home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. Axa Bucureşti – Moscova – Beijing

Revista presei. Axa Bucureşti – Moscova – Beijing

Share

Curentul: Ponta și USL vor să înlocuiască lumea civilizată cu axa București – Moscova – Beijing “Vocea Rusiei i-a oferit deputatului PSD Bogdan Diaconu un spațiu publicistic deosebit de generos pe care acesta l-a umplut cu un editorial cel puțin ciudat, intitulat bombastic: «Băsescu, supărat că România a redevenit o țară, depășindu-și statutul de colonie»”

EvZ: Titus Corlățean merge la Moscova, în prima vizită la nivel de miniștri de Externe după 2009 “În programul vizitei la Moscova sunt prevăzute, de asemenea, întrevederi ale ministrului român al Afacerilor Externe cu preşedinţii Comitetelor pentru Afaceri Externe din cele două Camere ale Parlamentului Federaţiei Ruse, Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei; convorbiri cu co-preşedintele părţii ruse în Comisia Mixtă Interguvernamentală de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică, şi o prelegere la Academia Diplomatică a MAE rus

România liberă: Ameninţare. China şi Rusia au declanşat cel mai mare exerciţiu naval comun din istorie. Se naşte noua Axă Antioccidentală? “De vineri se desfăşoară, în Marea Japoniei ceea ce un amiral chinez a numit „cel mai mare exerciţiu naval comun desfăşurat vreodată“ de China împreună cu Rusia. Analiştii militari şi politici văd în aceste exerciţii o dovadă în plus că Rusia şi China formează o alianţă împotriva SUA şi Occidentului”

Curierul naţional: Preda a fost suspendat din PDL “Europarlamentarul a spus că regretă victoria spiritului cazon în faţa libertăţiiEuroparlamentarul Cristian Preda a fost suspendat din PDL, sâmbătă, cu 345 de voturi pentru, 182 de voturi împotrivă şi 34 de voturi nule, de către membrii CNC al PDL”

Adevărul:  “Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele parţiale la Bacalaureat 2013, după centralizarea a 98,3% din lucrările absolvenţilor din ţară. Rata de promovare la BAC 2013 este de 55,65%, cu aproape 10% mai mare faţă de 2012. Notele parţiale vor fi publicate la nivel naţional, luni, 8 iulie, până la ora 12.00, iar până pe seară se pot depune contestaţii”

Bursa: Oltchim a obţinut finanţare de la Piraeus şi Banca Transilvania “Avocatul Gheorghe Piperea, unul din administratorii judiciari, ne-a declarat: «Piraeus Bank a acceptat să finanţeze Oltchim cu şase milioane de euro, iar Banca Transilvania cu două milioane de euro. Probabil încă şapte milioane de euro vor veni de la CEC Bank»”

ProSportDecizia Comitetului Executiv a stârnit reacţii dure: “Nu mi-am imaginat că se poate întâmpla aşa ceva! E abuziv” “Sunt şocată! Nu mi-am imaginat niciodată că se poate întâmpla aşa ceva. Situaţia Rapidului nu este similară cu cea a Universităţii Cluj. Comitetul executiv nu este o instanţă de judecată, ei nu au voie să facă aşa ceva. Liga I trebuia să înceapă cu 17 echipe. Rapidul nu are voie să joace pentru că nu a primit licenţa, e abuziv. Herea nu va juca. Herea are de încasat 270.000 de euro de la club”

Cronica română: Putin avertizează că Egiptul se află în pragul unui război civil “Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat că Egiptul, unde susţinătorii şi opozanţii preşedintelui demis Mohamed Morsi continuă protestele, se află în pragul unui război civil”

Citeşte şi
Federaţia FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector cultură şi mass-media, conform sentinţei TMB
Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Share