Revista presei. Brandul si AG-ul de tara

Share

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, brandul era o arma crunta. Adevaratul nume al acesteia era “aruncatorul de 82 de milimetri” si in timpul comunistilor a devenit in Romania standard la infanterie.

FOTO: Cascada Zbuciumatu, pe Valea Rea, in sudul Masivului Fagaras, pe Panoramio

Brandurile nemtesti erau spaima, pentru ca erau capabile sa iti reteze chirugical degetul mic de la mana stanga. Azi, brandul de tara este AG-ul pus in tampla turismului national. AG-ul, adecatelea aruncatorul de grenade.

Cu contributia unei pleiade intregi de publicitari si oameni de afaceri, asa cum se poate vedea in Ziarul financiar. Evident ca este greu sa-i tragi la raspundere in grup. Sfaturile lor, ca membri ai Consiliului de brand, poate sunt bune sau nu.

Intrebarea mea este: ce rost are sa muncesti la un brand pentru turism, de parca am fi Thailanda ori Belize, cand nu ai autostrazi pe care sa aduci turistii? Pacat de Cascada Zbuciumatu, cu care nu vei gasi nici o poza pe Internet decat in data storage, cu mare greutate. Relaxare pentru cacarezele oilor.

Curierul national se intreaba: “Va umbla BNR la rezervele în valută?“. Majoritatea economiştilor ia în calcul o reducere a rezervelor minime obligatorii la valută cu 5%. Mutarea s-ar traduce printr-o impulsionare a creditării în alte monede decât leul. Analiştii cred că Banca Naţională va menţine mâine dobânda de politică monetară la nivelul actual de 6,25%.

Editorialul lui Ion Cristoiu din ziarul Ring are un titlu sugestiv: “O iresponsabilitate: ruperea acordului cu FMI“: “Recent, Ungaria a rupt relaţiile cu FMI. Evenimentul, tam-tamizat de oficinele mogulilor, i-a încurajat şi pe alţii să atace FMI. Astfel, alături de oameni de afaceri controversaţi, precum Dinu Patriciu, au început să se dea la FMI şi politicieni din PSD şi PNL.
Pe cei din Partidul Conservator nu-i consemnez, deoarece ei sunt simpli debarasori la bodega politică a lui Dan Voiculescu”.

SUA si Iranul se ameninta reciproc, conform Bursa. Armata iraniană a avertizat ieri Statele Unite că ar putea răspunde oricărui atac militar. Potrivit agenţiei IRNA, şeful adjunct al Gărzilor Revoluţionare Iraniene, generalul Yadollah Javani, a precizat că Teheranul va răspunde în mod decisiv, oricărui atac provenind de la americani şi îşi va apăra cu fermitate integritatea teritorială şi interesele.

Fostul portar Ion Manu da in vileag, in Evenimentul zilei, blaturile de la Dinamo. Toate bune si frumoase, asa e, asemenea magarii umplu fotbalul romanesc, eu sunt rapidist, ar trebui sa sar in sus de bucurie si sa strig: “Aha! Iata!”, dar ma intreb: de ce apare aceasta ancheta exact cand echipa de seniori a clubului a inceput sa joace fotbal, cu Andone baci in vestiar?

Gandul informeaza ca un uriaş râu subacvatic a fost descoperit pe fundul Mării Negre. Acum, in sfarsit, am inteles de unde ni se trage. Nu se stie insa si ce anume.

Si Romania libera scrie despre pericolul din spatele Facebook. Unii oameni se claustreaza in asa hal, ca au nevoie de psihoterapie ca sa revina in lumea reala. Niciodata nu am inteles exact ce ii atrage pe oameni la a sta pe Facebook si folosesc aceasta platforma, ca si Twitter, numai ca sa-mi promovez textele si ideile. Nimic altceva.

Share