Negocierile au eșuat și suntem în plină criză politică, fapt afirmat chiar de președintele PNL Crin Antonescu, după ce i-a cerut premierului Ponta să ia urgent o decizie privind guvernarea. Cu alte cuvinte, Antonescu i-a pasat lui Ponta deciziei ruperii USL, invocând o decizie a Delegației Permanente a liberalilor peste care nu poate trece” (Curentul)

USL mai trage de timp “Deşi ziua de ieri se anunţa decisivă pentru soarta USL, PNL nu a ieşit oficial de la guvernare, ruperea alianţei fiind o chestiune de zile, conform unor surse politice” (Bursa)

 “Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat la B1TV dacă se gândeşte să facă plângere penală împotriva premierului, pentru corupţie şi abuz în serviciu, el spunând că «nu este departe ziua» şi că a cerut deja unui grup de jurişti să vadă dacă şeful Guvernului poate răspunde în faţa legii.” (Adevărul)

În PNL se cere demisia lui Antonescu “Opoziţia le repugnă multor penelişti. Ca dovadă concretă, senatorul PNL Sorin Iliesiu a cerut demisia lui Crin Antonescu din fruntea partidului şi mentinerea USL în viaţă cu orice chip. «Singura soluţie de menţinere a USL, pentru interesul naţional, este demisia lui Crin Antonescu», susţine sus şi tare Ilieşiu. Senatorul i-a găsit şi înlocuitor lui Antonescu: Călin Popescu Tăriceanu. Varianta îi surâde clar acestuia din urmă, care a şi afirmat şi el, tot public, că demisia lui Antonescu «este o soluţie» şi a venit momentul ca liberalii să discute serios pe aceasta temă” (Naţional)

Antonescu cheamă conducerea PNL să-l reconfirme drept lider al partidului, după ce aripa Tăriceanu i-a contestat în ultimele zile deciziile “Liberalii din Biroul Politic Naţional au fost convocaţi pentru mâine la ora 17, Crin Antonescu urmând să ceară un nou vot de încredere şi reconfirmarea mandatului de negociere cu PSD. Şedinţa apare în contextul în care negocierile din interiorul USL au eşuat, iar unii senatori PNL au început să evoce posibilitatea înlocuirii lui Crin Antonescu cu Călin Popescu Tăriceanu” (Gândul)

Băsescu îi consideră pe Ponta şi Antonescu “toxici pentru România” “Realitatea e că amândoi sunt toxici pentru România. Eu pot avea în atenţie atitudinea sau acţiunea politică a unuia sau a altuia. Sigur, premierul fiind şeful Executivului, îl am mai des în atenţie, iar Crin Antonescu atunci când se odihneşte nu mă stimulează la nicio luare de poziţie. Amândoi sunt toxici pentru România” (Cronica română)

Revizuirea Constituţiei: 18 luni au trecut degeaba “Judecătorii CCR au constatat, analizând proiectul de revizuire al USL, că 26 de articole sunt neconstituţionale, 15 articole ar trebui eliminate iar în cazul altor câteva zeci se impune reformularea ori reconsiderarea soluţiei. Aceasta la capătul a luni de dezbateri” (România liberă)

Augustin Zegrean: “Parlamentul trebuie să ţină cont de Decizia Curţii” “După ce Curtea Constituţională a găsit 26 de articole prin care au fost încălcate limitele revizuirii Legii Fundamentale, unii politicieni au strecurat în spaţiul public falsa idee că decizia CCR ar fi consultativă” (EvZ)

Primarii de comune ţipă la Guvernul Ponta “Toţi cei 509 primari care au participat la cea de-a XVII-a reuniune a Asociaţiei Comunelor din România (A.Co.R.), sunt nemulţumiţi de politica Guvernului faţă de autorităţile locale” (Puterea)

Florin Georgescu, BNR, îşi apără electorata, criticată dur de Băsescu, şi explică ce stă în spatele acestei propuneri de “refinanţare” a creditelor pentru clienţii buni platnici, unde CEC-ul poate fi o variantă “În opinia mea relansarea creditării se poate face, în prezent, pe segmentul populaţiei prin refinanţare ca instrument de majorare fără consecinţe negative a venitului disponibil. Dacă în perioada de boom economic s-a practicat, uneori, refinanţarea destinată unor cheltuieli, în multe cazuri fără o necesitate stringentă, acum, în perioada de convalescenţă de după criză, se impune practicarea unei «refinanţări de necesitate»” (ZF)

Cum a ajuns statul pe pierdere cu taxele auto “Peste două treimi din încasările AFM din ultimii doi ani (1,34 mld. lei) au fost deja returnate celor care deţin hotărâri judecătoreşti definitive. Suma totală de rambursat este însă uriaşă, având în vedere că, în aprilie 2013, premierul afirma că statul are de înapoiat 4 miliarde lei. În ultimii cinci ani, instanţele europene au spus că toate variantele taxelor auto, inclusiv cea din 2012, sunt neconforme cu tratatele europene” (Curierul naţional)

Citeşte şi
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR - MediaSind, întrunit în data de 23 aprilie 2018 la
Magyar Nemzet, unul dintre cele două cotidiene de opoziţie în Ungaria, se închide începând de
Andrei Gheorghe, jurnalist de radio şi televiziune, actor, activist civic, a încetat din viaţă. Nu
De-a lungul timpului, Ion Cristoiu a făcut un număr incredibil de volte. Dacă le urmăreşti,
Organizaţia Amnesty International consideră că arestarea disidentului rus Aleksey Navalny reprezintă „suprimarea societății civile” din
Share