Revista pres(arilor). Emisiunile de la Naşul TV

Share

“Casa Poporului”, “Sfârşitul lumii” şi “Bloggerii în acţiune” sunt trei dintre emisiunile care vor putea fi văzute pe postul Naşul TV.

Capital

Mai mulţi jurnalişti maghiari au intrat în greva foamei în semn de protest, la un an de la promulgarea Legii Presei, pe care o califică drept “liberticidă”.

După 67 de ani, rotativele France Soir au scos ceea ce ar putea fi ultima ediţie scrisă a acestui cotidian. Cei care au realizat ediţia aceasta sunt sindicaliştii, în pofida opoziţiei patronului, miliardarul rus Alexandr Pugaciov, ca şi a managementului său, care susţin că această ediţie este sub standardele de profesionalism ale publicaţiei.

Kommersant scrie că Nikolai Patruşev, fostul şef al FSB, urmaşul lui Putin în această funcţie şi actualul şef al Consiliului de Securitate Naţională doreşte să reglementeze Internetul şi dă de exemplu… China şi Statele Unite ale Americii.

Share